Sentimente Complicate

Am Făcut Ceva Rău...

Se aşează jos şi îmi spune încet şi calm:
•
El-De ce? Adică cum? Ce pot face eu?
Aşa sunt...Nu mă pot schimba...Nu pot face nimic...Sunt un nimeni,la fel cu ai spus...
•
*Eu mă uit atent spre el,acesta lăsându-şi capul încet în jos cu ochii trişti în jos*
•
Eu-Cu adevărat asta eşti.Dar cine ţi-a zis că nu te poţi schimba? Poţi fi cine vrei tu să fi...Trebuie doar să simţi asta şi să îţi doreşti cu adevărat.
•
El-Să simt? Cum adică să simt? Eu sunt,Ne Simţit...
•
Eu-Nu cred asta...Să simţi e uşor,îţi vei da seama când îţi vei dorii cu adevărat...
•
El~*auzind asta spune furios ridicându-se în picioare*
El-Da' ce tu crezi că nu vreau?
Tu crezi că eu vreau să fiu aşa? Cine naibii ar vrea sa fie ca mine? Nimeni...*iar atunci mă împinge cu toată puterea în acel cazan de unde se auzeau acele ţipete cumplite...
•
~Eu cad,nu puteam simţi nimic,dar ştiam că în acel moment dispărusem,nu mai făceam nimic,până când am  simţit nişte împunsături în spate...
~Erau nişte copii,care dădeau în mine cu nişte bare de fier.Dădeau cu toată forţa şi mă durea.Apoi un copil vine spre mine hotărât şi mă muşcă de mână,iar în 2 minute mi se învineţise aşa că îl întreb:
•
Eu-De ce ai făcut asta? Nu ţi-ai dat seama că m-a durut? Uite,vezi ce mi-ai făcut?
•
~În acel moment copilul lasă capul în jos şi spune:
•
El-Iertare,nu am vrut...Doar că nu am mai mâncat de 8 ani.Am supravieţuit muşcând din pietre şi bucăţele de pâine foarte uscate.Îmi era doar foarte foame.Scuze*spune copilul vărsând o lacrimă şi punându-se lângă ceilalţi 2 copii.
•
~În acel moment,m-am dus spre ei şi le-am spus:
Eu-Iertaţi-mă pe mine,nu trebuia să reacţionez aşa.Credeţi-mă,veţi mânca ceva bun cât de curând...
•
~Deodată cei 3 copii dispar iar uşa de la celula în care ne aflam se deschide...(Pentru că ei erau închişi acolo)
•
~Eu ies nedumerită şi mergând cu paşi mici uitându-mă în jos,când deodată cineva mă trage de bluză şi mă duce în celula în care se aflau animale sălbatice.Cel care mă dusese în acea celulă,era un om mare,cu muşchi şi se vedea că era foarte puternic.
~Acolo se aflau lei,gheparzii,lupi şi multe alte animale sălbatice...
•
~Îmi era foarte frică dar deodată un leu vine spre mine şi îmi spune:
Leul-Văd că eşti speriată,stai calmă,tot ce trebuie să faci ca să poţi fi eliberată,este să omori pe unul dintre noi cu mâinile goale.
•
~Eu auzind aceste lucruri,m-am uitat nedumerită la ei şi le-am spus:
•
-Dar de ce? Nu mi-aţi făcut nimic...Nu vreau să vă omor...
•
~Apoi lupul a zis:
•
Lupul-Ori ne omori tu,ori noi pe tine...E alegerea ta...
•
-*auzind aceste cuvinte,am spus:*
•
-Bine păi,nu pot...Adică pe cine?
•
-*animalele nu spuneau nimic,dar se apropiau încet de mine cu o faţă gen:'Te-ai dus'*
•
*eu speriată am început să lovesc lupul cu putere,în burtă,în ochii,peste tot în timp ce el gemea de durere plin de sânge...*
•
-*La un moment dat,el căzuse brusc jos în balta de sânge,iar apoi toţi înafară de luo,dispăruseră... *
•
*deodată intră în cameră,un înger...şi îmi spune:*
•
