Noaptea ne acoperea cu pătura-i întunecată,găurită,prin care se strecurau luminiţe albe,străucitoare.Priveam spre hăul întunecat deaspura noastră şi chicoteam incontrolabil.Nu ştiam de ce.Totul mi se părea atît de frumos şi paşnic şi...Am auzit-o vomitînd într-un colţ îndepărtat al clădirii. -Camelia? M-am ridicat de pe asfaltul rece,trecîndu-mi o mînă prin părul încîlcit.Împleticindu-mă,am ajuns pînă la ea.Stătea aşezată pe bordura trotuarului,încă ţinînd ţigara între degetele lungi cu unghii vopsite într-un auriu ce-l puteam destinge şi prin întuneric.
-Te simţi bine? A dat din cap,scăpînd un oftat.
-Am băut prea mult de data asta.Hai acasă. Am apucat-o de mîini,ajutînd-o să se ridice.Tremuram amîndouă de frig şi ne clănţăneau dinţii.A fost o seară ca toate celelalte.Am mers cu ea în club,şi-a tras-o cu vreun bărbat în baie,iar eu,ca deobicei am tras în mine doar fumul toxic al nicotinei şi vreo cîteva joint-uri.Am început să chicotesc iarăşi.Încerca să meargă dreaptă,dar nu reuşea.
-De ce rîzi?m-a întrebat ea,încruntîndu-se,dar deodată,şi-a şters expresia supărată de pe faţă.Am început să rîd din nou.Şi-a adus aminte că va face riduri.Voia să pară întotdeauna mai bună decăt celelalte exemplare de gen feminin.Pe cînd ironia făcea să fie exact una dintre ele.Pretindea la perfecţiune ştiind că o va putea atinge niciodată.
Eu,spre deosebire de ea,îmi vărsam amarul în muzică,fumam cînd eram nervoasă sau cînd eram în aşteptare,futîndu-mi plămînii încă fragezi.Nu îmi părea rău de nici o faptă pe care o săvîrşeam,trăindu-mi viaţa aşa cum vroia mintea mea înceţoşată.Mîncam mult,citeam mult,trăiam puţin.
- Ştii,mi-a atras ea atenţia,spre deosebire de tine,eu am grijă de cum voi arăta la patruzeci.
-Şi ce-ai vrea să fac acum?Să mă împuşc? am întrebat-o fără ca să o privesc,admirînd în continuare cerul.Mi-a întors capul,apucîndu-mă de bărbie.O priveam în ochii ei negri,fără sfărşit.Şi atunci mi-a spus:
-Fă ce vrei,e viaţa ta.Dar ţine minte,nimeni nu trăieşte veşnic.Nici chiar eu.
O,dar Camelia,eu ştiam de mult asta,se pare că mi-ai spus-o doar ca să te asiguri că e adevărat,că cuvintele alea puteau fi rostite şi că nu sunt doar o iluzie ce persista în capul acela al tău frumos acoperit cu păr blond.Eu o ştiam.
Am aflat asta în ziua în care te-am cunoscut.
