Oceanul sentimentelor pierdute

6. ÎNMORMÂNTAREA

    

         Astăzi era o zi diferită față de celălalte, după atâtea zile pline de țipete și lacrimi amare. Era ziua în care trebuia să-mi calc pe inimă și să merg la înmormântare lui Kai.

       Alesesem o rochie neagră din dantelă cu mâneci lungi și cu valuri jucăușe în jos. Părul meu negru prins în coc se potrivea perfect cu tematica locului în care mă duceam. Aveam un machiaj natural și un ruj roșu care îmi scoatea în evidență tenul alb ca varul. Ochii mei albaștri străluceau din cauza agoniei și dureri pe care o simțeam.

         Dar cred că rămăsesem fără lacrimi, iar mintea mea încă era amnezică. Mi-am pus în picioare niște tocuri albe care se potriveau cu ținuta, mi-am luat geanta cu pietre negre și dintr-o mătase de aceeași culoare, după am luat-o din loc.

         Am ieșit din casă unde mă aștepta un taxi, m-am urcat în el și i-am spus  taximetristului adresa exactă după  ne-am îndepărtat de locuința în care locuiam.
  
        Drumul a fost liniștitor și tăcut, tot ce am făcut a fost să mă uit pe geam și să observ casele și clădirile frumos construite. I-am plătit taximetristului și după m-am dat jos din mașină.

          Am intrat pe porțile de fier mari și larg deschise și parcă ceva neînțeles îmi umbla prin suflet.

           Peste tot erau numai pietre de mormânt și cruci îngrijite recent sau uitate de soartă. Am mers până-n cealaltă parte a cimitirului ca să pot să-mi iau rămas bun de la el.

          În fața mea am văzut un sicriu auriu deschis și un preot în fața lui. O femeie cu părul blond și ochii lui Kai stătea și jelea atât de tare încât parcă îmi întorsese inima pe dos.

           Pentru o clipă mi-am închis ochii și după i-am deschis încet. Mi-am făcut curaj și m-am dus spre acel coșmar ce nu credeam că o să se întâmple.

           Nu credeam vreodată că Kai o să moară.

          M-am apropiat de sicriu și mi-am făcut loc printre membri familiei lui și femeia ce plângea de zori. Tot ce voiam era să-l mângâi pentru ultima oară și să-mi iau adio.

       L-am putut zări adormit în somnul cel de moarte adâncit în el. Pleoapele îi erau deschise iar mâinile încrucișate la piept.

         Mi-am dus palma spre obrazul lui pal și era mai rece decât un ocean. Mi-am prins degetele prin părul lui nisipos, le-am încâlcit bine ca în zilele în care ne petreceam toate secundele împreună și ne înecam în respirația săcadată care o împărțeam până la apus.

        Faptul că îl vedeam mort într-un costum frumos mă luase un fior, și unul de dorul lui. O lacrimă mi-a picat de pe obrazul meu fix pe chipul lui palid, iar după mi-am desprin degetele din părul lui.

          Îngerul meu drag pierise pentru totdeauna.

       Strigătele mamei lui îmi răsuna în timpane ca un cântec al morți, mai voiam ceva de la Kai. Nu mă putea lăsa așa de izbeliște.

      Mama lui a început să jelească și mai tare, iar asta umplea inima celor ce se uita ca la un spectacol tragic și dureros ce te făcea să plângi până uiți de tine.

      Fix în momentul în care voiam să plec mi-am amintit primul nostru sărut și pur și simplu n-am putut să-l las fără ultimul.

    M-am aplecat peste el și mi-am lipit buzele peste ale lui care erau fără viață, mi-am îndesat limba în gura lui care nu putea să se miște și mi-am vărsat lacrimile peste obraji lui morți.

     Acel sărut se simțise ca sărutul morți infinite de crude. A fost ca primul  lăsându-mi fluturași ce se zbătea în stomacul meu, dar asta era dureros, deși dacă era după mine i-aș fi furat cadavrul acasă și aș fi dormit cu el până când rămânea doar oase.

       Mi-am dezlipit buzele de ale lui și am șoptit ușor la ureche cadavrului ce era în sicriu:

       — Te iubesc!

    M-am uitat după la cei din jurul meu cum rămăsese uimiți și după m-am uitat la mama lui Kai care mi-a zâmbit discret.

    Nu puteam să mai stau așa că mi-am luat tălpășița și după ce am ieșit din cimitir am țipăt tare încât un stol de păsări trecuse pe cer speriate de tunetele corzilor mele vocale.