Ea e pe pat iar mama ei îi da sa mănânce. Am ciocănit în geam și femeia a venit și la deschis.
-Tu cine ești?
-Eu sunt... Am făcut o mica pauza ca sa intru înăuntru. Kairl. Kairl Hartan.
-Kairl? De ce ai venit? Vocea ei era trista. Slaba și fără culoare.
-Am venit sa te văd. De ce nu ai venit la scoala?
-De ce te interesează? Îmi spune apoi se întoarce cu spatele spre mine.
-Kairl! Pot sa vorbesc cu tine câteva secunde? Mă întreabă mama ei în timp ce îmi face semn sa o urmez.
-Ce este? O întreb puțin speriat de lacrimile care apar pe fata ei.
- Cezara are... cancer osos...
Respirația mea sa oprit pentru câteva minute.
- Ce?
- Am aflat acum trei luni. Ea nu mai are mut de trăit... Apoi începe sa plângă în hohote.
Eu m-am întors în camera Cezarei și m-am pus în genunchi lângă pat.
