Sânge pentru sânge

Prolog

Toată lumea crede în Dumnezeu, dar s-au întrebat vreodată dacă există cu adevărat? S-au întrebat vreodată dacă biserica spune adevărul despre tot ce înseamnă religie? Sau oare ne subjugă prin această unealtă menită a ne spăla creierele, de a ne impune ce este bine si ce este rău? Uită-te, dar nu atinge, atinge dar nu gusta, gustă, dar nu mânca. Atâtea încorsetări pentru ce? Pentru ca la final să ajungi în Rai, unde tot vei munci și vei fi la fel de limitat ca aici pe Pământ? Ni se spune de când suntem mici să ne trăim viețile că avem doar una, dar de ce avem atâtea limite? De ce trebuie să trăim întotdeauna cu frică, cu teamă față de acel bătrân cu barbă care stă în ceruri și ne pedepsește când greșim? Dar aveam să aflu că lucrurile stau altfel mult mai târziu.
8 august 2014
Tocmai terminam de împachetat ultimele haine din valiză și puteam spune că eram gata. Liniștea ce mă înconjura îmi dădea o stare de pace, mă ajuta să îmi limpezesc mintea și să îmi pun în ordine gândurile. Era ziua mea cea mare și aveam nevoie de mult curaj pentru a face cel mai important pas din viața unui adolescent. Astăzi împlineam optsprezece ani și se presupunea că trebuia să fie o zi fericită, dar la mine în casă toate lucrurile mergeau pe dos. Și nu numai acum, ci de când mă știu toate au mers prost. Astăzi mă mutam, venise timpul să plec din casa părinților mei și să trăiesc, fără să fiu constrânsă de ideile lor, fără ca ei să îmi monopolizeze viața.
Cobor scările până la parterul casei și dau peste  fața îndurerată a mamei, ce plângea în hohote. Nu fusese niciodată de acord cu mine în nicio privință, iar acum era unul din acele momente în care îmi arăta cât era de dezamăgită de mine prin plâns. De parcă putea să rezolve ceva cu asta... Puteam să pun pariu că nici nu își putea da seama de ce îmi părăseam locul natal și plecam într-un alt oraș departe de tot ce a însemnat copilărie, încă nu își conștientiza greșelile trecutului. Tata nu se vedea nicăieri, probabil că nu mai voia să mă vadă niciodată, probabil că nu mai existam pentru el, dar să fiu sinceră, nu mă deranja cu nimic, căci am fost inexistentă pentru el de când m-am născut, puteam trăi cu asta.
Mi se părea că ne aflam într-o situație așa de caraghioasă, mai ales când mă gândeam că tot mama și tata făceau pe supărații după ce au avut grijă să îmi facă copilăria un calvar, după ce au încercat să îmi controleze viața în toate modurile posibile. Dar acum nu le mai permiteam nimic, în sfârșit eram liberă ca pasărea cerului.
—Mamă, știi că te iubesc...
—Nu mai știu nimic. M-ai dezamăgit foarte tare, însă știam că se va ajunge la așa ceva. Mereu ai fost oaia neagră a familiei...
Pentru un moment simt ceva rupându-se înăuntrul meu, dar încerc să îmi distrag atenția de la durerea pe care o simțeam.
—Îmi pare rău pentru tot, am rostit cu răceală, căci nu vedeam de ce tot eu eram cea nevoită de a-și cere scuze. Sper ca într-o zi să mă ierți și să îmi înțelegi decizia, sper ca într-o zi să mă înțelegi...
Și spuând toate acestea, ies pe ușa casei, în urletele disperate ale mamei, lăsând în urmă toate lucrurile pe care le construisem până atunci. Eram pregătită de a începe o viață nouă.