Ella își făcu loc cu greu prin puzderia de oameni adunați la periferia orașului. Erau oameni de toate vârstele și de toate rangurile, în special bogătași veritabili, constată ea după hainele de firmă, atent asortate, pe care le purtau. Ducea câte o valiză grea în fiecare mână și începuse să se clatine într-o parte din pricina efortului.
—Ai grijă! strigă un băiat iritat şi îşi șterse bocancii cu mişcări alerte, înjurând în barbă.
Ella murmură nişte scuze și își continuă drumul lent prin mulţimea nesfârșită. Oamenii pe care îi împingea pentru a avansa o priveau cu dispreț. Nu după mult timp, se intersectă cu Eric care îi luă repede valizele din mâini și i le pasă majordomului său.
—O fată micuță ca tine n-ar trebui să tragă de monstruozitățile astea, adăugă el.
—A, da? Păi nu toți avem majordoni ca tine, Eric.
Eric se bosumflă în joacă la remarca Ellei și până și majordomul începu să râdă pe sub mustăți. Madrigal apăru leoarcă de transpirație și gâfâind, cu respirația accelerată.
—La naiba, am crezut că am pierdut corabia!
—Ce-ai pățit? o întreabă Ella, ghidând-o să se așeze pe o valiză.
—Tâmpitul de șofer a greșit adresa de 2 ori. Până la urmă am coborât și am venit pe jos. Oricum, eram aproape sigură că ați plecat fără mine. N-am mai avut timp nici să mă uit la ceas.
—Mad, dar, unde-ți sunt bagajele? o întrebă Eric cu ochi mari.
Fata îi arătă spre rucsacul mic de la Vans ce i se clătina pe umăr, dar asta nu făcu decât să accentueze mirarea lui Eric, care fusese econom de data aceasta și își luase doar 2 trollere gigantice. Vântul îi sufla prin păr, așa că își scoase repede pieptenele mic pe care îl avea mereu la îndemână și și-l aranjă. Putea fi așa un snob uneori.
Cerul era brăzdat de nuanțe calde de roz și lila, când corabia își începu drumul pe o mare de necunscut. Unii părinți îndurerați încă le făceau din depărtare cu mâna copiilor lor, unii prieteni își priveau fascinați și cu o mică invidie amicii ce urmau să plece în această călătorie pentru care unii economiseau întreaga viață. Ella înaintă cu pași siguri spre recepție, însă majordomul lui Eric o opri și îi făcu semn să aștepte pe canapelele scumpe înșirate acolo.
Ella se conformă, dar nu fără să-și arate clar prin expresia facială părerea despre majordom.
—Eric, încă nu-mi vine să cred că l-ai adus aici.
—Nu-mi vine să cred că ești nervoasă pentru că am adus aici un om care să te servească.
—Dar trăim în secolul 21! Cine mai are așa ceva?
Eric scrută cu privirea mulțimea și zâmbi mulțumit când decoperi cel puțin 3 servitori printre sutele de oameni excentrici. Københaven nu era o corabie ieftină. Madrigal începu să se foiască jenată pe scaun când realiză același lucru. Printre atâția bogătani, ea arată precum o adevărată cerșetoare. Încercă să ignore acest gând care a acaparat-o de nicăieri, însă pur și simplu nu reușea, și toată încrederea ei parcă se spulbera doar când se uita în altă parte decât la prietenii ei.
Un chelner îi întâmpină zâmbitor și îi întinse un pahar plin cu un lichid rozaliu. Madrigal se pregătea să spună că nu a comandat nimic, însă tânărul îi tăie vorba:
—E din partea prințului Frederick.
Eric și Madrigal îi aruncară priviri curioase, dar nimic nu putea întrece uimirea de pe fața ei. De ce i-ar face prințul Frederick cadouri tocmai ei? Deși era nepotul reginei lor, ea nu îl văzuse decât în poze, poze în care nu era mai mare de 6 ani. Ar fi putut apărea chiar acum în fața ei pe punte și nu l-ar fi recunoscut niciodată. Dar dorea atât de mult să știe de ce, încât abia reuși să soarbă puțin din cocktail. Simțea un nod imens în stomac și ochii îi fugeau pretutindeni prin încăpere, căutând o persoană pe care nu o cunoștea.
