Am plecat departe, dar m-am întors și acum am realizat că am greșit. Te-am părăsit, am părasit tot, și mor de oftică. Mor fiindcă știu că am greșit, știu că m-am părăsit până și pe mine.
Am plecat fără să privesc în urmă nici măcar o clipă, am plecat și nici măcar nu am avut curajul să-mi iau rămas bun. Am plecat, și regret asta.
Soarele privea cerul cu atâta pasiune și iubire, oceanul mângâia cerul senin și albastru ce era iubit de către soare. Dar soarele a plecat și nu s-a întors. A părăsit cerul, iar el a plâns cu lacrimi amare, lacrimi ce cădeau în ocean, prietenul cerului care îl consola.
Mi-am dat seama că mereu când cerul plânge de dor și își varsă mânia și durerea pe oameni, îmi aminește de tine. Te-am făcut să suferi, ți-am cerut să mă uiți, am ales să plec cu gândul că nu mă întorc niciodată.
Ei bine m-am întors, și am realizat cât de mult îmi lipsea o piesă din inimă. Cat de mult îmi era dor de oameni zăpăciți și blânzi pe care îi știam aproape. Dar totul a luat o întorsătură ciudată când mi-am dat seama că m-ai uitat.
Am crezut că mă vei aștepta, dar n-ai făcut-o, și îți mulțumesc că n-ai făcut-o, nu meritai una ca mine. Meritai ceva mai bun, care să nu te părăsească niciodată.
După m-am uitat la soare, era un soare care nu ne înviora cu razele lui calde și tandre. Era un soare trist, din cauza că și-a dat seama de fapta făcută. A încercat să se împace cu cerul, dar acesta era prea rănit să-l primească înapoi. S-au certat atât de rău încât cerul iar și-a arătat furia în fața pământenilor inocenți. Iar oceanul a trebuit din nou să-l consoleze, până când s-a pierdut în el. S-a pierdut atât de mult în acel ocean încât a renunțat la soare și a întâlnit luna ce era ca o zeița pe cer.
Te-am visat azi noapte, păreai fericit în jurul lor, erai la fel ca cerul schimbător. Cu mine erai deschis, culoarea sufletului tău era caldă și bună. În schimb după ce am plecat și ai renunțat te-ai închis, culoarea sufletului tău era mai rece și rea.
N-am vrut să plec am făcut-o pentru binele tău, am făcut-o pentru binele meu. Am regretat nopți și zile la rând pentru că te-am părăsit.
Iartă-mă!
Atât îți cer, în schimb am să-mi iau rămas bun. Îți doresc să ai parte de iubire, chiar dacă eu ți-am furat-o cândva.
CITEȘTI
Oceanul sentimentelor pierdute
Short Story„Sunt doar un suflet hoinar ce umbla lin in față." „Sunt demonul ce te vânează pe tine drept răzbunare pentru ce mi-ai făcut". „Sunt acea fată inocentă care ți-a fost la picioare cândva si îți ascultă toate comenzile. " „Sunt cea de care...