Black coffee and green tea

-Prolog-

Fetița se așeză pe scaunul micuț din fața vatrei și o aștepta pe bunica ei sa vină și să îi descurce buclele nărăvașe de un auriu cald. Aceasta dădea din picioarele goale și se juca cu păpușa confecționată dintr-o rochie veche și ceva ață de prin atelierul de croitorie al bunicii. Era singura ei jucărie dar o prețuia ca pe cel mai scump juvaer, își amintea ca mama ei i-o dăruise înainte să plece fără a se mai întoarce vreodată.

-Lissa, vocea răgușită a bătrânei îi scoase fetiței de doar 4 ani un râset ascuțit.

-Sunt langă vatră, buni!

Era vară in Provance și asta îi plăcea nespus fetiței, în sfârșit putea sa stea pana târziu afară și să se joace prin lanurile de lavandă până cand bunica ei era nevoită să o caute ea însăși să o bage în casă. Vântul de-abia adia dar temperaturile nu erau prea mari, niciodata nu depășeau 25 de grade. Era temperatura ideală pentru culegerea primei recolte de lavandă, recoltă care adesea aducea o mulțime de oameni noi și diverși prin acele locuri ce rivalizau ușor cu paradisul. Lissei îi plăcea să stea pe acoperișul căsuței și să se uite la muncitori, să le observe trăsăturile unice și să se mire de ei. În secret inima fetei voia ca prin marea de oameni sa se ivească și mama ei care să îi zâmbească călduros așa cum o făcea cândva.

-Iar te-ai trezit mult prea devreme, floricică, spuse bunica în timp ce luă peria de pe marginea ferestrei. Ar trebui să dormi mai mult mai ales că e vară.

-Dar buni, eu vrea sa ma duc să mă joc, se bosumflă Lissa.

Bunica zâmbi în timp ce îi pieptăna părul nepoatei ce devenea prea sprintenă pentru bătrânețile ei. Să o pieptene devenise obiceiul lor unic prin care începeau orice zi, nu exista scuză prin care să se evite aceste obicei și dacă se întampla ca bătrâna să fie plecată în orașul cel mare Lissa nu accepta ca altcineva să o pieptene. Bătrâna își iubea nepoata atât de mult încât nu concepea să o lase prea mult în grija vecinilor așa că ele nu stăteau mai mult de două cel mult trei zile despărțite. Ochii de un albastru senin ai fetei scănteiau de fiecare dată când bunica ei se ivea pe cărăruia prăguită atunci cand se întorcea acasă și alerga numai decât să o întâmpine și să dansese de bucurie în jurul ei.

Bunica termină de netezit părul fetei și apoi îi împleti buclele în două codițe în spic și o sărută apăsat pe frunte în timp ce fată ridică capul dornică de afecțiunea singurei persoane ce mai rămase din familia ei. Deși avea o astfel de situație fetița zâmbea și râdea cu bucurie în fiecare zi, dansa prin lanurile de lavandă și îi cerea bunicii să o mai învețe cântecele pentru a face în fiecare seara spectacole ei și vecinilor.

-Gata, acum să nu uiți că trebuie să mănânci înainte de a pleca la joacă.

- Buni, dar nu mi-e foame, protestă micuța iar bunica ei puse o față serioasă deși nu-și putea reține râsul la vederea boticului fetei.

-Nici să nu aud! Ți-am pregătit micul dejun, e pe masa de bucătărie și mă aștep să papi tot ca să crești mare.

Mâna bătrănei poposi pe căpușorul fetiței încă bosumflate. Lissa oftă zgomotos și își puse măinile ei micuțe în șolduri adoptând o poziție rigidă și balansându-se până în cămăruța pe care ele o foloseau drept bucătărie.

Pe masa din lemn ce fusese cu timpul mâncat de carii era un castronel in care bunica îi pregătise griș cu lapte și gem deasupra așa cum adora fetița să mănânce. Lissa începu să rândă zgomotos în timp ce bunica o privea pierdută din prag.

-Merci, buni, e mâncarea mea preferată! zise fata dar bunica nu îi mai răspunse deloc.

