Dragoste in Do major

Sunt ma-ta. Numai doctor sa nu imi spui!

Micul ecran ce trebuia sa arate ca  Victoria mai era inca in viata tiuia asurzitor in rezerva de la urgente. Ea, cea care a iesit dintr-o comă profundă dupa cea mai cruntă experienta din viata ei, ea, cea care a fost maltratata timp de 20 de ani de catre tatăl ei, ea, care era cea mai sensibilă si delicata femeie moare din cauza unui accident stupid.
Liniile curbate ce ii indicau pulsul slab se transformau intr-o singura linie continua iar doctorii incep resuscitarea.

-Încarcă la 200!

Striga doctorul ce i-a preluat cazul atunci cand ia pedalele de resuscitare in mana.

-Liber

O curba isi face aparitia pe ecran dar degeaba, linia apare din nou.

-Încarcă la 300! Liber!

Si din nou. Tot degeaba. Ea murea.

-Încarcă la 350! Hai fetito, nu ne lasa, Liber!

-Domnule doctor! O prajiti daca mai continu...

-TACI!

Si din nou.
Desi doctorii au încercat sa il scoată afara, William nu s-a lasat, a intrat in camera si neclintit a fost. Totul se intampla sub privirea lui. Frumoasa Victoria era resuscitata in fata lui, din vina lui. Daca o asculta! Daca nu călca nenorocita aia de pedala! Dar el a fost incapatanat, a apăsat pedala pana la refuz iar cand camionul a aparut in fata masinii era prea tarziu pentru a incetini. L-a lovit din plin, el avea centura si air bag-ul dar ea nu, a sărit direct prin geam rămânând blocată intre sticla ce ii tăia pielea fina. O imagine oribila pentru cei slabi de inima iar înfiorătoare pentru William care, se pare ca si-a dat seama ca se mințea. Nu era doar protectie ceea ce simțea pentru ea, era afectiune, atractie, iubire.

-Am stabilizat-o dar acum trebuie sa o ducem intr-o operație de urgenta pentru ai scoate cioburile din abdomen, din cauza impactului cu geamul tomograful a arătat o hemoragie in zona lobilor parietali afectandu-i timpanul, adica langa urechi, vom face tot ce ne sta in putinta.

Striga doctorul catre William alergând dupa traga ce era dusă înspre lift.
Era distrus, nu putea scoate nici macar un amărât de cuvant, din vina lui, viata fiintei gingașe si fragile atârnă de un fir de ață.
Se uita cand la telefon, cand la lift, ii era frica sa sune acasa, sa ii anunțe mama sau sora, cine stie in ce moduri l-ar fi ucis daca aflau ca din vina si prostia lui s-au intamplat toate astea. Era un criminal. Apasă butonul de apelare si iti duce telefonul la ureche. O voce subtire si plina de energie ii răspunde.

-Alo! William!  Ce ma bucur ca ai sunat! Ce mai face sora mea? Va înțelegeți? Totul a fost cam din scurt dar....

-Moare.

Vocea Sophiei se opreste brusc. Nu stia ce sa creadă, era o farsă? La cine se referea?

-Ce tot spui, William, cine moare? Urmând un ras fortat, plin de speranta ca este o gluma.

-Victoria -Pauza-  Moare.

O lacrimă apare pe fata lui William atunci cand isi aude propriile cuvinte care, din pacate, descriu realitatea.

Zâmbetul fals de pe buzele lui Sophia dispare la fel ca si telefonul care cade jos, ea nefiind in stare sa il mai tina in mana.
William închide apelul si se asează pe un scaun. Era ca o legumă, nu vorbea, nu se misca, nu respira. Doar statea pe scaun si privea in gol, se ruga, pentru prima data in viata, William se ruga, nu stia cum dar inventase el ceva in mintea lui.
Timpul trecuse greu, foarte greu. Jumatate de ora a fost un chin, jumatate de iad poate. Gândurile nu ii dădeau pace, de ce a trebuit sa se enervezi in halul ala? Văzuse cu ochii lui cum nenorocitul ala a luat-o cu forta si nu ii mai dădea drumul dar era supărat, poate chiar gelos, nu gândea clar.