Oare în câte lacrimi aș putea să măsor toată apa ce se întinde lucios în fața mea, exact cum îmi întindea bunica untul pe pâinea proaspătă.Firmiturile se contopeau cu untul gălbui, iar apa cu pietrele înverzite.Apusul, pietrele, apa, toate se înțelegeau perfect, broaștele și păsările completau o armonie stranie si necunoscuta pentru noi...în aparență, până când ai început să îmi tulburi apa cu pietre, atunci am înțeles că până și ele se ceartă.Din apa pură și lucioasă, ușor dansantă pe un ritm incert al vântului, un apus atent sculptat fără a avea un început sau vreun sfârșit, au început sa apară ziduri sterpe și oameni morți pe trotuarele plângacioase.Am tot încercat să mai văd măcar o dată apusul acela vibrant pe cupola cerului noros al orașului, dar nu am reușit și ori de câte ori mă concentrez să aud măcar o pasăre cântând, adorm într-un somn lacom și mă trezesc în același oraș defect parcă.
Asternuturi in care ma inghesui ponosita ca un cearșaf comunist intr-un dulap nou-nouț cu mânere strălucitoare in care te poți vedea doar asa ca un firicel subțire si disproportionat, asa arata si maioneza stricata.
Asternuturile, da, fiecare dimineata incepe cu o psihanaliza a cearșafurilor albe, apoi cu analizarea cusăturilor perfect executate, ca un șir de furnici egale cu un bob în spate, la fel de egal.După toate analizele și psihanalizele care imi alimenteaza un început de zi monoton, ma ridic levitând inainte sa termin de numărat cati pasi a facut suveica pe cearșaful meu și cu un fâșâit aproape inperceptibil pe covorul verde, încerc sa evit toate obiectele din cale până când ajung acolo unde îmi doresc, adică inapoi în pământul de flori ca să ma strivesc gândăcește în monotonia afectivă a firelor de păr negru-răstalmăcite.
Lumina gălbuie a lămpii mele ca un cocostârc îmi amintește de gutuile coapte pe sobă și incercând zadarnic sa resimt gustul ăla, imi las ochii atârnați de dulia becului arzator si in cadrul acela galben si apris singurele contururi pe care le mai pot distinge sunt linii curbe si drepte.Oare ce se ascunde in spatiul alb in care creionul obosește?
Oare știi tu serile alea când ajungi acasă, te uiți în oglindă și neplăcându-ți ce vezi, spargi mental toate oglinzile, le eviți?
Tot ce îmi doresc acum este sa pot intra într-o mașina de spălat, să setez -300 de grade, 2 ore- și să ies de acolo șifonată, dar curată, măcar pe dinăuntru.Apoi aș vrea să mă întind într-o sexualitate mototolită pe masa de călcat și să fiu întinsă în cele mai inaccesibile colțuri.Poate sunt o cămașă albă și mi-aș dori să fie așa pentru că aș vrea sa zac în servieta unui afacerist din Novosimbirsk.
