Dragostea învinge || Lutteo

Capitolul 5

          Luna pov.                                

Orele au trecut foarte repede. Nu l-am văzut deloc pe Matteo pe hol și mi s-a parut puțin ciudat. De obicei îl văd în fiecare pauză.
Acum mă îndrept spre parcul din apropiere. Vreau să mă destind puțin de realitate. Să îmi pun în ordine gândurile și sentimentele.

Nu vreau să mă cuprindă iar confuzia. Să nu știu ce se petrece cu mine și cu el. Acum chiar nu mi-l pot scoate din minte. Și simt că trebuie făcut ceva cât de curând. Altfel îl voi pierde pe Matteo.....
Mă apropii cu pași micuți de bancă. Mă uit în jurul meu și nu văd pe nimeni. Așa că mă așez și mă uit la cer, poate îmi vine vreo idee bună...

Matteo pov.                        

Mă îndrept către casă. Azi chiar nu am avut o zi prea bună și chiar nu am avut dispoziția și puterea necesară să o privesc pe Luna în ochi. Așa că am hotărât să o evit pe hol , să nu mai dau nas în nas cu ea și a mers. Nu am mai văzut-o de azi dimineață. Și nu mă simt prea vinovat în treaba asta. Totuși e vina ei. Ea a vrut să fie așa. Și totuși am și eu niște limite.

Am încercat de atâtea ori și nimic. Absolut nimic. A vrut să scape de mine , bine , a scăpat acum. Nu o mai deranjez sau altceva de genul. O să o las singură. Nici măcar nu vreau să o văd acum.

Și sincer chiar dacă spun toate astea , nu simt același lucru. Parcă mă inteapa inima și îmi spune să nu fac asta pentru că povestea noastră nu s-a terminat , și nici nu trebuie să se termine așa. De ce simt toate astea ? M-am săturat să simt ceva pentru o persoană care nici măcar nu se uită la mine. Să mă gândesc la o persoană mereu pentru că orice aș face nu mi-o pot scoate din minte, dar poate că ea nu se gândește la mine nici când e plictisită.
M-am săturat să joc la masa nepotrivită. E timpul ca jocul să ia sfârșit pentru că eu m-am săturat să joc ca la final mereu să pierd.

Sunt aproape de parcul în care obișnuiam să mă duc în fiecare zi. Acolo mereu îmi găseam alinarea. Mereu mă calmam dacă stăteam pe banca de sub cel mai mare copac de acolo. Mereu îi face umbră și e o priveliște impecabilă.
În timp ce mă apropii mai mult o zăresc chiar pe Luna pe acea bancă. Mă fac că nu o văd și trec ușor prin fața ei.

--- Băiat fragă! O aud strigând din spatele meu. Mă întorc cu fața la ea fără să zic nimic. Nu știu ce i-aș putea spune în momentul ăsta.
---  Nu te-am văzut deloc pe hol azi. Ți s-a întâmplat ceva?
--- Nu mi s-a întâmplat nimic. Acum dacă ai terminat ce aveai de zis eu trebuie să plec! Spun puțin tăios și răspicat în timp ce mă îndepărtam de ea.
--- Matteo , așteptă! Face câțiva pași spre mine. Îmi pare rău că m-am purtat așa cu tine de dimineață. Chiar nu am vrut. Și... ~nu a putut contiuna pentru că am întrerupt-o~
--- Nu-i nimic. Te înțeleg... Ai dreptul să te comporți cu mine cum vrei și să îmi spui orice vrei. Oricum am înțeles ce vrei tu defapt.
--- Poftim!? Ce vreau eu defapt?!
--- Da... Știu că vrei să te las în pace nu e nevoie să mă tratezi cu indiferență sau să "fugi" de mine. Așa că o să te las în pace. Am lucruri mult mai bune de făcut decât să stau să îmi pierd timpul degeaba.
--- Dar eu nu am spus că vreau să scap de tine.
--- Chiar de nu ai spus , ai insinuat asta. Se vedea de la sine. Nici nu mai era nevoie să o spui.
--- Dar nici nu mă întrebi de ce mă comportam așa. Nu vrei să îți răspund, Matteo? Chiar nu vrei să știi adevărul?
--- Nu mai vreau să știu nimic , Luna și vreau ca asta să îți intre bine în cap. Nu te voi mai deranja, nu trebuie să îți faci griji pentru lucrul ăsta. Ba chiar nici nu mă vei vedea. Pentru că eu dacă te zăresc o să trec indiferent pe lângă tine. Prin fața ta. Fără să îți zic nimic. Ca și cum tu nu ai fi acolo.
--- Matteo....chiar nu înțeleg de ce faci asta. Ce am făcut eu atât de grav încât să te prefaci că nu exist?
--- Nu mă prefac că nu exiști. Ba chiar mă prefac că exiști, dar nu te cunosc. Ca și cum noi nu ne cunoaștem. Ca și cum am fi doi străini. Oricum asta suntem. Se pare că nu ne cunoaștem îndeajuns încât nici măcar amici nu putem fi.
--- Asta sunt eu pentru tine? O străină?
--- Chiar de nu ești. Vei începe să fi.
Nu mai zic nimic și mă îndepărtez de ea. Am lăsat-o fără să zică nimic. Nu mai avea ce spune în situația asta. Totul e clar. Cel puțin pentru mine și dacă ea nu își dă seama de ce a făcut. Ar trebui să se gândească și să meargă mai departe acum.

Luna pov.                              

A plecat....pur și simplu a plecat...și m-a lăsat cu cuvintele în gură. Nu am mai apucat să spun nimic. Eu mereu îmi dau seama de lucruri prea târziu și mereu sfârșesc suferind.  Dacă îmi dădeam seama de la bun început poate că acum am fi fost fericiți, împreună. Dar în schimb ne certăm și ne evităm. Acun chiar nu știu cine are orgoliul mai mare. Eu pentru că l-am evitat când el a încercat sau el pentru că mă ignoră la propriu când îmi dau seama cu adevărat ce simt. Încă mă uit în urma lui. O lacrimă își face apariția pe obrazul meu , iar inima începe să îmi bată mai repede.

Tocmai l-am pierdut. Am pierdut persoana de care aveam cea mai mare nevoie în acest moment. Mi-am pierdut băiatul fragă.....