Enghi: lupul Câinilor Cer

Capitolul 3

Deschid ochii, ma ridic brusc si ma uit in jurul meu. Îi caut pe fratii mei. A fost doar un cosmar. Trebuie sa fie pe aici pe undeva. Dar unde? Ies afara
din barlog si ma uit dupa doi pui care se joaca. Dar nu sunt. NU SUNT! Au murit. Nu a fost un cosmar. A fost real. Au fost omorati de vulpi. Din cauza mea! Totul a fost din cauza mea. Daca saream pe ele atunci, le-asi fi distras pe vulpi si ei au fi fugit, si nimic nu s-ar fi intamplat. Eventual as fi murit eu. Ar fi fost mai bine decat sa simt vina asta si sa o vad pe Lupoaica Mama trista. Cum o s-o mai privesc in ochi? Si-a pierdut puii din cauza mea.
Mă întorc în barlog si o vad pe Lupoaica Mama cum se intinde, apoi vine langa mine.
  -Buna dimineata Enghi. spuse ea in timp ce vroia sa para vesela, dar este evident ca este foarte trista.
Nici nu puteam sa o privesc. E vina mea.
  -Ce s-a intamplat? De ce nu te uiti la mine? Ai patit ceva?
Nu mai suport! Nu mai pot sa-i ascund! Trebuie sa-i spun!
  -E vina mea! Au murit din cauza mea! Nu am putut sa sar pe vulpi si sa îi ajut sa fuga! Nu am facut nimic! Mai bine muream eu! strig in timp ce izbucnesc in plans.
  Lupoaica Mama vine langa mine cu ochii inlacrimati si ma linge pe urechi.
-Nu e vina ta. E vina vulpilor ca ne-au invadat teritoriul si a mea fiindca nu am avut grija de ei. Tu m-ai chemat. Ai facut ceea ce trebuia. Ai gandit rational. Daca ai fi actionat fara sa gandesti ai fi murit si tu. Nu mai spune asta. Bine?
-Da.
Ma duc afara intr-un loc in care batea soarele, ma pun cu botul pe labe si ma uit la membrii haitei cum se desteapta si își ling ranile capatate in urma luptei cu vulpile. De obicei acum ma jucam cu fratii mei sub razele calde ale soarelui. Dar acum nimic nu m-ar mai putea inveseli. Acum doua zile, in locul acesta stateam cu fratiorii mei si ne atacam. Mi-e atat de dor de ei. Acum imi pare rau ca ma certam cu ei uneori. As vrea sa dau timpul inapoi si sa îi fi convins sa asculte de Lupoaica Mama sau sa fi sarit pe vulpi la momentul potrivit. Nu este corect. De ce este totul asa de greu si dureros. De ce Cainii Cer au vrut sa moara. Erau doar niste pui, iar Lupoaica Mama nu le-a gresit cu nimic ca sa o faca sa plateasca asa. Ma ridic si ma duc la lacul de langa tabara. Beau putina apa apoi sar si ma scald. De obicei asta era singurul lucru care ma inveselea cand eram trist. Acum mi se pare plictisitor. Mai inot putin apoi ies la mal si ma scutur. Ma intorc in locul in care batea soarele ca sa ma usuc. Era o atmosfera placuta. Soarele care imi incalzea spatele, tabara linistita si cantecul pasarilor. Era atmosfera perfecta pentru un lup, dar pentru un pui ca mine perfect este sa ma joc si sa atac pasarile cu fratii mei. Eram prea linistit. Astfel de vreme imi provoaca somnolenta. Am inchis ochii si am ciulit urechile pentru a putea sa aud ciripiturile păsărilor.  Chiar cand eram pe punctul sa adorm....
-Tradatoare-o! O sa te omoram pentru tot ce ai facut!......