Lumea în alb, negru și gri

Fucking blue

Povestea lui Bakugo

Descriere : Tot ce putea vedea în fața ochilor era acea culoare enervantă de albastru.

    Te uiți la cer? Albastru. Te uiți la treningul academiei U.A? Albastru. Te uiți în ochii idiotului de Monoma? FUCKING ALBASTRU.

    Bakugo pur și simplu era sătul de atâta albastru. Dacă voia ceva de la viața lui de tot rahatul era să își fucking găsească sufletul pereche ca să poată scăpa de acea nuanță veșnică de albastru.

---------

    La început iubea nuanța de albastru. Era o culoare așa de plăcută, iar faptul că o vedea în fiecare zi îl făcea să zâmbească de fericire. Până la urmă albastru este cerul, albastru este ghiozdanul lui, albastre sunt florile bătrânici ce-și are casa fix lângă școală - cam în orice loc pe lângă care trecea putea găsi măcar un lucru albastru. Plus pe vremea aceea mai avea și un prieten care putea vedea tot ce era albastru, acela fiind nimeni altul decât Midoriya Izuku. Amândoi  obișnuiau să-și petreacă vacanța de vară explorând zonele din jur și cautând orice lucru de culoare albastră. Vorbeau cu orele despre posibile scenarii prin care ar putea să-și întâlnească sufletul pereche precum o mică interacțiune în clasă sau într-o stație de metrou. Cea preferată a lui Midoriya era posibilitatea de a-ți întâlni sufletul pereche într-un parc în timp ce preferata lui Bakugo era posibilitatea de a da peste sufletul tău pereche pe holul liceului. Îi plăcea să se imagineze alergând pe acele holuri, vrând să ajungă la timp pentru următoarea oră, când brusc zărește o pereche de ochii albaștri, iar fără să-și dea seama acei ochii își găsesc drum spre ai lui și totul începe să devină învăluit în culori total diferite de albastru. Și chiar și așa, de printre toate culorile cele noi, Bakugo avea sa-și aibă ochii țintă pe albastrul din ochii sufletului său pereche.

    Ei bine, asta era în urmă cu aproximativ opt ani. Acum Bakugo poate spune cu mâna pe inima că urăște acea nuanță. O uraște așa de mult încât nici măcar nu o recunoaște, insistând pe faptul că nu are niciun suflet pereche, iar tot ce se afla în jurul lui este fie alb, negru sau gri. Numai auzul cuvântului “albastru” îi provoacă stări de greață și-l enervează în același timp.

    Totul începu într-o vacanță de vară. Aparent familia Bakugo era nevoită să părăsească țara și să călătorească spre Australia pentru a vizita niște prieteni de familie. Bakugo nu-și amintea clar nici motivul, nici cele petrecute de-a lungul șederi lui în Australia. Tot ce-și putea aminti din acea experiență era momentul când avionul ajunse în aer, iar Bakugo începu să vadă tot ce se afla afară ca fiind albastru, și acel moment. Dacă l-ai întreba acum cum de s-a ajuns la asta, Bakugo doar ar ridica din umeri, spunând o replică asemănătoare cu “Habar nu am”. Probabil nici nu prea contează cum s-a ajuns la asta, ci faptul că odată se afla în vârful unei stânci și-n alta încerca să se mențină la suprafața apei. Încă își putea aminti cum respirația îi era complet îngreunată de apa albastră din jurul lui ce nu părea să se oprească din a se apropia de el, deși acesta mișca cât putea el de mult din mâini ca să o îndepărteze. Indiferent de ce direcție privea, tot ce putea zări era acea nuanță de albastru și chiar credea că avea să moară de la o vârstă mică, învăluit de singura culoare ce ochiul lui o putea percepe.

    De-atunci perspectiva lui Bakugo asupra culori albastru se schimbă radical, la fel și prietenia lui cu Midoriya. De fapt, cam totul la Bakugo se schimbă, ducând astfel la persoana de astăzi.

    Vorbind de persoana de astăzi, în această clipă Bakugo se afla așezat în bancă, vocea monotonă a profesorului fiind singurul zgomot din toată încăperea. Toți elevii încercau să nu adoarmă în timp ce mâinile lor scriau în grabă fiecare amănunt ce părea important, Bakugo probabil fiind singurul ce n-acorda atenție orei, ci privea absent spătarul scaunul din fața lui. Să nu se înțeleagă greșit, Bakugo ținea mult la notele lui și chiar era deștept, acesta fiind primul în clasă. Chiar și așa, acesta nu putea să se concentreze la vorbele profesorului din cauza faptului că existau mult prea multe lucruri albastre în jurul său. Majoritatea elevilor își aveau gențile de culoare albastră, plus că aceștia deținueau măcar un obiect de culoare albastră. Shiozaki Ibara și Kendo Itsuka își aleseră fix în acea zi să poarte niște coronițe înflorate, petalele florilor fiind de diferite nuanțe de albastru. Până și cravata profesorului avea buline albastre pe ea. Prin clasă se aflau niște ghivece de culoare albastră, în ele aflându-se diferite plante. Ușa clasei era de culoare albastră, la fel și draperiile de la ferestre. Totul era mult prea albastru, lucru ce-l făcea pe Bakugou să-și simtă inima cum se strânge în piept, dar și o dorință arzătoare de a distruge absolut orice lucru de culoare albastră ce-i ieșea în cale. Chiar și așa, băiatul se limită la a privi cu atenție acel spătar, conștient că distrugerea bunurilor școlare sau a bunurilor celorlalți elevi avea să-l țină mai mult timp în acea clasă.