Dolly*pauza*

Cap 1.Trandafiri mutilatori

Azi, in ultima zi de scoala a avut loc premierea dar nu a venit nimeni din familia fetei-papusi.Toti erau acasa, parintii in concediul de odihna si fratii luandu-si liber de la cabinetul de avocatura la care lucrau ca notari.O asa-numita odihna medicala mincinoasa.

Fata se intoarce tinandu-si palaria de paie in mana, lasand pe cap coronita de premianta a clasei a noua si cu diploma pe care scria mare si citet: "Se acorda elevei Dolly Deen pentru merite deosebite la invatatura obtinand premiul I cu media 10." Dar ei nu prea ii pasa.Stia ca nimanui altcineva nu-i pasa oricum asa ca se multumea sa lase privirea in jos rusinata cand vreun vecin o felicita pentru premiu.Acasa insa nimeni nu o astepta.Parintii si fratii nu o asteptasera, ca de obicei, si deja terminasera de mancat.Si-a pus intr-o farfurie un sandwish cu bacon si a urcat in micul ei centru de creatie.

Camera ii era destul de micuta, ingramatindu-se un pat de o persoana destul de vechi si un sifonier in trei usi.Cartile ii erau jos, langa pat, langa toate jucariile sale vechi pe care inca nu le aruncase si maldarul de desene ce le intreceau de mult pe cele ale profesorilor de desen.A aruncat palaria si diploma pe pat si a luat o foaie de mijloc din caietul de matematica pentru ca mama nu mai vroia sa ii cumpere coli.A luat un creion si a plecat in locul ei favorit departe de casa si de oamenii carora nu le pasa de ea: o veche fabrica de papusi de ceara.Isi luase cu ea o gentuta in care pusese un mar si doua sandwis-uri pentru ca vroia sa inopteze din nou acolo.Stia ca oricum nu ii va simti nimeni lipsa.

La vechea fabrica inca mai era patutul ei format dintr-o carpa pe o masinarie de metal.Aprinsese becul care spre surprinderea multora chiar mergea si a inceput sa deseneze.Nici nu a observat cand a venit noaptea.Nu ii era foame, sete ori somn.S-a dus sa se plimbe de cum a terminat desenul: un autoportret din ziua in care toti au aplaudat-o.

Dar a auzit telefonul sunand nebuneste.Era, spre surprinderea sa, fratele ei mai mare, Denis, care ii spunea sa se intoarca acasa.Stomacul i se facuse mic.Nu stia la ce sa se astepte.

Acasa parintii erau deja plecati in vacanta, fata afland ca isi luasera o luna vacanta de odihna.Fratii ei erau beti amandoi, duhnind a alcool.Denis si Peter niciodata nu au vrut-o pe aproape."Oare de ce sa ma fi chemat acum?" se intreba oarecum speriata.Si a aflat.Casa le era vraiste.Totul era spart, distrus, si oameni erau pe jos.Toti inebuniti de aburii alcoolului si ierburi.In bucatarie insa o asteptau fratii cu un alt amic de-al lor la fel de euforic ca ceilalti.

-Ti-a luat cam mult, surioaro.Trebuiesti pedepsita pentru asta, comenta in hohote de ras Peter.

-Stii, si Geoge e artist.Nu, George? debiteaza Denis spre amicul ce parea periculos.

Acela a luat setul de cutite din colectia mamei si le-a dus sus fortand-o si pe ea sa il urmeze.Fata tipa, cerea ajutor, dar nimeni nu va veni sa o ajute in acea noapte ingrozitoare .A fost legata de pat, dezbracata si apoi artistul nebun i-a scrijelit cu cutitul de la piept in jos, pana la bazin, modelul pe care si-l amintea de la natura statica: trandafiri.Cu cat tipa mai tare de durere cu atat i se turna pe gat mai mult alcool sfarsind sa lesine de durere.

Abia a doua zi a venit politia, cand chinul fetei luase sfarsit.A fost dusa la spital si tratate ranile dar si dupa vindecare, trandafirii ramasesera tot acolo.Nu se va mai putea privi vreodata in oglinda fara a retrai traumele din acea noapte desi mai mult era in ceata din cauza alcoolului.Ultimul lucru pe care si-l aducea aminte era George care isi pregatea cutitele.

Dar nimeni nu a fost pedepsit.Incidentul nu a fost mediatizat in vreun fel.Pur si simplu a fost trecut cu vederea de autoritati.Dar nu si de familia Deen.Cand inca era pe patul de spital in curs de recuperare, Peter si Denis i-au facut o vizita lui Dolly si i-au adus hainele intr-un troller mare.

-Astea sunt ale tale.Cartile si toate porcariile de desene .... le-am dat foc.Nimeni din familie nu vrea sa iti mai vada fata, comenta Denis de parca ar fi gonit o vrabie de pe casa.

-Nu ne pasa unde mergi sau ce faci.Dar oriunde vei merge sau daca ne vom intalni vreodata, nu ne cunosti, replica si Peter gestinculand aspru.

Au plecat trantind usa in urma lor.Lacrimi calde, pline de durere se scurgeau din ochii de sticla, de culoarea cerului senin, al fetei-papusi.Nu mai avea nimic in afara de acel geamantan cu haine: nu familie, nu prieteni, nu un acoperis deasupra capului si trebuia sa se lase si de scoala.Nu avea cine o intretine.Adormise scancind, spre mila tuturor colegilor ei de suferinta si a asistentelor ce o ingrijeau.Tot ce repetase de cateva ori fusese doar un " De ce?" pierdut printre suspine.