Scrisa din perspectiva lui Alec, si tot lui, dedicata,
asa, ca sa se invete minte...
Aveam, asa, o vaga banuiala
ca nu esti tocmai cine pari a fi,
ca hanoracul labartat cu gluga,
ascunde-n spate, doua aripi stravezii
si-un alb incognito cu bucle aurii...
Ma clatin, da!... si-mi dau obolul viei
ce-a dat licoarea rosie din cupa mea,
inca mai dau, bogat tribut de vorbe,
amicilor ce-mi stau la mas'-alaturea ...
Marturisesc, adus-am jertfa viei !
Si ma smeresc, caci nu-i intaia oara:
trei ore rupte-n trupul vesniciei,
ce s-a afarsi-ncepand de maine seara...
Si-acuma, vino, dulce, blanda muza,
Sa povestim de visele uitate!
Hai, sa mai stam o vreme impreuna,
sa-ti mangai trupul plin de voluptate!
Atarna-ti , daca vrei, de-un colt de luna
aripile ...si lasa-ti buclele pe spate !
De ce zambesti asa? Vrei un pahar?
Sper ca acum n-ai sa mai pleci ca ieri,
cu toate vorbele-mi ascunse-n buzunar
alaturi, parca, de pachetul de tigari...
Esti dintele-ascutit pe care soarta,
pare-a-l avea-mpotriva mea, fatis ...
Mi s-a parut, ori s-a trantit, afara, poarta?
Ce hoata esti... iar ai plecat furis...!
Cam slabe rime! Ce imagini perisate !
Obsesia cu care ne tot picuri
cuvintele, e semn de saracie...
Cu vanatai la ochi si cu fracturi
la coasta lui Adam, precum si buza
insangerata... arati ca o mumie!
Iti dau un sfat: mai schimba muza,
si ia-ti si alti tovarasi de betie!
