Din cioburi de iubire

3.Vecin neasteptat

Am deschis rapid ușa apartamentului meu, aruncându-mi ghetele din picioare si geanta undeva pe lângă mine. Ma simțeam mai obosită decat am fost in întreaga mea viață. Dupa tot spectacolul cu Harry din fața sălii de muzică, orele eu trecut atât de greu încât la un moment dat am crezut ca s-a blocat ceasul de pe peretele clasei. Nu am m-am mai întâlnit cu Harry sau Shawn, ceea ce a fost o ușurare pentru mine, iar in timp ce profesorii vorbeau despre cât de minunata a fost vacanța lor de vara, eu am desenat...mult. M-am simțit ciudat in timpul pauzelor pentru ca toți se dadeau din fața mea pe coridor, dar într-un fel a fost bine pentru ca m-am bucurat de tot oxigenul de care aveam nevoie. 
Am intrat rapid in dormitorul meu și mi-am aruncat geaca de piele pe scaunul de la birou, trântindu-ma apoi in pat.

-In sfârșit acasã! am gemut fericită cu fața în patura mea neagra și pufoasă, căreia nu credeam ca ii voi duce chiar atât de mult dorul. Mi-am ridicat capul si am luat telefonul între degete, hotărâtă de data aceasta sa îmi sun cea mai buna prietena pentru ca simțeam din nou dorul de casă si Jo era singura conexiune pe care o mai aveam cu tot ce am iubit odată. M-am ridicat din pat și m-am îndreptat spre dulap pentru a imbraca ceva mai lejer. Mi-am pus telefonul lipit de ureche si umăr si am început sa caut, simțind cum acel bipait suna încontinuu și ceva îmi spunea ca nu o sa răspundă prea curând, ca de obicei. Am aruncat telefonul pe pat și am luat un tricou larg și o pereche de pantaloni scurți, îmbrăcându-le in grabă. Nu am mai insistat sa o sun pentru ca știam ca e posibil sa fie la ore. De fapt, la cum o știu era posibil să fi fost încă in pat dormind, fără să se deranjeze prea mult să meargă la școală chiar din prima zi, cum probabil aș fi făcut si eu dacă eram in Toronto. Am început sa îmi rod unghia de la degetul mare uitându-mă la ecranul telefonului pe care era afișată o poza cu mine si Zack si fără sa ma gândesc prea mult, m-am trezit cu telefonul in mâna apelându-mi iubitul, sau ce naiba mai eram noi.

-Da?

            Am simțit cum inima aproape mi-a explodat de bucurie când i-am auzit din nou vocea frumoasă.

-Zack...am șoptit entuziasmata, așezându-ma ușor pe marginea canapelei de la geamul meu.

-Rhiannon ? a întrebat , iar vocea sa îmi suna a uimire. Știam ca nu se uita niciodată la numele apelantului si răspunde pur si simplu, doar ca nu ma asteptam sa fie atât de surprins.

-Da, eu sunt. Ce, deja mi-ai șters numãrul din memorie?

-Nu, sigur ca nu, doar ca nu mă așteptam să mă suni.

Făcea pauză mare între cuvinte si părea ușor agitat.

-Te comporți ciudat.

Nu a spus nimic așa ca am decis sa ii ignor comportamentul pentru ca imi lipsea enorm de mult si nu se știa cand mai aveam ocazia sa mai vorbesc cu el.

-Îmi e dor de tine...am șoptit, închizându-mi ochii și mi-am imaginat pentru o clipă cat de frumos ar fi fost sa fiu acolo cu el, cu prietenii mei.

-Rhi, eu...

-Zack, iubitule!

Am paralizat. Vocea aceea...nu, nu, nu!

-Madison...șoptesc simțind cum lacrimile îmi inunda ochii. Ți-a fost ușor sa ma uiți...

Nici nu am realizat când am început sa plâng, dar o făceam și simțeam cum inima mi se rupea in două.

-Pot să-ți explic! Rhi, la naiba, nu mai plânge! a spus si mai agitat.

Mă simțeam atât de jalnic.

-Nu am nevoie de explicațiile tale! I-am răspuns cu repulsie simțind cum iubirea puțin rămasă in inima mea se scurgea lent si dureros.

-Pa, Zack!