La o suta optzeci de grade distanță [FINALIZATĂ]

3

    Este ultima zi în care ne putem    înscrie pentru concertul de caritate.    Sinceră să fiu m-am gândit de câteva ori să mă înscriu, dar imediat după aceea m-am răzgândit, nimic nou.

  Ziua de azi a decurs relativ bine, de ce zic relativ, deoarece azi m-am trezit prea târziu și am întârziat la prima oră de fapt am ajuns la sfârșitul ei. Măcar am ajuns! Fie vorba între noi, abia ce trecuse o săptămână dar clar domnul Donavan nu era cea mai plăcută persoana și sincer nu m-a deranjat ca am întârziat.

Mama era plecata la servici și nu a avut cine sa ma trezească prin alte metode, iar eu mi-am anulat alarma de o suta de ori înainte sa ma trezesc.

  Mergând pe holurile școlii cu cărțile în mana, mă întâlnesc cu profesoara de muzică , care era toată un zâmbet. Asa ca zâmbesc și eu pentru ca îmi dădea o stare foarte bună.

   -Rose, poți veni puțin cu mine până în sala de muzică ? Părea destul de serioasa chiar dacă avea un zâmbet cat marele zid Chinezesc.

  -Da, s-a întâmplat ceva? Am urmat-o  mi se părea ciudat ca ma chemase, adică nu cred ca am făcut nimic rău, sau poate? Nu singur nu am făcut nimic!

  -O să  afli imediat! Deja zâmbetul ei începuse s am sperie asa ca am tăcut și nu am mai zis nimic pana nu am ajuns.
  Ajunse în sala de muzică , mă așez pe scările de la scenă și aștept sa aflu de ce am fost chemată , iar contactul cu ele mi-a dat fiori pe știrea spinării pentru ca erau destul de reci. Mi-am pus mâinile pe genunchi și mi-am susținut capul cu ele.

-Rose sper sa nu ma urăști după ce îți voi spune, ma uit cu o sprânceană ridicata la ea, iar eu se uita speriata spre mine, dar te-am înscris la auditiile pentru concertul caritabil. Efectiv am ramas socata, iar mâinile mi-au căzut asa ca era sa dau cu capul de genunchi.  Chiar nu am știut ce sa zic în primele momente. Nu mai făcusem asta nicodata sau am rog făcusem pentru mama și tata când eram mica și le faceam câte un concert la pian.

-Wow, m-ați  luat prin surprindere ,chiar nu ști.... Spun, iar ea se așeza lângă mine și îmi ia mana în mana sa. Eu încă eram confuza și uimita.

-Proba va fi vinerea aceasta, la ora 11. Vreau neapărat sa te vad acolo. Ai o voce inedită care trebuie neapărat auzita de mai multe persoane. Da, cum am mai zis nu am o face asa frumoasa nu inteleg de ce tot zic asta! Plus ca sigur sunt fete mult mai bune decât mine.

-Dar..  Spun eu și ma uit spre doamna profesor. Era îmbrăcată într-o rochie destul de multa și cu un sacou pe ea , iar parul îl avea în niște bucle destul de lăsate. Nu părea deloc o femeie rea, dar mi se părea ciudat ca a făcută sta fără sa ma întrebe și pe mine. Poate aveam fobie de oameni sau cine știe ce!

-Sa nu întârzii, se va organiza în sala de sport. Spune și se uita în ochii mei adnc, parca rugându-mă sa merg.

-Darr.... Am încercat sa zic ceva, dar ea ma oprii din nou.

-Acum hai fugi că ai ore și s-a sunat de cinci minute! Spuse și se ridica de pe scări dându-mi și mie mana ca să ma pot ridica. Am privit-o cum se îndrepta spre ușa și cum ma saluta.

Și uite așa rămân singură în sala de muzică gândindu-mă la acesta situație. Pana la urma dacă ni voiam nu ma duceam, nu? Dar parca nu îmi doream sa nixi sa o dezamăgesc.
Cred ca cea mai mare frica  a mea era sa nu ma fac de ras  pentru ca avem talent în a face asta. A da și sa nu ajung cu pacoste aia de Andrew pe cap. Asta mai îmi trebuia.
Daca acum ceva timp ziceam ca nu are ce sa fie asa de rău dacă ne petrecem o ora împreună, acum sunt sigura ca ar exploda liceul dacă am fi împreună în acelei loc.
De omorât nu prea avem cum sau de fapt totul e posibil cu îngâmfatul ăla.