Awake

Treziţi

- Unde suntem?

- Nu ştiu... ah, nu-mi amintesc nimic.

  Cei cinci adolescenţi ridicaţi în picioare privesc spre fata încӑ adormitӑ. Are douӑ codiţe împletite şatene şi obrazul adânc zgâriat.

- De ce nu se trezeşte?

- Poate e moartӑ.

  Una dintre fete, cu pӑrul roşcat şi puţini pistrui pe nas, se apropie de colţul în care zace cea cu codiţe şi întinde mâna spre gâtul ei. Simţind atingerea, aceasta deschide brusc ochii şi sare în capul oaselor.

- Eşti bine? întreabӑ roşcata, cercetând ochii îngroziţi şi confuzi acoperiţi de fire de pӑr şatene.

- S... unde sunt? Ce...

  Noua-trezitӑ scruteazӑ speriatӑ sala de clasӑ în care se aflӑ, fӑrӑ sӑ-şi aminteascӑ cum ajunsese aici.

- Nici noi nu ştim, spune fata din faţa ei. Pare la fel de îngrijoratӑ şi debusolatӑ ca ceilalţi patru care o privesc. Ne-am trezit aici cu câteva minute în urmӑ, la fel ca tine.

- Îşi aminteşte cineva ceva în afarӑ de nume? întreabӑ un bӑiat înalt şi blond.

- Nu, rӑspund toţi la unison.

  Un alt bӑiat, brunet, o fixeazӑ cu privirea pe noua-trezitӑ, cu ochi albaştri blânzi.

- Haideţi sӑ plecӑm de-aici, propune el hotӑrât. OK?

  Întrebarea i-a fost adresatӑ ei. Fata aprobӑ uşor din cap, încӑ perplexӑ. E ajutatӑ sӑ se ridice în picioare şi strӑbate alӑturi de ceilalţi cinci sala de clasӑ pe care nu a mai vӑzut-o vreodatӑ. Sau cel puţin nu-şi aminteşte s-o mai fi vӑzut.

  Coboarӑ cu toţii scӑrile din lemn spre holul în care o uşӑ masivӑ pare sӑ ducӑ afarӑ. Tipul brunet se pregӑteşte sӑ atingӑ clanţa fӑrӑ tragere de inimӑ.

- Stai! îl opreşte fata cu codiţe, atrӑgând toate privirile asupra ei. Nu ştim ce e acolo, afarӑ, nu?

  Tipul blond îi rӑspunde.

- Pӑi şi ce crezi cӑ poate fi? Poate o stradӑ?

- Hei, poate are dreptate, intervine cel de-al treilea bӑiat, acesta purtând ochelari groşi pe nasul cârn. Adicӑ, care sunt motivele pentru care oamenilor li se şterge memoria?

  Ochii se aţintesc acum asupra lui.

 Crezi cӑ ni s-a şters memoria? murmurӑ fata roşcatӑ.

  Bӑiatul îşi împinge ochelarii spre rӑdӑcina nasului.

- Ce altceva?

- Agenţilor federali sub acoperire, rӑspunde cea cu codiţe la întrebarea anterioarӑ. Sau... poate am fost asfixiaţi cu gaz toxic sau ceva. Am vӑzut asta într-un film.

  Tipul blond pufneşte zeflemitor:

- Agenţilor sub acoperire? Te crezi cam importantӑ pentru un copil de... cât?, cincişpe’ ani?

- Am şaisprezece.

  Fata este destul de scundӑ şi codiţele ei nu prea inspirӑ maturitate, aşa cӑ probabil de aici a degenerat întrebarea. Sau poate blondul o persifleazӑ doar.

  Fӑrӑ niciun avertisment, tipul brunet împinge clanţa şi deschide uşa dublӑ, întrerupând conversaţia. Pӑşeşte în aerul curat şi analizeazӑ strada aglomeratӑ pe care se perindӑ oameni de toate vârstele. Toţi îmbrӑcaţi în aceleaşi salopete kaki.

- Ce se întâmplӑ?

- Aveţi idee unde suntem?

  Toţi şase clatinӑ din cap.

  Brunetul porneşte spre trecerea de pietoni din faţa şcolii şi se asigurӑ cӑ nu trece vreo maşinӑ. Nici un vehicul nu se zӑreşte şi semaforul oricum nu funcţioneazӑ.

- De ce sunt toţi oamenii ӑştia îmbrӑcaţi aşa? se intereseazӑ retoric fata blondӑ, care nu a scos nicio vorbӑ pânӑ acum.

  Este înaltӑ şi slabӑ, cu o conformaţie de manechin, spre deosebire de fata cu codiţe.

- Par... mineri, spune brunetul.

  Cei şase fac categoric notӑ discordantӑ în mulţimea îmbrӑcatӑ la fel. Hainele negre ale brunetului îi conferӑ o înfӑţişare de punker, spre deosebire de supunerea pe care o denotӑ cei în salopete identice.

- Bunӑ ziua, abordeazӑ el o femeie cu un copilaş de mânӑ. Amândoi poartӑ salopeta kaki, cu o emblemӑ ciudatӑ pe piept pe care el simte cӑ o recunoaşte de undeva. Ce oraş este acesta?

  Femeia îi aruncӑ o privire dispreţuitoare şi îşi trage repede copilul pe lângӑ el.

- Ce ciudat, murmurӑ blonda.

- Avem nevoie de salopete, anunţӑ brunetul încruntat.

- De ce?

- E... ceva în neregulӑ.

  Îşi continuӑ drumul printre oamenii care le evitӑ privirile, de parcӑ ar fi speriaţi de ei.

- HEI! strigӑ cineva.

  Un soldat în uniformӑ de poliţie se îndreaptӑ acum spre ei, cu o expresie fioroasӑ pe chip.

- Fugiţi! strigӑ şi brunetul spre ceilalţi, începând sӑ alerge prin mulţimea de oameni, ciocnindu-se de majoritatea.

- Opriţi-vӑ! se rӑsteşte soldatul, fugind în urma lor. Rebelilor, opriţi-vӑ!