Umbrele lui Regan Caines

Prolog

— Regan, haide! Trebuie să știe și Bryan în ce s-a băgat.

— Cum adică în ce m-am băgat? Întreabă el confuz.

— Păi te-ai împrietenit cu ea, spune unul din prietenii mei arătând către mine cu degetul.

— Dar nu ar fi mai bine să ne prezinți noului tău amic?

— Dar trebuie să îi spui basmul!

— M-am plictisit să tot aud povestea ei. Dacă o mai face și acum, va fi a șaptea oară când voi fi nevoită să o ascult.

— La mine a șasea oară, și ca să îți spun sincer, îmi convine să aud toate cuvintele acelea de laudă la adresa mea.

— Ți-a spus cum s-a ales cu cicatricile?

— Hei! Să nu îndrăznești să dai afară din casă!

          Camarazii mei, șașe la număr, exceptându-l pe Bryan care este nou în cercul meu, încep să vorbească despre mine, de parcă nu aș fi de față. Dar îi ignor și încep să îmi reamintesc șirul povestirii cu toate detaliile sale, care îmi fac viața diferită față de cea a oamenilor obișnuiți, ce trăiesc pentru veșnica rutină zilnică. Trezitul, mâncatul, mersul la serviciu, mâncatul din nou și într-un final , dormitul.

          Chiar dacă ceea ce urmează să spun este o nebunie totală, și l-ar putea speria pe inițiat, care este un băiat atât de energic și ... plin de viață, nu aș vrea să schimb nimic. Trecutul mă definește, și m-a făcut ceea ce sunt astăzi. O individă ce are în viața ei niște persoane reale, sincere cu ele , ce nu sunt în totalitate infectate de proastele obiceiuri ale societății din zilele noastre și care îmi sunt alături oricând am nevoie.

— Gata! Le spun eu celor din cameră, imediat făcându-se liniște. Bryan, te rog, ia un loc. Acesta face ce i s-a impus. După cum a insistat și Noella, o fixez pe blondina din fața mea cu privirea , ar trebui să afli cu cine o să stai de acum încolo pentru o perioadă lungă de timp. Îi studiez pe toți cei prezenți ca să văd dacă au ceva de spus cu privire la afirmația mea, dar spre bucuria mea, niciunul nu dorea să își împărtășească gândurile cu noi. Revenind. Prima dată, ar trebui să ți-i prezint pe companionii mei.

— Lasă-i pe ei, intervine Bryan curios.

— Ești sigur? Îl întreb, iar acesta dă imediat din cap afirmativ. Dacă spui tu. Dar în ordine cronologică, bine? Toți mormăie câte un da , iar eu le fac semn să înceapă.

— Raven Moriarthy, 27 de ani, tattoo artist. Aceasta stă puțin pentru a-și aduna gândurile, dar se lasă baltă, și își lasă mâinile pe lângă corp brusc. Nu îmi trece altceva prin minte decât că sunt o persoană care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință. Mai pe scurt sunt cinică. Pe lângă multe altele.

— Raven. Nu vrem să îl speriem, îi spun calmă, cu un zâmbet cald pe buze. Îmi îndrept privirea către brunet, iar în ochii lui căprui nu se găsea frică, ci curiozitate.

— Eu doar l-am atenționat în privința mea. Replică ea tăios.

— Generalul Connor Barnes. 34 de ani. Am luptat în Afghanistan și...

— Te atenționez că este cel mai puțin modest dintre noi, îi explică Raven băiatului.

— Mulțumesc pentru completare, Raven. Ești cea mai minunată ființă pe care am întâlnit-o până acum, spune el sarcastic.

— Taci, moșule, și spune mai repede ce ai de spus.

— Am lucrat în armată toată viața mea, până când pe front mi-a fost retezat piciorul, arată el către proteza de la piciorul stâng. Ca orice general, sunt un bun strateg, lider curajos, ambițios, rațional și mai am o grămadă de calități, dar toți sunt geloși și se simt inferiori dacă încep să le enumăr, zice Connor mândru,  cu un aer superior.

— Ți-am spus eu. Șoptește Raven.

— Karla Jones, det-

— Stai, stai. Karla Jones, celebrul detectiv particular ce a rezolvat cazurile Stone, Ucigasul din tramvaie și Floare de nu mă uita?

— Cineva și-a făcut temele, dar astea sunt doar cazurile pentru care sunt cunoscută. Am avut mult mai multe mistere complexe care meritau să fie aduse la cunoștiință cetățenilor, oamenilor de rând, ca să știe ce pericole îi pândeau, dar am hotărât împreună cu autoritățile că ar fi mai bine să rămână totul în umbră. Povestește Karla analizând fețele tuturor celor de față.

