Sângele din Transilvania

Sânge

Capitolul IV- Sânge

Zăpada albă pufoasă era apărată de un scut din zăpadă întărită. Încerca din răsputeri să nu spargă pojghiţa de gheaţă , ştia că se va răni în ea şi mai ales putea să întârzie la întâlnirea pe care o aştepta de luni bune. Îşi înfăşură mai bine paltonul alb pe lângă ea şi porni mai repede spre liziera pădurii. Auzise tot felul de poveşti la adresa acelei păduri dar nu le credea, trecuse de zeci de ani de când nu mai existaseră evenimente în acel loc, de ce să se întâmple ceva tocmai în seara asta ? Era în general o persoană norocoasă, nu avea nevoie să gândească prea mult asupra consecinţeleor faptelor ei, o făceau cei din jurul ei, doar pentru asta îi plătea.

Ajunse lângă copacii uriaşi de sute de ani şi aşteptă, îşi scoase ceasul vintege de sub mâneca paltonului alb ca neaua până la genunchi şi îl privi nerăbdătoare. Trebuia să ajungă din clipă în clipă, după atâta timp în care toată lumea o ignorase cineva o putea ajuta să iasă din şcoala asta de descreieraţi . Toţi erau nebuni dacă credeau că putea să reziste atâta timp fără nici un semn către ceilalţi. Cum putea să trăiască fără internet şi telefon dacă cu astea era obişnuită încă din leagăn?!

Cum putea să se separe de toţi prietenii ei de o viaţă pentru un an de zile?! Era prea mult chiar şi pentru greşelile ei!

Poate că nu fusese tocmai inspirată când decisese că era timpul să îşi piardă virginitatea cu un tip pe care îl conscuse la petrecerea de ziua ei. Părinţi ei făcuseră spume la gură când auziseră despre asta în toate revistele de scandal din ţară. Asta fusese  cauza pentru care era închisă  în acest ţinut uitat de lume. Mama ei nu voia să înţeleagă că era matură şi că la cei cincisprezece ani ai săi putea să fie lăsat să gândească de capul ei . Chiar nu înţelegea de ce fusese atâta scandal pentru un lucru atât de firesc, tot avea să o piardă o dată şi o dată.

Începu să se plimbe nervoasă în cerc, nu-l învinovăţea pe băiat că nu ajunsese încă , ştia cât de greu era să ieşi afară mai ales noaptea când la fiecare zece minute un profesor sau îngrijitor se plimbă pe holuri. Erau mai păziţi decât criminalii de război , ce-i drept ei valorau moşteniri întregi şi erau destul de bine plătiţi încât să îi apere de toate pericolele .

Undeva în depărtare se auzea sunetul lugubru al unui lup ce urla la lună, îşi strânse mâinile în jurul corpului şi încercă să îşi scoată din minte imaginile mult prea reale cu o haită de lupi pe urmele ei.

Se uitase mult prea mult la Twilight şi îşi imagina de fiecare dată când auzea urletul unui lup, poate vârcolacii chiar existau. Şi de ce nu ar exista?Doar erau pomeniţi peste tot în istorie, orice ţară avea cel puţin o poveste despre ei.

Sunetul se opri la fel de brusc cum şi începuse, simţea frigul care îi atingea vârfurile urechilor lăsate fără apărare de căciula de lână ce se ridicase în timpul mersului . Şi-o trase cât de adânc putu ca să se apere de frig.

Simţi cum cineva îi pune mâna pe umăr, speriată sări în sus şi se întoarse dintr-o singură mişcare ca să îl vadă pe Bryan speriindu-se de reacţia ei. Era îmbrăcat cu o geacă de schi albastru cu alb, cu o căciulă de lână roşie şi bocancii negri traşi bine până la glezne peste blugii negrii.

-          Te-am speriat ? Avea o faţă aşa drăguţă când era îngrijorat, ochii căprui deschis păreau sângerii în lumina difuză a lunii, mai că ar fi arătat ca un vampir extrem de puternic şi primejdios.

-          Da, oricum nu-i nimic , eram şi aşa destul de neliniştită din cauza unui urlet de lup. Ce sperioasă mai sunt! Îşi dădu cu graţie la o parte o şuviţă roşie ca focul de pe faţă lăsând să se vadă zâmbetul mult prea forţat al acesteia.