Lumea în alb, negru și gri

I'm fine

Povestea lui Aoyama

Descriere : Nimeni nu știa acest amănunt, dar Aoyama nu putea vedea nicio culoare. Nu, acesta nu era orb sau ceva, doar că n-avea un suflet pereche. Viața lui era toată în alb, negru și gri.

Ce-i drept asta îl durea, dar de-aceea și zâmbea așa mult. Poate că zâmbind avea să uite despre toată faza cu sufletul pereche și să scape de durerea ce i se forma în suflet.

Nu...?

A/N : Ok, ignorați ce am spus data trecută. Chestia asta nu-i așa lungă cum ziceam. Sunt eu prost și d-aia =))) (o să șterg nota asta mai târziu)

De-asemenea îmi cer scuze pentru orice greșeală în franceză din acest capitol. În paranteză scrie cam ce s-ar presupune că înseamnă franceza aia acolo, lol.

Șiiiii mai țin să menționez că sunt paralel cu tot ce ține de culori și desen și artă și știți voi ce vreau să spun. Scuzele mele dacă cumva zic vreo prostie sau ceva extrem de ilogic.
-------

-Flashback-

"Cette couleur est noire. L'objet dans la main du tu papa est blanc. Tu comprends, Yuuga?" (Această culoare este negru. Obiectul din mâna lui papa este alb. Ai înțeles, Yuuga?)

"Oui! Oui!"

"Bon! Voyez la chemise que porte mama? Il a la couleur grise" (Bun! Vezi tricoul pe care-l poartă mama? Acesta are culoarea gri.)

"Le gris est une combinaison de blanc et de noir et peut varier en intensité. Yuuga, vois-tu une autre couleur en plus des trois?" (Gri este o combinație între alb și negru și poate diferenția în intensitate. Yuuga, mai vezi și altă culoare înafară de cele trei?)

Aoyama începu să examineze încăperea, căutând ceva ce iese în evidență.

"Oui! Le canapé!" (Da! Canapeaua!)

"Ah! Voir la couleur brune! N'est-ce pas merveilleux, mon cher?" (Ah! Vede culoarea maro! Nu-i minunat, dragă?)

"Yuuga, mais de quelle couleur la table en face de tu?" (Yuuga, dar ce culoare are masa din fața ta?)

Aoyama își îndreptă atenția spre obiectul spre care mâna tatălui său arătă, văzând o masă de culoare neagră.

"Noire, oui? C'est noir!" (Negru, nu? Este negru!)

"Noire?" (Negru?)

Imediat după aceea părinți lui începură să-i arate diferite chestii, întrebând ce culoare aveau. Pentru Aoyama fiecare obiect era fie alb sau negru. Văzând asta părinți lui se hotărâră să-i explice faza cu culoarea gri, astfel aflând că ceea ce văzuse Aoyama la canapea nu era culoarea maro, ci o culoare mai deschisă de gri.

Aceștia renunțară la obiecte, hotărâți să-i arate câte o imagine cu o culoare anume, deși Aoyama nu putea vedea decât negru, alb sau gri.

"Mon amour, penses-tu ...?" (Iubirea mea, crezi că...?)

Aoyama nu știa de ce mama lui plânge.

-End flashback-

"Aoyamaaaaa! Nu poți să ne faci asta! Noi ți-am spus ce culoare vedem!" vocea lui Mina Ashido era singurul lucru ce se auzea în sala de clasă.

Ea alături de Sero Hanta, Kaminari Denki și Hagakure Tooru se aflau în fața uși, mai exact la banca lui Aoyama. Toți patru voiau să afle ce culoare putea să vadă acesta și, deși Aoyama iubea atenția celor din jur, în acea clipă ar fi dat orice să fie lăsat singur.