Dragă, răsare luna blând,
Chopin ne cântă a mormânt,
E tristă viața ce-o trăim,
Dar cum să nu iubim?
Îți cade moartea la picioare,
Dau demonii o sărbătoare;
În mintea ta sunt o idee,
La brațul tău: femeie.
Eu sunt în gândul tău fugară,
Tu aerul ce mă-nconjoară,
Îmi eşti otrava ce o beau
Şi serul vital ce îl vreau.
Noi singuri în cotidian,
Avand stil divers nietzscheean,
Trăim poveste de iubire
Cu izvoare în nemurire.
Acordă-mi, dragă, acest dans,
Ca din nepriceput balans,
Să cad murind în ritm perfect,
Divinul meu, la al tău piept.
