sweaters- yoonmin

the board game

Câteva ore în urmă, cofetăria s-a închis. Seokjin și Namjoon au plecat spre casă, însă din casa lui Jimin de auzeau țipete.
        —Ar trebui să intrăm? întrebă Namjoon rupând din greșeală o creangă de pe jos.
Seokjin afimă cu o mișcare a capului. Amândoi au alergat în casă, doar pentru a vedea multe table de jocuri, un microfon de karaoke și doi băieți nervoși care țipau la o masă.

      —Ascultă-mă! Ai voie să miști pionul doar după ce face acel buzz buzz buzz! Se numesc reguli pentru un motiv! țipă Yoongi aruncând niște zaruri pe jos.
—Oh, salut.
—Aveți Monopoly?
—Da.

—Vreau să cumpăr New York-ul, țipă Seokjin aruncând banii falși pe masă.
Jimin îi înmână cardul care acum era al lui. Namjoon râse.
—Nimeni nu cade pe New York. Ai cheltuit 300 de dolari degeaba, spuse acesta și înaintă de patru ori.

Era pe New York.

—Plătește.
—Asta devine plictisitor. Avem nevoie de pedepse mai bune, oftă Yoongi privind pistoalele Nerf.
—Nu. Nu vom face asta.
—Ce spuneți de karaoke? Dacă pici pe proprietatea cuiva trebuie să cânți ceva, spuse Seokjin, toată lumea agreând.
Jimin își dădu ochii peste cap și căzu pe una din proprietățile lui Namjoon.
—Bine Jiminie... trebuie să cânți ceva.

Băiatul rozaliu în păr se îmbujoră, privindu-și partenerul.
—Doar dacă va cânta și Yoongi cu mine.

Yoongi o zbughi spre canapea și se cățără pe ea.
—Nu cânt nimic, ChimChim. Pot face rap, dar nu să cânt. Ți-ai ales bărbatul nepotrivit.

Namjoon nu se putu abține și râse.
—Care bărbat? Tot ce văd e un băiat înainte de pubertate!
—Oprește-te cu glumele despre înălțimea mea!
—Atunci crește și cântă un cântec la naiba.