Dangerous liaisons //harry styles fanfiction [ÎN CURS DE EDITARE]

Capitolul 2 - Impas

După școală,am ales să merg pe jos acasă,refuzând-o pe Eleanor la toate insistențele ei de mă duce cu mașina.Curând,aveam să regret asta.

Vântul bătea cu putere,suflându-mi părul de pe față.Sângele încă îmi fierbea în vene din cauza zilei de azi,deci o adiere de vânt era bine-venită.Simțeam mirosul unei furtuni,așa că m-am hotărât că ar trebui să mă grăbesc.

Mi-am tras gluga bluzei peste cap și am lăsat părul să-mi cadă în ambele părți,în față,apoi mi-am încrucișat ambele brațe la piept și am grăbit pasul.Se făcea tot mai frig,iar o ceață groasă acoperi orașul,dintr-o dată.Nu mă pierdusem niciodată în Holmes Chapel,dar cred că după un an de când sunt aici,trebuia să se întâmple și asta o dată.

Am ajuns la o intersecție și habar nu aveam încotro trebuia să o iau ca să ajung cât mai repede în cartierul unde locuiam cu mătușa Beth.Avea o "surpriză" pentru mine,așa că eram nerăbdătoare să ajung,lucru ce era destul de imposibil din moment ce nu aveam habar unde mă aflu.

Am oftat enervată din cauza stresului acumulat în ziua aceea blestemată la școala,iar acum asta.

„Minunat." am gândit eu. „Se putea mai rău?"

Dintr-o dată,a început o ploaie torențială,care mă udase deja din cap până în picioare.Am luat rapid telefonul din buzunarul blugilor mei skinny și am început să merg din nou,în timp ce apelam numărul lui Beth,cu toate că ar fi fost mai bine să caut un loc să mă adăpostesc de furtună.

„-Oh,serios?!" am îngânat eu când am călcat într-o baltă,udându-mi converșii albi.

Am lăsat ploaia să-mi ude hainele și am început să plec mai departe,Dumnezeu știe unde.

Încă încercam să găsesc numărul lui Beth în memoria telefonul,însă ecranul era deja prea ud ca să mai pot vedea ceva pe el.

„-La naiba și cu tin-" am fost întreruptă de cineva care tocmai se băgase în mine,la propriu,doborându-mă la pământ pe cimentul ud și rece.

În momentul următor,mă simțeam mai udă decât eram deja și puteam să-mi văd telefonul într-o baltă aproape de locul unde căzusem din cauza necunoscutului.

„-Oh,dumnezeule! Ești în regulă?Eu,doar mă grăbeam să ajung acasă,ploaia m-a luat prin surprindere... Ah.Nu te-am văzut.Iartă-mă." a început să vorbească necunoscutul,parcă fără să se mai orpescă.

M-am ridicat rapid de jos,practic ignorându-l complet.Am sărit rapid să-mi iau telefonul încercând disperată să-l reaprind.

„-Grozav.Ce aș putea să mai spun?!Am avut o zi mizerabilă.Am dat peste un psihopat nebun la școală care încercă să-mi intre sub piele și aproape m-am certat cu unul din cei mai buni prieteni ai mei.Habar n-am unde sunt.Acum vine și ploaia asta,un necunoscut nebun care dă peste oameni și....telefonul meu nu merge!" am pus accent pe ultimele cuvinte,realizând că eu zbieram la el.

Mă privea uimit neștiind ce să spună sau cum să se scuze.M-am simțit oarecum vinovată că mi-am vărsat nervii pe un străin căruia probabil i-ar fi putut să-i pese mai puțin.

Am răsuflat ușurată.Dar eram încă disperată.De-a dreptul.

„-Îmi pare rău,în regulă?Și eu am avut o zi proastă,dar asta nu înseamnă că țip la necunoscuți pe stradă doar pentru că au făcut o greșeală minoră." a rostit într-un final.

Minoră? Serios.M-a făcut să cad și mi-a stricat telefonul.Ce putea merge mai rău?De fiecare când ziceam asta se întâmpla ceva și mai rău,deci deja mă așteptam la un pian care să-mi cadă în cap sau ceva de genul ăsta.