Dolly*pauza*

Cap 2.O mana putreda de ajutor

Pentru a se asigura ca nu o vor vedea curand, familia fetei-papusa a mutat-o in timpul refacerii la un spital la trei orase distanta.Ea doar astepta sa iasa din spital si se gandea doar daca exista vreun pod sau vreo cladire abandonata in noul oras unde ar putea sta.Se gandea sa se angajeze si sa incerce sa isi duca existenta cat sa nu moara de foame, sa ajunga sa fure sau sa se prostitueze.

Dar orasul nu era atat de bland cum credea ea.Marele oras Queer devenea din ce in ce mai ostil cu ea chiar din prima zi.O fugarisera cainii, o gonira ceilalti cersetori si nu gasea nicaieri un loc de munca din cauza ca ii trebuia acordul parintilor.Asta pana sa intalneasca un strain pe strada ca i-ar fi putut schimba viata.Era un agent ce cauta noi tinere talente pentru un film.Ii dadu o carte de vizita cu adresa locului unde va da probele si disparuse intr-o masina dupa ce isi notase numele fetei pe un carnetel.Dar tanarul regizor nu se gandea la binele fetei ci mai degraba la cati bani ar scoate pe o ciudatenie ca ea.

Dolly s-a oprit la o cafenea sa isi cheltuiasca si ultimii banuti pe care ii avea pe o briosa.Era lihnita de foame.Nu mancase deloc de doua zile de cand era pe strada si dormise pe o banca din parc.Cafeneaua, spre surprinderea ei, devenise parca mai plina odata cu venirea sa.Oamenii o vedeau si veneau sa o admire.Chelnerii au observat asta si au facut atent managerul care se dovedea a fi o femeie de varsta mijlocie, grasuta, cu o privire blanda si un zambet plin de caldura care parca ii incalzisera inima saracei fete.Cand a vazut ca se indreapta spre masa ei se gandi ca probabil o va da afara si un sentiment de teama ii rasari in suflet.Dar doamna se asejase si ii zambi.

-Buna.Sunt Amanda White, managerul acestei cafenele.Incantata de cunostinta.

-Buna...Ma numesc Dolly Deen, incantata de cunostinta, doamna White, ii zise fata zambind dupa mult timp sincer.

Toate privirile se intorsesera la ea.Zambetul ii era atat de pur, de neprihanit ca inmuia si cea mai rece inima.Mai ales pe a managerei blande ca un miel.Aceasta observa gamantanul de langa scaunul fetei si parca intelege situatia din privirea trista a lui Dolly.

-Nu ai unde sa stai, nu-i asa?...

-Da...Sunt orfana...Imi pare rau daca va supara prezenta mea.Voi pleca imediat, spune fata speriata observand privirea plina de mila a managerului.

-Pai, banuiesc ca te poti angaja aici daca doresti.Si daca esti un angajat al cafenelei atunci sunt sigura ca iti vom gasi si un loc unde poti sta.

-C-chiar ati face asta pentru mine?Chiar as putea lucra aici? o intreaba fata plina de speranta in glas.

La un zambet de aprobare lacrimi de bucurie ii inunda chipul.O imbratiseaza pe buna femeie, singurul om de pana acum ce nu a tratat-o ca pe un exponat ori o ciudata.Chiar a ajutat-o.

-Va multumesc din suflet, doamna manager!

-Oh, te rog, spune-mi Ami.Asa imi zic toti.Acum sa ti-i prezint pe colegul care va fi pe tura cu tine.

A facut un semn usor din incheietura mainii si s-a apropiat un barbat inalt, solid cu o fata dura insa indiferent daca afisa acel zambet total fals ori nu.Avea parul de culoare inchisa, si ochii albastrii.

-Dolly, el e Samuel Brown, Sam mai pe scurt.Voi foi veti fi pe aceeasi tura, de la ora 6 dupa-amiaza pana la miezul noptii.Sam, ea e noua noastra angajata, Dolly Deen.

Fata a lasat privirea in jos dupa ce a zis un timid si aproape neauzit "Buna".Ii era parca frica de uriasul inspaimantator din fata ei pe care il citea foarte clar ca fiind periculos.Dar nu putea refuza o mana de ajutor care i se oferise.

Ceea ce insa tot nu ii convenea era ca impartea si un apartament de doua camere cu uriasul acela.Avea insa cheie de la camera ei si de la intrare asa ca se putea incuia noaptea in dormitor.Dar oare nu avea si el o cheie de la dormitorul ei?...Gandul acesta o inspaimanta cu atat mai mult cu cat vedea sticlele de bautura prin mai toate camerele.Oare aceasta mana de ajutor era cea pe care si-o dorise?...