Dragostea învinge || Lutteo

Capitolul 2

Luna pov.

- Știm amândouă că întrebarea asta nu are rost , nu? Îi spun și începem să râdem ușor fără ca Simon să ne audă.
- Luna, ce ai mai făcut de data asta? Îmi zice și încep să mă uit în altă parte și fluier ușor.
- Fetelor! Se aude vocea fratelui meu din spatele nostru. Ce faceți aici? Pășește ușor spre noi și cu fiecare pas pe care îl face pe Ambar o pufnește râsul și mai tare.
- Ce e așa amuzant? Spune-ți-mi să râd și eu. Îi arunc o privire lui Ambar în semn de <<nu cumva să îi spui>>
- Nimic , doar că mi-am amintit ceva amuzant din trecut și nu m-am putut abține.
- La cum râdeai trebuie să fii fost ceva foarte amuzant.
- Chiar foarte amuzant, aici ai dreptate.
Eu priveam în gol , fără să mă concentrez pe conversația lor. Acum că mini-vacanța a luat sfârșit va trebuii să îl văd din nou pe enervantul de Matteo. Nu înțeleg cum poate fii așa de arogant. Până și aroganța lui e atrăgătoare..... Stai ,la ce Dumnezeule tocmai m-am gândit. Alung repede gândul ăsta și încerc să evit orice alt gând care face referire la el. Problema e că îl visez uneori și nu înțeleg de ce.
Nici în vise nu îmi da pace și gândul că eu aș putea să simt ceva pentru el mă bântuie. Noi suntem ca apa și uleiul, nu mergem împreună. Două firi total diferite, total opuse. Eu la polul nord, el la polul sud. Și totuși creierul meu nu vrea să oprească aceste gânduri, dar să îmi revin.
Simt o mâna pe umărul meu și tresar. Mă întorc și o văd pe mama. Stai.....Simon și Ambar când au plecat?
- Luna, la ce te gandeai? Mă întrebă ea puțin nedumerită.
- La nimic important , doar că mi se întâmplă des să rămân cu privirea atintita într-un loc gândindu-mă la lucruri cu o importanță foarte mică.
- Bine , atunci cred că vă trebui să pleci singură la colegiu pentru că Simon și Ambar au plecat de mult timp și tatăl tău trebuie să plece la muncă.
- Bine , mamă. Pa! Îmi spun când încep să mă îndepărtez de ea.
Cât de repede a trecut și anul acesta. Încă puțin și se încheie școala. Fratele meu are o relație frumoasă cu iubita lui, Ambar, în timp ce eu mă bucur de singurătate.
Nu mai cred în iubire, dacă o fii să se întâmple nu mă pot opune, dar acum poate mai bine așa. Nu cred nici în destin și nici în noroc, cred că doar cu mâna mea îmi scriu destinul, doar cu mâna mea voi așterne pe foaia albă ca laptele , literele negre care sunt gata să afle ce îmi doresc.
Totuși recunosc că , cred în noroc, nu neg asta. Unii se nasc norocoși, alții luptători. Niciodată nu strică un strop de noroc. Cu timpul mi-am dat seama și de oamenii falși și minciunile frumoase.
- Luna! Voce lui Matteo mă trezește la realitate.
Merg în continuare ignorându-l pe Matteo. Acum nu am chef să mă cert cu el din nou. Văzând că nu mă mai strigă am crezut că am scăpat de el până când am văzut că a ajuns în drept cu mine.
Și tocmai vorbeam de noroc de data asta se pare că nu prea am avut. Vroiam să merg singură, doar eu cu gândurile mele. Să trăiesc în lumea mea până când ajung la colegiu , dar ce să vezi!
- Se pare că mergem împreună la colegiu. Spune privindu-mă.
Va fii un drum lung , cum scap de el acum?

Bună, dragilor! Încă mai trăiesc. Dar sincer nu am avut timp. Nu prea am avut idei. Încerc să scriu în funcție de starea mea de spirit. Am postat acum pentru că nu știu când o să mai am timp. Plus că vin și tezele.
Și sunt foarte bucuroasă, pentru că în mai....... Vă las pe voi să ghiciti.
Pe curând.

-Georgy❤