—Mad, nu te uita acum, dar prințul se uită fix la tine. Eric îi făcu un semn subtil cu ochii spre stânga.
Ella încerca șă-și înăbușească râsul cu mâna, dar era ca și cum ar fi aruncat lemne pe foc, și ajunsese să râdă cu lacrimi. Din fericire, prințul avea ochi doar pentru Madrigal, pentru că dacă n-ar fi fost așa, s-ar fi aflat într-o situație tare stânjenitoare. Se apropie de urechea nerăbdătoare a lui Eric și șopti:
—Ăsta e tipul pe care doar ce l-am călcat în port. Am călcat niște bocanci regali, și începu să râdă și mai tare acompaniată de Eric.
Dar Madrigal privea parcă prin băutura din fața ei, o bătură delicioasă, vanilată, în care abia se putea distinge gustul de whiskey. Se simțea stânjenită de întreaga situație, deoarece putea doar să-și imagineze ce scandal ar declanșa să-i refuze avansurile unui prinț și exact asta va și face, pentru că nu-și putea aminti să fi fost atrasă vreodată de altcineva în afară de Ella. Împinse paharul cât de departe putu de ea, de parcă ar fi fost otrăvit, și nu-l mai atinse deloc în sfertul de oră în care Ella și Eric vorbiră despre nimicuri, în așteptarea cardurilor de acces în camere.
*
Majordomul umbla cu pași mici pe holurile corăbiei, parcă vrând să soarbă fiecare moment din această șansă care venise pe neașteptate. Din salariul său mizer cu siguranță ar fi putut doar să viseze la un sejur pe mare, dacă familia snoabă a lui Eric nu i-ar fi aruncat în față această oportunitate. În urma lui veneau Ella, Eric și Madrigal, fascinați de tot luxul de care erau înconjurați. Uneori uitau cu totul că erau într-o corabie și nu într-un hotel de cinci stele. Era ușor să uiți, fiind înconjurată de majordomi, persoane îmbrăcate la patru ace, aur și prinți, gândi Madrigal.
Majordomul apropie unul dintre cele patru carduri de scanner și o ușă se deschise complet. Eric se repezi spre cameră:
—Scuze, fetelor, dar sunt rupt de somn. Ne vedem mâine, ok?
Madrigal și Ella au aprobat scurt din cap și și-au continuat drumul spre camere. Ella își ținea cu greu gura, ar fi vrut să o interogheze chiar acolo pe Madrigal cu privire la prinț, dar privirea melancolică a amicei ei o descuraja, așa că a ales să-și țină întrebările pentru mai târziu. Toți aveau nevoie de somn acum, ca să proceseze tot.
Ella o părăsi pe Madrigal cu o îmbrățișare scurtă și îi spuse noapte bună, dar Madrigal nu se simțea deloc în apele ei, deci se îndoia că va închide vreun ochi toată noaptea. Ella chiar nu știe, nu-i așa? Nu știe că ea este singura ființă pe care e capabilă să o iubească sau cât de mult doare că trebuie să țină acest secret adânc închis în ea? Nu și-a dorit niciodată un prinț, toți cei din basmele pe care mama ei i le citea când era mică i se păreau niște înfumurați ipocriți. Prințesei nu i se dădea niciodată o șansă de a se salva de una singură.
Madrigal fu recunoscătoare când se piti în sfârșit sub cearșaful din camera ei. Uneori, când era nespus de tristă, se încolăcea și începea să plângă cu suspine, și atunci erau unele dintre puținele dăți când singurătate era valoroasă și binevenită, precum un vechi prieten care nu o judeca, indiferent de cât de oribil se simțea.
