You changed me , don't forget.

Cap 11. Totul are un sfarsit.

        Te-ai gandit vreodata ca te grabesti? Te grabesti spre nimic? Te grabesti doar ca sa faci lucrurile sa se intample , ca acestea sa-ti aduca consencinte? Totul mi se intampla prea repede , schimbarile se produc . Am luat totul in gluma , dar oare sunt pregatita sa accept ca nu mai sunt o simpla fetita? Puritatea si inocenta mea s-au dus . Chiar daca am 17 ani , regret , regret ca nu am gandit inainte de a face ceva . 

        Saptamanile au trecut iar eu nu ma mai recunosc . E frig , ninge , iar sarbatorile se aproprie . E decembrie. Azi , s-ar mai fii adagat o luna , o luna la relatia mea cu Chris . Dar nu , el a renuntat la tot , la mine , la noi , la ce a fost. A obtinut ce a vrut , iar eu nu mi-am dat seama ca sunt doar jucaria lui , jucaria cu care isi satisface anumite nevoi , placeri. Am pus suflet cand trebuia sa o las balta . Am fost naiva , am fost doar folosita .  Cand am aflat vestea pe care mi-a dat-o , eram la scoala , iar din pacate , am lesinat . Ajunsa la spital, dupa analize amanuntite , s-a gasit ca am o deformare la inima din nastere dar nedepistata pana atunci . Am incremenit, am ramas socata. 

         Gandul ca trebuie sa moara o persoana pentru a traii eu ma infioara . Stau si privesc ploaia pe geam . Fiecare picatura de apa , cade , cade si isi pierde forma  isi pierde viata. Acolo sus , undeva , cica exista un Dumnezeu , care a creeat totul si care face tot ce se intampla zi de zi . Acum e fericit , ma priveste , posibil , daca exista , si ride , rade caci eu sufar , rade caci mi-a distrus fiecare speranta , mi-a distrus fiecare plan si fiecare zambet . Ma bate la propriul jos in care eu fac regulile , in care joc asa cum am eu chef, dar ma bate . Inchid ochii si doar ascult ploaia . Simt ca o pot vedea , desii ochii mei sunt inchisi, simt ca ma atinge , desii sunt uscata . In orice moment as putea fii acolo sus , desprinsa de aceasta lume complicata . Dar , dar mi-e frica . Nu sunt pregatita sa plec , nu vreau sa plec. Am ramas blocata , nu pot misca nici macar un deget iar ochii mei sunt stransi inchisi de parca as traii un cosmar. Simt doar ploaia care nici macar nu ma atinge , simt cum fiecare picatura ar vrea sa ma ia cu ea . Totul e in ceata , vad doar ceata , iar ochii imi sunt blocati . Nu stiu ce se intampla cu mine . Un fior puternic ma cuprinde pe sina spinarii . O voce din capul meu imi spune sa ma calmez . Nu stiu ce e cu mine , mi-e frica . De parca as fii blocata intr-un film din care nu pot iesii . Tunetele si fulgerele parca imi sunt prieteni . Parca universul ar vrea sa comunice cu mine . 

        Si dintr-o data ma trezesc la realitate , din cauza faptului ca am cazut de pe pervaz in camera pe covor. Nu sunt pregatita sa renunt la tot ce viata mi-a oferit . De ce Dumnezeu se crede atat de "smecher" incat vrea sa ma ia de aici . Nu sunt pionul lui de pe tabla de sah . El i-a creeat pe Adam si Eva , nu pe mine . Pe mine m-a creeat mama si tata . Dar nici macar ei nu ar avea dreptul sa-mi ia viata . E viata mea , eu trebuie sa o controlez , eu trebuie sa fac ce vreau cu ea. Ochii mi se inunda , plang si nu ma pot oprii . Simt cum lacrimile mi se scurg rapid pe obraji . Dintr-o data usa se deschide puternic

-Sky , Sky  ; tipa catre mine Mimy cu lacrimi in ochi .

Nu o pot privii , nu ma pot ridica de pe covor. 

        Mimy vine catre mine , incet , cu teama . Se aseaza langa mine, ma priveste si izbucneste tot mai tare in plans . 

Viata e un dar . Oricat de grea ar fii trebuie pretuita . Am vrut mereu imposibilul , am crezut ca am timp sa fac de toate , dar cand aflii ca , oricand ai putea parasii aceasta lume e greu . Nu cred in Dumnezeu , Rai sau Iad . Sunt constienta ca , nu voi fii decat o adunatura de oase sunt pamant. Si totusi , daca Dumnezeu ar exista m-ar iubii . De ce? Pentru ca nu am doua fete , una cara pacatuieste si alta care cere iertare, pretuiesc viata mai mult ca orice pentru ca sunt consitenta ca e singura , sunt constienta ca nu exista viata de apoi , nu cersesc lucruri pentru mine dar ajunsa la disperare sper doar atat: daca Dumnezeu chiar exista , sper sa fie fericit pentru ce mi-a facut , pentru suferinta provocata si il declar castigator al unei lupte , nu al razboiului . N-am sa ma las invinsa atat de usor , nu voi murii pentru ca vrea el , voi murii pentru ca vreau eu iar in felul asta castigam amandoi .Nu as suporta gandul ca inima altui om sa bata in mine . Sa-l stiu prezent mereu in mine . Sa fim doua suflete intr-un corp. O singura inima , impartita . Daca dupa transplant totul va fii diferit ? Daca nu se va gasii donator ? Nu vreau sa stau la mila nimanui , mai ales a doctorilor .Nu vreau sa le umplu lor buzunarele doar pentru a-mi gasii mie donator.  Si fii sigur , daca existi si te voi intalnii vreodat o sa avem multe de vorbit acolo in Rai unde cica esti .