: RENDEZ VOUS :

~ 6. Alshaytan ~

Ｔｈｅ     Ｄｅｖｉｌ

După 2 ore de mers cu șalupa lui Alexander, 5 cu avionul privat până la aeroport și încă 8 spre Mamlakat, Safiya poate spune cu mâna pe inimă că este cea mai obosită persoană de pe fața Pământului.

Când a ajuns în capitala tărâmului aurului și a cuprului, a covoarelor persane cusute cu fir metalic de aur sau argint (după preferințe), a prăjiturilor însiropate cu șofran și ghimbir, a ceaiului fierbinte cu ardei iute roșu băut pe temperaturi de 40 și ceva de grade, a oamenilor ce se trezesc cu dorința de a face ceva și a ajuta pe cineva; este puțin spus că s-a simțit intimidată și mică de măsura unei furnici în oceanul Universului.

Primul lucru pe care a vrut să îl facă era să viziteze cunoscutele bazare ticsite cu condimente ce par a veni de pe altă lume, parfumurile ce pot atrage și păsările, rochiile făcute din cele mai fine materiale și cusute manual cu migala unei albine într-un stup și apoi să discute cu bătrânii care cântă cele mai frumoase melodii de dragoste la instrumente cunoscute și de egiptenii antici.

În schimb, total dezamăgită și pe punctul de a instiga o revoltă, fusese nevoită să se cunoască cu regele acestui tărâm uitat de lume, Ghada Slim cel Rău. Alexander i-a zis și a trebuit să o calmeze spunându-i că porecla ce a primit-o tatăl său este doar de estetic și pentru a apăra țara și că nu-i arată adevărata lui față și inimă. Însă, cum a intrat pe o ureche așa a și ieșit pe cealaltă, Safiya se gândește numai la faptul că va sfârșii într-o temniță șapte sute de metri castel și că nu va mai fi orbită de căldura soarelui niciodată.

Nici nu își dă seama când ajunge la castel, își imagina ceva grandios, se aștepta ca drumul să se întunece cu cât avansează spre reședință, asta din cauza mărimii sale formidabile, doar că Palatul Regal putea foarte bine să fie și casa unui vânzător de plăcinte cu brânză. Casa nu era sărăcăcioasă, doar toată împărăția era bogată și probabil acel vânzător de plăcinte cu brânză e mai bogat decât Safiya, doar că era prea simplă și modestă pentru un rege.

—Știu că pare ciudată pe exterior, e așa ca fiecare cetățean să considere că regele e la fel ca și ei, înăuntru, în schimb, e o variantă mai frumoasă a Edenului.

Alexander îi răspunde la întrebare fără să îi și o pună. O variantă mai frumoasă a Edenului? Speră să nu-l enerveze pe Cel mare de sus pentru că dacă ar fi să aleagă între el și Alexander, l-ar alege pe cel mai tânăr.

Cei doi intră în casă printr-o poartă uriașă din lemn masiv, parcurg un drum lung umbrit de palmieri masivi pictați în aur, și flori la poalele lor atât de frumoase încât Safiya se întreabă dacă sunt extraterestriale. După un timp vede că se apropie tot mai mult de un lac mare ce pare a fi pictat cu culoarea Soarelui. Probabil e doar reflexia dar pare atât de ireal încât începe să îi dea dreptate lui Alexander.

—Mai avem un pic și ajungem și la casă.

—Stai! ochii i se fac mari cât cepele. Casa pe care am văzut-o mai devreme e doar gardul?

Îi zâmbește cu dinții lui perfecți și albi ca perlele, și îi răspunde cu bucuria unui copil de cinci ani.

—Da! E de fapt casa celor ce lucrează pentru noi; de la bucătar la instalator, toți trăiesc în condiții excelente ca fiecare cetățean.

Safiya clipește rapid șocată, nu-i vine să creadă că reședința e atât de mare. Parcă acum pare a fi mai mult casa a unui rege.

Când se reuită la drum observă că a ajuns la casa lui Alexander. O casă făcută doar din marmură și cele mai costisitoare pietre, nici măcar nu a mai auzit de ele până acum. Toată casa e înconjurată de un mini lac, și se întreabă oare cum vor ajunge pe partea cealaltă.

—Să îți dai jos pantofii când ieși din mașină, vom merge în picioarele goale prin iaz.

—Nu înțeleg, de ce?

—Este o credință a familiei mele că orice persoană are păcate și că acele păcate sunt păstrate pe laba piciorului, când o persoană trece prin iaz se curăță de mizeria de pe picioare dar și de păcate și intră în casă curat din toate punctele de vedere.

—Păi și apa aia nu e murdară de la atâtea picioare? el începe să râdă la întrebările ei cu poftă punând-o în discomfort.

—Apa e îmbâcsită cu electroni, orice mizerie dispare. E ca și cum ți-ai pune picioarele într-un bazin cu pești Garra Rufa, doar că nu poți prinde o boală după.

Îi zâmbește cu înțelegere, nu știa că există așa ceva. Își dau jos pantofii și merg prin apă, Safiya simte mii de pișcături fine, iar când iese din iaz urcă pe o podea făcută dintr-un burete ce absoarbe orice picătură de apă. Safiya se consideră a fi fără păcate și este gata să îl întâlnească pe Diavol.

A/N:Dacă v-a plăcut nu ezitați să votați și să comentați la paragrafele voastre favorite!!