-De ce ai făcut asta? Nu ţi-ai dat seama că l-a durut? Uite-l,e mort.Ce tu credeai că animalele nu pot plânge?
•
-*Eu mă uitam nedumerită,la înger şi apoi la lup...*
•
-Când deodată văd că de la ochiul lupului,cade o picătură de apă,era chiar o lacrimă,care se scurgea pe blana lui gri şi pufuoasă...
•
*atunci m-am trântit în genunchi lângă el şi am început să plâng spunând:
-Ce am făcut? Nuuu de ce???*spun eu cu mii de lacrimi în ochi*
•
Îngerul spune:
-Tu ai vrut să te salvezi,înţeleg dar...
*nici nu apucă să zică ce avea de spus căci eu am luat lupul în braţe şi am fugit cu el...*
•
-*Fugeam nedumerită pe acolo,când zăresc o doamnă,părea doctor sau ceva,aşa că m-am dus repede la ea*
•
*Când m-a văzut ea mi-a spus:*
-Ce e cu acest lup aici? De ce e rănit? Ce a păţit? *spune ea îngrijorată,văzându-i rănile...*
•
În acel moment mă gândeam dacă să îi spun adevărul dau să o mint...
•
Ea m-a mai întrebat o dată:
-Ce s-a întâmplat? Spune-mi*spune ea ţipând speriată*
•
Atunci eu îi zic:
-Păi mergeam şi eu pe aici,şi l-am văzut într-o celulă aşa,şi l-am adus repede aici...
•
*Se uita la mine ciudat,parcă ştia că o minţisem,dar îmi era prea frică...
•
Atunci ea spune:
-Eşti sigură? *uitându-se atent în ochii mei speriaţi*
•
-Eu...eu...*spune vocea mea tremurând*...Eu nu am vrut...Nu aveam de ales...
•
*atunci ea mi-a luat faţa în palmele ei moi şi mi-a şters lacrimile mici şi calde care îmi curgeau pe obraji cu fiecare clipiri din ochi...şi îmi spune:*
-Nu plânge,ştiam...Dar de ce nu mi-ai zis adevărul de la bun început?
•
*atunci am tăcut şi mi-am lăsat capul în jos*
•
*deodată simt că cineva mă atinge pe umăr spunându-mi:
-'Sunt bine'
•
Mă întorc şi văd o fată,era cea din vis...una din fetele care se jucau împreună...
•
-Tu,tu cine eşti?!*spun eu speriată dându-mă puţin în spate*
•
-Ştii cine sunt,sunt lupul,mai precis sunt fata aceea,din visul tău...
•
*auzind asta m-am speriat foarte tare şi am luat-o la fugă,dar ea mi-a prins şi mi-a zis:*
-Uitete mai atent şi ţinemă de mână,ai să mă recunoşti...
•
Mă uit atent la ea,o ţin uşor de mână iar apoi închid ochii şi văd toate amintirile mele de zilele trecute cu Ioana...*Deschid rapid ochii şi o văd pe Ioana în faţa mea*
•
-Ce? Cum? Ioana,tu,te-am lovit,nu înţeleg...*spun eu speriată*
•
-Nu e nimic,dar te rog,nu mai plânge,sunt aici...
•
-Stai dar fata din vis,erai tu,adică erai mai mică în vis şi celelalte 2 fete unde sunt?
•
-Se află tot aici,dar nici eu nu ştiu cine sunt...Acum îmbrăţişează-mă!
•
*eu o îmbrăţişez şi ne trezim amândouă la mine în cameră
•
Eu spun:
-Suntem acasă,în sfârşit :)))
-Da!*spune Ioana*
•
Ne-am ridicat din pat şi am mers la bucătarie unde era Veronica,stând tristă...Eu spun:
-Vero? Ce ai păţit?
•
În secunda 2 Veronica se întoarse şi mă văzuse strigând şi venind în fugă spre mine:
•
V-Bya,ce mă bucur că eşti aici,trăieşti,te iubesc *spune ea cu lacrimi în ochi şi strângându-mă tare la pieptul ei*
•
Atunci mi-am amintit:Sărisem când venea la mine...
•
Am îmbrăţişat-o şi eu şi i-am spus:
-Da sunt aici şi sunt bine*spun eu încet...*

[VOTEAZĂ ACEST CAPITOL DACĂ   
                               VREI CONTINUAREA]