Tampenii d-ale mele

Sânzi și obsedatul PART. II

   Era vacanța de Paște, nu mă mai bătea nimeni la cap, nu se mai auzea nimic de Micuțu sau orice alta persoană de care nu aș fi vrut să aud până când într-o zi eram afară cu Cristina. Vorbeam, glumeam, cântam. Ne strigă cineva de pe celălaltă parte a străzii. Cine altcineva putea să fie înafară de Edy? Răspuns: nimeni. Edy era cu Micuțu și cei doi băieți care îl băteau pe Micuțu cu câteva zile în urmă. Wow.... Super... I-am ignorat și după ce Cristina a plecat acasă ce aveam să fac? Evident, să plec acasă și eu. Merg ce merg și în față, lângă biserică văd niște prietene de a VII-a care ghiciți cu cine vorbeau? Cu Edy! Serios? Orice aș fi făcut, oriunde aș fi mers dădeam de el. Le salut pe fete și pe Edy l. Ce aflu chiar de la Edy? Că Micuțu mă urmărea! Mă urmărea oriunde mergeam fără să-mi dau seama. În momentul ăla m-am speriat atât de tare încât m-am apucat să le sun pe toate BFF-urile mele să le spun. Eram atât de speriată pentru că dacă o persoană te URMĂREȘTE oriunde mergi nu înseamă că te place sau că este îndrăgostită de tine ci că este OBSEDATĂ de tine. Deci practic mă făcusem cu un fel de stalker. Super! Când am ajuns acasă le-am scris ca să știe ce s-a întâmplat și le-am spus că atunci când îl văd data viitoare îl bat.

   Peste câteva zile ieșisem afară cu Cristina și Ema (sor'mea). Am mers într-un parc unde Ema avea colegi dar eu și Cristina ne plictiseam și ne mai și durea capul de la atâția copii gălăgioși așa că am mers să stăm în spatele parcului (parcul era chiar în fața unui bloc și noi practic stăteam pe cealaltă parte a blocului unde aveam și bănci și puteam sta jos). Noi ne luasem niște acadele de la magazin, dar nu orice fel de acadele ci unele care îți colorează limba. Eu și Cristina ne gândim că ar fi o idee bună să ne luăm acadele albastre (nu vă luați acadele albastre dacă nu vreți să arătați ca un extraterestru). Cum stăteam noi pe bancă trece cineva prin fața noastră, 3 băieți din care 2 cu role și unul cu bicicleta. Hmmm, cine să fie? Nu, de data asta nu este Edy dar este Micuțu cu cei 2 băieți care îl băteau pe hol. Mă uit la Cristina și îi spun "Îl batem". Cristina vroiam de mult timp să îl ia la bătaie doar că m-am gândit să-l las în pace. Până în momentul ăsta. Eu și Cristina am luat-o la fugă după ei și, într-un mod magic, am reușit să-i ajungem din urmă alergând după ei. Am vrut să-l iau la bătaie pe Micuțu dar s-a băgat printre niște mașini și s-a îmbârligat pe acolo și eu mă câcam (și nu săriți la gâtul meu dacă ziceți că se scrie "căcam" pentru că unde am stat eu când eram mică se scria "câcam") pe mine de râs. Micuțu a scăpat. Ceilalți nu. Nu chiar. Ba da, chiar ieftin. Lacrimă. Long story short, ăia au început să mă enerveze și eu am început să urlu la ei. Urlam la ei cu limba albastră. Și după ce am terminat să fac precum un Chihuahua în călduri m-am șters cu șervețele umede pe limbă. Din categoria "Vreau să mor".

    Ok, cam asta a fost și partea a doua a poveștii. Acum, înainte de sfârșitul capitolului vreau să pun o întrebare: ce ziceți de o serie numită "De ce eu?". Ar conține povești din viața mea. Orice povești. Îmi puteți spune despre ce ați vrea să povestesc. Sunt atâtea lucruri pe care le-aș putea povesti dar nu am cui. Serios vorbind, eu chiar nu am cu cine vorbi pentru că nimeni nu mă ascultă.
Pâna la următorul capitol (am noroc dacă citește o persoană capitolul, am observat că Wattpad este aproape de a-și da sfârșitul) încercați să nu luați cancer de la proștii de care sunteți înconjurați pentru că lumea mai are nevoie și de oameni normali.