Viaţa în lumea demoniilor

Oare există scăpare?

O dimineață ca oricare alta, unchiul meu îmi pregătise micul dejun în timp ce spunea că o găsit o cale că să scap de Sebastian.
- Puișor, am găsit o cale care să te scap de demonul asta putrezit din casă. Zâmbește și continuă de vorbit. - Cred că am putea să mutăm gazda care îl ține aici captiv, adică un nou ritual în care tu i-ai oferi un sacrificiu în schimbul libertăți..
Se uită la mine, eu la el.
- Da.. desi...g..ur
Pot zice ca am ramas blocată pentru câteva secunde până când...
- Fetiță, vezi ca altă omletă nu îți fac dacă o dai pe jos !
Și fix atunci îmi căzuseră omleta din furculița, dar cea mai tare fază e ca atunci o venit Sebi, si o prins o cu gura.
- Hei, asta e omletă mea ! Zic eu
- Și crezi că îmi pasă? Spuse cu un zâmbet stranjar.
Nu știu de ce dar aveam o presimțire ciudată, adică mi-aș vrea viața inapoi pentru orice. Iar el sa plece de unde o venit .
Oricum, mi-am amintit ca trebuie sa o iau la goană. Îl  salut pe unchiul meu și îl iau și pe enervatul ăsta cu mine spre școală.
Mergeam pe drum... - Auzi Sebi..
- Ha, ce ? Spune..
- Cred că  ar trebui să păstrăm distanța de acel preot...
- De ce îmi spui mie asta ? Zice el.
- Ai uitat ce bătaie ți-ai luat?!
Cred ca a luat o razna băiatul ăsta.
"Nu cred ca ai înteles ceva aici."
- Stai.... ma uit la el
- Tu poți să vorbești prin telepatie? Întreb eu .
Spune el bucuros. - O dragă eu pot face multe, chiar și să îți aud bătăliile inimii, chiar și ce gândești.
"E da, firai al dracu." Spune eu în mintea mea.
- Sunt deja.. Zise el.
- E lasă că nu mai gândesc nimic! Spun eu nervoasă.
- Nu azi, avem matematică prima oră și s-ar putea să am nevoie de ce gândești...
Mă uit eu la el și îi spun cu zâmbetul pe buze. - Nu prea cred. Și  o iau  la goană.
Ajung in sfarsit in clasă și astept sa intre profesorul, stăteam și mă uitam pe geam. În nicio clipită il zăresc pe Denis, ieșise dintr-o mașină neagră, înăuntru mai erau trei persoane nu se vedea chiar așa bine cu cine era dar cred ca era familia lui.
Văd că și profesorul de matematică se oprește și dă mâna cu el, dar din spatele meu se auzi cum ceva mârâia.
Era el, nu mai putea aștepta de nerăbdare să își ia revanșa de atunci.
- Sebi... Încerc să îl strig în șoaptă dar nu raspunde...
" Sebi, daca faci ceva s-ar putea să nu ma mai vezi niciodată... știu că nu ți la mine, ți-e îți  este deajuns doar sa fiu în viață că să îți faci tu de cap...."
Nu știu  dacă l-am liniștit, singura mea opțiune era sa s-ar in fața la preot.
Nici nu am mai stat pe gânduri, m-am ridicat de la masă și .....

ȘFARSIT! Următorul săptămână viitoare! Da știu nu am mai postat de mai bine de 2 ani =))))
Păi să zic așa am avut ceva treabă....
Sper să mai prindă ceva din poveste :)) oricum vreau sa modific numele la băiat și mai multe. Mulți pupici!