Enghi: lupul Câinilor Cer

Capitolul 6

Deschid ochii cand razele soarelui se strecoara printre ramurile tufisului, mangaindu-mi urechile. Eram trist. Nu aveam mama, frati, haita. Nu aveam nimic. Eram singur singurel. Nu stiam sa vanez, sa lupt sau sa ma apar. Daca nu m-a ucis Alfa ma va ucide natura. Mai bine plec mai departe in cautarea unei haite, daca ma va accepta una. Ma ridic de jos, imi scutur blana si pornesc la drum. Nu stiam unde merg. Mergeam spre nord pentru ca Lupoaica Mama mereu mi-a zis ca daca ma pierd sa merg spre nord unde este hrana mai buna, ca va veni dupa mine. Probabil nu o sa ma astepte, dar macar poate voi gasi putina hrana.
Soarele era deja deasupra mea. Se misca mult mai repede ca mine.  Acusi se va intuneca iar eu sunt flamand. Labutele incepeau sa-l doara de la mers, iar burta nu ii dadea pace. Dintr-o data se aude un zgomot dintr-un tufis. Enghi se aseaza in pozitie defensiva cand, din tufis sare un iepuras. "Asta e sansa mea. Trebuie sa il prind sau o sa mor de foame". Se pune cu burta usor la pamant si incepe sa faca cativa pasi spre iepurasul, care din fericire nu il observase pe Enghi. Dupa ce se apropie suficient de mult, Enghi sare brusc si ateriza direct pe iepuras. "DA! L-am prins!". Iepurele incepe sa se agite in labele lui Enghi. Incepe sa il loveasca cu picioarele lui pana se elibereaza si o ia la fuga. Enghi porneste dupa el. Il alearga printre copaci, prin tufisuri, in urzici si se indreapta spre... " Nu! o sa intre in scorbura aia! O sa imi pierd cina!". Chiar cand iepurele aproape ajunsese in scorbura, ii taie calea un caine, il apuca de ceafa, il lasa fara suflare si dispare cu el in tufisuri. 

Afara deja se intunecase, iar Ehgi era flamand. Cainele ii furase mancarea, dar pe el il framanta altceva. De unde venise cainele acela? Oare acolo locuieste o haita? Oare ma vor lasa sa stau cu ei? Nu! Eu sunt lup! Nu pot sta cu niste caini! Ei nu ma pot proteja. Sunt mici si slabi. Dar.... totusi.... sunt sigur. Cred ca nu ar strica o familie. Dar nu o sa ma accepte. Le e frica de mine. Of.... Ce am sa fac? 

Lupoaica Luna era deja pe cer. Era mare si rotunda, iar lumina ei argintie umplea tot vazduhul. Alaturi de ea straluceau micile spirite a le lupilor sub forma de stele. Si printre ele...cea mai stralucitoare stea. Enghi nu o mai vazuse niciodata asa de stralucitoare. Era sigur ca era Lupoaica lui Mama care il ghida. Se simtea in sfarsit ocrotit. Simtea ca se afla sub privirea protectiva a mamei sale si se simtea mangaiat de lumina argintie a Lupoaicei Luna.

Ceva ii atinse nasul. Era rece si umed. Mai simti odata in varful capului. Devenea din ce in ce mai des. Deschise ochii. Era dimineata, iar cerul era acoperit de nori. Picura, iar in curand urma sa inceapa ploaia. Enghi se simtea flamand. Nu mancase nimic de ai bine de 3 zile, iar cina de noaptea trecuta i-a fost furata. Dintr-o groapa mica, la cativa metri distanta, coate capul o mica cartita. Era sansa lui. Se apropie usor, in liniste si sari sre ea. Cartita intra sub pamant dar Enghi incepu sa scormoneasca dupa ea cand, o apuca si isi infinse ghearele in ea. A castigat. A prins cartita si in sfarsit a reusit sa isi potoleasca foamea. Dupa ce termina si ultima imbucatura, pleca iar la drum. Mersese putin cand simtise un miros ciudat. CAINI! Sunt pe teritoriul lor. Ce am sa fac? Ei stiu ca sunt aici? Daca acum ma urmamersc? O sa ma atace si o sa ma omoare? Dintr-un tufis se aude un zgomot. Eghi incremeni. M-au prins!