Othelo Cacareaza e un om cu multe principii, ordonate cu grija. Un principial. "Aproape un principe, daca stai sa te gandesti...", peroreaza el cu emfaza, in fata celor care, dintr-un motiv sau altul (oricare ar fi fost acelea, erau imediat blestemate cu sete... in gand), ajungeau in situatia de a-l asculta. Unul din principiile lui a fost acela de a-si pastra numele de familie.
Taica-su, Nae Cacareaza a fost om cu dare de mana si cu stare, intr-un sat pierdut, de pe malul Oltului. Avea cateva sute de oi si o gospodarie maricica, patru cai si opt vaci. Cand aflase ca nevasta are sa-i faca un copil, hotarase intr-o clipa ca, de va fi baiat are sa-l cheme Othelo, iar de-ar fi fata - Desdemona. La drept vorbind, nimeni, nici chiar nevasta-sa, nu stia de unde auzise el, un parlit de taran, care abia stia a citi, numele astea. Neamurile banuiau ca le aflase in drumurile lui la Bucuresti, cand se ducea in piata cu branza de oaie si cartofi, ca doar din asta isi inchegase avutul. Unii, incalziti de aburii de tuica, toamna tarziu, cand se tragea taria, indrazneau sa-l intrebe, dar el se uita, asa, intr-o parte si ridica din umeri, strangadu-si mai bine chimirul lat, ca asa era el, scump la vorba.
Asadar, Othelo isi pastrase numele. Prima care ii ceruse sa si-l schimbe, fusese nevasta-sa, inainte de nunta. Deh, nu-i era tare la-ndemana s-o cheme "doamna Cacareaza", dar raspunsul lui fusese raspicat : "Nu. Eu am un principiu, Cacareaza l-a chemat pe tata, Cacareaza o sa ma cheme si pe mine!", si femeia s-a dat batuta, mai ales ca trimisesera deja invitatiile si arvunisera muzica...
Mai avea Othelo un principiu, inca de cand se mutase in Bucuresti si se angajase portar la Spitalul 9: niciodata nu calatorea cu tramvaiul, autobuzul sau taxiul. Nu mai departe, asta-iarna, cand se intorceau, el si nevasta, cam tarziu, pe la ora doua noaptea dintr-o vizita la un var de-al doilea, tocmai din Rahovei, nu voise cu nici un chip sa se suie intr-un taxi, ca el avea un principiu, "de ce sa arunci bani pe taxi, cand ai doua picioare ?", Incepuse o lapovita crancena, dar nici asta, nici vaicarelile nevestei nu l-au convins sa-si incalce principiul. Au ajuns acasa pe la patru dimineata, inghetati si uzi, iar dupa doua ore suna la Salvare, ca nevasta incepuse a plange fara rost, a tremura si a se uita crucis de febra. Au tinut-o in spital o luna...nu-i nimic, de-abia s-a mai odihnit si ea!
Nu-i daduse Dumnezeu copii, dar asta nu-l facuse niciodata sa-si indeparteze nevasta. Era un om de casa, un familist si cand venea vorba despre asta, intre rude si prieteni, o prindea de dupa umeri, strangand-o langa el : "Eu am un principiu, daca am ales-o, e a mea cu acte, nu conteaza ca-i urata sau proasta! Am ales-o - am luat-o - o pastrez!"
Nu va mai insir si altele, v-as plictisi si nici nu le stiu pe toate. Sa adaug doar, ca mai are Othelo Cacareaza un principiu : sa nu pomeneasca niciodata de bietul taica-su, Nae, care murea de unu' singur, printr-un sat pierdut, de pe malul Oltului, in vreme ce fiu-su, se ajunsese - om important, cu principii si buletin de Capitala. Mai destainuise nevasta-sa, unei prietene, ca daca se-ntampla sa-l intrebe cineva, cum stau lucrurile cu parintii lui, Othelo se indreapta de spate, ridica ochii la cer si spune, facand o cruce mare : "Dumnezeu sa-i ierte, ca buni oameni au fost!"
Da, Othelo Cacareaza e un principial...
