De-atâtea ori, iubite, mi se pare
Că-n podul palmei tale nuferi cresc,
În balta unor lacrimi de visare,
Iar când te țin de mână înfloresc.
Şi nu mi-e bine, zău că nu mi-e bine,
Dacă te am şi dacă mă iubești,
Dar mâna mea străină mi-e, divine,
Dacă în mâna ta n-o încălzești.
E-o linişte adâncă-n palma ta,
Un pod al amintirilor profunde,
Pe care-oricât de mult aş încerca-
Nu pot de inimă-a-o ascunde.
Şi nu mi-e bine, zău că nu mi-e bine,
Dacă-ale noastre mâini ne sunt străine.
(De câte ori, iubite...)