Fetița luă lingura de lemn și începu să mănânce cu pofta din farfurie, ar fi mâncat doar griș pentru totdeauna fără să se supere. Bunica îi pregătea griș de când era un bebeluș și îi povestise că asta fusese prima măncare pe care o încercase. Ibricul de pe foc șuieră si bunica se grăbi să se ducă ca să-l ia repede pentru a nu păra aragazul cu ceaiul fierbinte.

-Buni, îmi dai și mie puțin ceai? zise Lissa ce se murdărise de cem de căpșuni în jurul guriței.

Femeia chicoti ușor și luă un prosop ca să își ștearga nepoata. Fetița zâmbi ștrengărește și se linse buze pentru a lua ce mai rămăsese din gem.

-Ceaiul verde nu e bun pentru copii, în plus ai prea multă energie deja, zise bătrăna în timp ce își turna în cană.

-Dar tu îl faci așa bun, buni! Se milogi Lissa printre înghițituri.

-Lissa! Te vei murdări din nou, zise bunica râzând de fata care lingea ce mai rămăsese pe fundul bolului.

-Te rog, doar o guriță mică! zise fata care avea fața din nou murdară de gem.

Râsetul puternic al bunicii răsură din nou în cămăruța mică. Bătrâna o ștersese din nou în timp ce micuța alerga în jurul ei rugând-o din nou și din nou să îi ofere doar puțin din ceaiul ei. Resemnată bunica îi întinse cana și fetița sorbi doar câteva picături din ceaiul firbinte doar cât să își unezeasca puțin puzele. Își linse buzele mulțimie și mulțumi din toată inima.

-Să te întorci când o fi soarele sus ca să mănânci de prânz, spune bătrâna când fata părăsește camera în fugă.

Se duce la ușă încă râzând și plină de energie, gata să exploreze lanurile de lavandă și să zburde prin jurul satului.  Deschide ușa cu repeziciune și când să iasă o siluetă bărbătească o face să se oprească brusc și să cadă pe spate. Fata ridică ochii curioasă pentru ca misteriosul domn nu era cu siguranță unul din vecinii lor sau cineva care venise la cules.

Bărbatul era imens în ochii fetei, îmbrăcat la costum negru și cu o pălărie asortată din care evadsu câteva bucle aurii. Bărbatul avea ochelari negri de soare și fata nu îi vedea ochii dar observase că acesta se uita la ea care statea încă în fund pe podea impresionată de statura musafirului.

-Buni, avem un musafir, strigă în cele din urmă fata care nu părea să catadicsească să se ridice de jos.

Pașii bunicii se auziseră însă imediat, greoii și apăsați dar repeziți. Femeia se arătă imediat din cealaltă încăpere și când o văzu pe fată cum se tăvălea pe jos îi ceru numai decât să se ridice. Când îl văzu însă pe domnul care depășea cu puțin tocul ușii aceasta se încruntă și o trase numai decât după fustele ei pe micuță. Lissa, care încă era impresionată de statura omului gigant o ascultă pe bunica sa puțin supărată că nu putea sta mai aproape de musafirul lor.

-Cine ești și ce dorești? zise bătrâna iar Lissa se încruntă la tonul deloc politicos al femeii.

-Bună ziua! Aici locuiește Teressa Dupont? zise stăinul.

-E bunica mea, zise imediat fetița și bunica ei o mustră din priviri ca apoi Lissa să se facă mică și să continuie să se ascundă dupa fustele bunicii.

- Cine întrebă? zise bătrâna.

- Numele meu este Pierre Joseph Bernard și sunt fratele lui Gabriel, în timp ce vorbea chipul femeii se întunecă.

-Și ce căutați aici domnule? zise imediat femeia.

-Sunt aici pentru a vă da teribila veste că Gabriel s-a stins din viață acum câteva zile, zise bărbatul și ochii bătrânei se măriră.

-Poate ar trebui să intrăm să discutăm, continuă străinul, apoi uitându-se spre fetiță. Aceasta e copilul?

Bătrâna nu mai spuse nimic și se uită și ea spre Lissa cu ochii înspăimântați. Micuța nu înțelegea nimic din ce se întâmpla, dar privirea bunicii îi transmitea un fior adânc pe șira spinarii și nu știa la ce să se aștepte.

Își ridică ochii albaștii plini de o spaimă ciudată și întinse o mână spre domnul ciudat care acum se lăsase în jos să fie ls aceeași înălțime cu ea.

-Eu sunt Melissa Dèbois.