Until death do us part

2

Ma trezesc cu o durere imensa de cap. Doamne păzește, zici ca ma lovesc niște ciocane care nu pot sa se oprească. Ma ridic din pat si cobor la bucătărie ca sa caut niste pastile.
Ma blestem in gand ca nu am fost atenta si m-am lovit cu degetul mic de la picior de masa. Nu imi e de ajuns ca ma doare capul, trebuie sa ma doară si piciorul.

In încercarea mea eșuată de a găsi niste pastile am vazut pe masă sticla de absolut si un păhărel langa ea. Prin cap începe să imi apara amintiri de ieri de cand am ajuns acasa de la prapaditul ăla de servici si cum am început să beau ca sa imi înec amarul. Macar am ramas in casa si am adormit dupa.

"Esti ok?"

Sar ca arsă cand aud o voce masculină in încăpere si ma panichez. Fără să vad cine e fug la suportul pentru cuțite și il scot pe cel mai mare pentru a ma apară. Incep sa il mișc de colo colo in mana spre tipul care a intrat în casa mea fara permisiune.

"Stai, stai. Sunt eu, Harry." Spune cu o voce scandanta si speriată in acelasi timp.

Cand realizez ce spune deschid ochii ca sa il vad cum se ascunde dupa canapea. Dacă am fi fost in alte circumstanțe as fi ras de as fi ramas fara aer, dar deoarece se află în casa mea, având în vedere că l-am văzut doar odata in viata mea ,fara sa imi ofere o explicație plauzibilă si cu hainele de ieri pe el...O nu, te rog spune-mi ca nu eu am facut asta, te rog spune-mi ca nu n-am culcat cu el. Ma uit panicată la mine, la felul cum sunt îmbrăcată si vad ca am o pereche de pantaloni scurți și un tricou. Nu tin minte sa ma fi schimbat ieri înainte să adorm. Ce vorbesc aici, nu tin minte nici cand am adormit, de ce trebuie ca situatia asta sa fie asa de nepotrivită.

"Scuze." Spun si merg sa pun cuțitul în bucătărie la locul lui,el ma urmează. Nu stiu cum ar trebui sa ma comport acum. Nimeni nu a mai fost la mine de cand m-am mutat aici acum 3 ani.

Astept sa imi ofere el o explicație, sa imi spuna de ce se află aici, sa imi spuna ca nu e vina mea sa imi spuna orice in afara de liniștea asta care ma seacă. După câteva minute ciudate de tăcere am hotarat sa i-au inițiativa.

"Deci?" Il intreb nesigură. Doamne, am o durere îngrozitoare de cap si acum mai sunt si in situatia asta nasoală.

"Deci ce?" Spune el vizibil relaxat, ca si cum in urma cu 5 minute eu nu il fugaream cu cuțitul prin casa exact ca in filmele cu proști.

"Ce faci aici?" Imi este frica de răspunsul pe care o sa il primesc, daca o sa primesc unul dar nu vreau sa vada ca asta ma afecteaza într-un fel. Adică uită-te la el cat de relaxat si degajat pare, cum reușește? Vreau si eu rețeta.

"Nu iti aduci aminte?" Spune si face o grimasa. Ce sa imi aduc aminte? Spune naibi mai repede înainte să i-au cuțitul ala iar. M-am intalnit cu el o singura data si acum este in casa mea, l-am fugarit cu cuțitul si el se comporta de parca totul ar fi ok. Dar e total opusul aici. Ma simt stânjenita si umilită la maxim.

Cand vede ca nu ii raspund si ma stramb putin la întrebarea lui alege sa continue el.

"Ieri m-ai sunat plângând spunând că nu esti bine, eu te-am întrebat ce ai pățit si toate tampenile astea dar nu înțelegeam nimic din plânsul tau. Asa ca te-am rugat sa imi dai adresa ta dar dupa ai inchis brusc. Am crezut ca te-ai speriat dar m-am trezit după 2 minute cu adresa ta într-un mesaj asa ca am venit." Ma pătrunde cu privirea in timp ce imi mărturisește toate cele întâmplate iar în mintea mea sa da un meci de box intre mine si mine si ghiciti cine a iesit cea mai ciufulita din bătaie? EU! Probabil ca am băut prea mult si nu am conștientizat ce fac. Iar asta nu este ok, niciodată nu am băut atat de mult incat sa nu pot tine minte ce am făcut.

"Si de ce esti inca aici?" A sunat mult mai rau decat intenționam eu sa iasa dar nu mai pot retrage cuvintele acum. Ma uit la el si vad ca nu pare deranjat de remarca mea grosolană.