— Hmm... Mă întrigă. Spune Bryan gânditor. Ai putea să îmi spui mai multe?

— Nu, nu! Toate la timpul lor. Intervin eu grăbită. Mai ai ceva de spus despre tine? O întreb pe brunetă.

— Voi păstra o aliură misterioasă. O să înțeleagă el restul la momentul oportun. Jones își ghiontește prietenul din stânga, dându-i de înțeles că este rândul lui. Este cam timid.

— Salut. Păi... Ethan Anderson, IT-ist și hacker în timpul liber... 33 de ani. Ăăă, sunt genul de persoană singuratică, ce nu preferă contactul cu alte persoane, în special un necunoscut. Face el referire la Bryan. Sunt timid și fricos, depresiv, slab de înger... dar sunt cam nervos în general și cam irit oamenii din jurul meu.

— Cu asta putem toți aproba, spun eu urmată de către raspunsurile afirmative ale prietenilor mei. Într-o secundă, privirea lui Ethan s-a schimbat de la băiatul timid și fricos la băiatul ce te-ar străpunge cu sulițe. Îmi cer scuze. Acesta se afunda in fotoliul moale, ignorându-mă. Acuma decolează pe altă planetă, plină de pseudocode, C++ și alte lucruri ce îl fac fericit.

— Fiți atenți. Urmează cel mai mare nesimțit! Liam Watts! Tobele , vă rog. Anunță Raven.

— Ai noroc că nu îmi pasă de viața ta patetică, Moriarthy. Zice Liam zâmbind sarcastic. Trecând peste remarca stupidă a prietenei noastre. De meserie sunt arhitect. Mă aflu pe acest pământ de 30 de ani, și am lucrat doar cu oameni cu titluri mari. Vedete, politicieni.

— Okay, destul. Următorul. Îl întrerupe Raven făcându-i semn blondinei să înceapă. Liam și-a oprit privirea asupra fetei cu ochii negrii ca cerul noaptea, uitându-se cu dezgust.

— Oh, eu sunt. Cu siguranță ai văzut Prințesa cu aripi sângerii sau Până la apus. Zice ea cu un zâmbet sincer. Bryan îi oferă un răspuns negativ, iar pentru o secundă îi piere acea bucurie de pe chip, dar îi revine imediat ce dă cu ochii de mine. Păi, atunci să mă prezint. Noella Potter, actriță de prima listă la Hollywood, câștigătoare a nenumărate premii. Sunt în totalitate o artistă. Pictez, cânt vocal, la vioară, pian, chitară, violoncel, flaut , scriu nuvele și normal că profesez ca actriță. Să fiu sinceră, sunt o visătoare. Uneori o să mă găsești în momente când nu mai sunt aici cu voi, ci pur și simplu visez cu ochii deschiși. Sunt spontană, creativă, mai leneșă atunci când nu trebuie să merg la sală sau la ședințele de yoga ca să mă mențin și când vine vorba de muncă, și aș putea spune puțin dezordonată. Acum... Spune-ne despre tine, Bryan. E rândul tău.

— Uh, păi, mă numesc Bryan Evans, am 29 de ani și lucrez la un adăpost de animale. Petrec mult timp fiind voluntar în tot felul de proiecte legate de animale sau natură. Sunt foarte prietenos, loial, pasional, pofticios, mâncăcios, energic și aș putea spune amuzant, dar acum voi veți trage concluzia. Cam atât despre mine. Aveți întrebări?

— Voi cum v-ați întâlnit? Întreabă Connor. Bryan vrea să răspundă, dar îl opresc în ultimul moment.

— Of, avem de lucrat cu tine, Evans. Aici lucrurile nu stau așa de simplu. La noi, totul este ca o poveste. Un răspuns banal, trebuie derivat sau urmat de o istorisire. O amintire mai complexă, pe care o transmitem carismatici și celorlalți. Deci nu poți răspunde la întrebarea generalului până nu aflii începutul. Îi explic eu gesticulând foarte mult. Ai înțeles acum? Acesta aprobă și așteaptă să primească alte instrucțiuni. Mai bine că m-am lăsat la urmă, chiar dacă eu sunt peste tot în poveste. Regan Caines. 21 de ani. Nu lucrez. Urmează o pauză, și după îmi continui discursul. Nu sunt populară, am probleme cu familia și cu societatea. Sunt diferită, iar societatea noastră nu acceptă acest tip de persoane, așa că sunt marginalizată și judecată. Și din cauza aceasta mă aflu astăzi aici.