Pericolul mă defineşte

Capitolul 7.

-Ce vrei? urlu la el. Nu are nicio reacţie, doar mă priveşte cu un zâmbet larg pe buze.

-Jess, de ce arăți ca o parașută? rămân mută. M-am apropiat de el și mi-am lipit palma cât am putut de tare de obrazul său. Mă privea nervos.

-Prostule, de ce arăt ca o parașută, că am părul șaten, că port și eu o fustă și un maiou ca toate fetele sau că am niște ghete cu toc? țip și fug, nu era așa comod pe tocuri.

-Jessica, stai aici, acum! alearga și el după mine. Mă prinde și fără să îmi dau seama nu mai ating pământul cu picioarele. Eram speriată, Ryan se uita urât la mine și acei ochi verzi se închid la culoare. îmi era frică. Voiam acasă, voiam să merg în Los Angeles unde aveam prieteni și nu îmi păsau băieții. Aici Ryan mă schimbase și reiese și din faptul că părul nu mai are acea nuanță de albastru închis, că port fustă, tocuri și că mă machiez strident. Mă izbește cu spatele de perete și acum chiar cred că îmi poate lua cel mai important lucru: inocența. 

-Mă doare spatele, Ryan! Ce dracului ai? Dă-mi drumul! îi spun, lacrimi amenințând să curgă, dar nu le las, voiam să arăt extraordinar în această seară și nu era cazul să plâng.

-Nu mă faci pe mine prost, Jess! Și ai zis că nu îți plac tocurile și fustele, ce e cu această schimbare radicală? șoptește și mă lasă pe propriile picioare. 

-E din cauza unui băiat. spun fără să mă gândesc la ce va urma el să îmi zică. Este adevărat, e din cauza unui baiat, dar el nu o să știe niciodată despre cine era vorba. Se uita la mine cu ochii larg deschiși și gura în formă de O.  Nu știa ce să mai zică, dar eu aveam multe de zis. M-a lovit și m-a făcut curvă iar acum mă privește așa și eu tot nu pot sta supărată pe el. Îl privesc în ochi și aceștia rămăseseră întunecați. Era nervos și se abținea să nu mă lovească, nu știam cum să scap. Corpul îmi era înghețat și strânsoarea sa era puternică. 

-A cărui băiat? scuipă printre dinți.

-Nu e treaba ta, Ryan! Mă scap din strânsoarea sa și plec acasă, unde le zic părinților mei că mergem să ne plimbăm cu motoarele și am nevoie de chei. Le iau cu tot cu geantă și merg în garaj, de unde îl scot pe Diamond. Mă urc pe el și gonesc cu o viteză cu mult peste limită prin oraș. Opresc când văd un club unde era multă lume, parchez motorul și merg spre intrare. Erau două gorile, ambele îmbrăcate complet în negru la intrare, le-am întins o hârtie de 20$ și am intrat. În seara asta aveam de gând să mă distrez mai bine ca acasă, când ieșeam cu o grămadă de prieteni. M-am dus direct la bar și m-am așezat pe primul scaun liber pe care l-am văzut. Un barman drăguț, blond, cu ochi albaștri și nu foarte înalt, în jur de 1.75 se apropia de mine. Nu îl băgam prea tare în seamă, mă gândeam la altceva. Ryan. Nu puteam să mi-l scot din minte, era foarte aiurea situația pentru mine. Acel moment când m-a izbit cu putere de zidul rece și umed nu îmi mai ieșea din minte, se repeta încontinuu și nu puteam să văd altceva în fața ochilor. Aveam capul sprijinit în mâini, nu puteam să îi mențin altfel greutatea. Băiatul de la bar îmi atinge cu un deget umărul și tresar. Îmi ridic capul și îi întâlnesc acei ochi albaștri, erau frumoși. Părul era evident vopsit, pentru că i se vedeau rădăcinile castanii, iar zâmbetul său putea cuprinde toată încăperea, era imens.

-Dă-mi te rog ceva cât mai tare! mă privește și dă afirmativ din cap.

-Relație? întreabă dintr-o dată, luându-mă prin surprindere. Mă pufnește râsul, iar blondul ridică o sprânceană în semn că nu îmi înțelege reacția. 

-Nu, nu e vorba de o relație. Mi-ar plăcea mie. ultima parte șoptind-o.

-Deci nu te place? atunci rămân mută, crezând că nu a auzit tot ce am zis, dar nu aveam cum să îl mai mint acum, nu avea logică.