All my loving are calling you

Capitolul I

Într-o căsuță de pe muntele din apropierea graniței, copacii se mișcau sub adierea vântului mai tare ca de obicei, păsărelele cântau alte cântece. Aici, își găsi locașul Arthur, un biet băiat care rămăsese orfan de la naștere. Crescuse sub aripa unui domn care avu grijă de el ca și cum ar fi fost copilul lui. Totuși, aceștia fuseseră despărțiți în urma războiului de acum 10 ani. De atunci, Arthur fusese supus la diferite chinuri. Fusese condamnat să devină sclav și fusese vândut la diferite licitații. Acum, era un fugar care se ascundea în munți.

Totuși, în această zi minunată, el a hotărât să meargă la vânătoare. Își luă arcul și plecă. Ajunsese în inima pădurii, unde zări un porc mistreț. Pregăti săgeata, dar nu apucă să o lanseze, că ceva îi străpunse trupul. Se întoarse și văzu o gloată de soldați. Săgeata aceea îi pătrunse piciorul. Căzu la pământ și se uită neputincios la ei.

- Am venit să vânez un pui, și prind un mascul în toată regula! Luați-l!

Acei soldați se apropiată de Arthur și îl luară. Se uitară cu interes la ei, dar băiatul nu putea riposta. Nu putea decât să se uite neputincios la cel ce l-a luat. Un om înalt, îmbrăcat cu o blană de urs, bine îngrijit. Trebuia să fie cineva de rang înalt. Arthur îl privea din toate unghiurile, până când îi descoperi însemnul regal pe teaca sabiei. Nu putea să fie decât Prințul Moștenitor. Arthur se gândi bine, acest prinț l-a despărțit de cel care a avut grijă de el. Nu putea să îl atace în starea în care era.

- Cine ești? îl întrebă acesta.

Arthur își dădu ochii peste cap.

- Nu îmi dai un răspuns? Îndrăznești să mă sfidezi? Știi cine sunt eu? se răsti prințul.

- Cel mai probabil că știu cine ești. Dar chiar dacă știu cine ești, nu mă simt nevoit să îți dezvălui cine sunt.

- Un specimen îndrăzneț. Luați-l!

- Da, Alteță!

Arthur era târât să meargă după ei.

Odată ajunși în cetate, Arthur simțea cum piciorul îi cedează. 

- Luați-l și duceți-l la tabăra de antrenament!

- Da!

Soldații îl luaseră pe Arthur și îl duseseră la periferia cetății, unde era tabăra de antrenament a iscoadelor, tabăra celor mai iscuțiți în mânuirea armelor.

Între timp, la palat, Alice reuși să facă primii pași în lumea cea nouă. Era ajutată să meargă prin toate încăperile palatului.

- Aș vrea să merg și în afara palatului!

- Alteță, nu ai voie, nu poți să mergi în afara palatului.

- Ei haide, nu ne va prinde nimeni.

- Alteță!

- Te rog, Anne! Ai zis că tu răspunzi de mine. Te rog, urmează-mă.

- Ar trebui să luăm și un războinic.

- Cred că eu aș fi ideal! se auzi o voce din spatele ei.

Când se întoarse, văzu un bărbat înalt, purtând o blană de urs.

- Am auzit că ți-ai pierdut memoria. Sunt Philip, fratele tău mai mare. Nu îmi vine să cred că nu îți mai aduci aminte de mine.

- Îmi pare rău, frate mai mare!

Alice se uitase la el din cap până picioare. Arată foarte ciudat. Ce greu e să pară că nu știu nimic. Dar, dacă spun că nu sunt prințesa Alice, mă vor condamna la moarte, sigur. Arghh, de ce e atât de complicat?