Sentimente Complicate

Omul...

Atunci m-am trezit.Parcă iar într-un vis.
•
Erau cele 3 fetiţe din viziune...De când m-am îmbrăţişat cu Veronica.
•
Erau chiar ele.Se uitau foarte atent la mine.Nu le prea puteam vedea,deaoarece era o ceaţă foarte deasă,prin care nu puteam vedea nimic.
•
Ele se îndepărtau încet,încet.
•
Mă uitam fix si atent spre locul unde se duceau când deodată văd în dreapta mea o lumină foarte puternică...
•
Mă uit şi o văd fix pe mama fetiţelor,care plecase şi după...e totul în ceaţă...*cad eu pe jos închizând ochii*
•
Mă trezeşte un glas duios,cu un cântec de leagăn minunat.Mă trezesc repede,frecându-mă puţin la ochi şi apoi deschizându-i.
•
Când am deschis ochii,am văzut-o pe femeia aceea...Pe mama fetiţelor...Cânta un cântec de leagăn care mi se părea foarte cunoscut...Dar nu îmi dădeam seama ce era sau cine mi-l mai cântase...
•
Femeia aceea care arăta ca şi cum fusese bătută de cineva sau avusese vreun accident...Eu gândindu-mă la asta şi uitându-mă de jos nedumerită la ea...Mă ridică de pe jos,îmi mângâie încet obrajii mei moi şi calzi şi îmi spune încet:
-Te iubesc...
După care plecă fără să îi pot spune nimic.Mă uitam nedumerită în stânga şi în dreapta...Mă pun pe jos plângând,nu ştiam ce mi se întâmplă...
•
*Perspectiva Mea*
~ÎN GÂNDUL MEU~
-CINE SUNT?
-CINE ERAU ELE?
-DE CE DOAMNA ACEEA MI-A ZIS CĂ MĂ IUBEŞTE?
-ŞI CÂNTECUL? CE E CU EL? DE UNDE ÎL ŞTIU?
•
*STRIGAM ÎN GÂNDUL MEU CU LACRIMI ÎN OCHII*
•
Deodată o aud pe Cristina:
-Bya hai la masă!!!
*Deschid ochii,mă uit în jur,eram în camera mea,eram bine,fusese doar un vis,un vis oribil*
•
Mă îmbrac repede şi cobor la micul dejun.
•
Mâncăm noi acolo şi ne uităm la ceas.Era 8:30.I-am spus Ioanei că la 10:00 va trebuii să plece deoarece aşa mi-a zis mătuşa ei.
•
Ioana pleacă,iar Cris se duce să o conducă acasă iar eu rămân cu Veronica,care se dusese la mine în cameră să îşi ia telefonul.
•
La un moment dat,aud cântecul din vis şi mă uit nedumerită peste tot şi foarte speriată.
•
O văd pe Veronica care cobora fredonând cântecul de leagăn care îl auzisem în vis.
•
Mă duc repede la ea pe scări şi îi spun:
-De unde ştii cântecul acesta? *spunând eu repede şi speriată,dar în acelaşi timp şi curioasă*
V-Mi-o cânta mama mea când aveam 2 anişori...
-Eu derutată ma uit la ea...Nu mai avea nimic sens aşa că o întreb:
-Vero,tu ai avut vreodată surori?
V-Da,am avut 3 surori toate de aceeaşi vârstă,doar că eu eram mai mare cu un an.
•
Atunci îmi aduc aminte de vis şi decid să îi povestesc şi ei.Aşa că îi spun:
-Uite Vero,aş vrea să îţi spun ceva dar îmi e frică că nu mă vei crede...

V-Spune,stai fără griji.E ceva de rău?*întreabă ea îngrijorată pentru mine*

EU-Nu ştiu...Mai bine ascultă ce am de zis întâi:
•
Deci o să îţi povestesc totul mai pe scurt...Nu ştiu ce se întâmă cu mine dar,îţi aminteşti când stăteam noi pe bancă,deoarece îl văzusei pe Mihai şi Georgiana?

V-Da...*spune ea lăsând capul în pământ auzind de Mihai...

EU-Păi,atunci când te-am îmbrăţişat...am avut un fel de...Viziune...

V-Viziune? Cum adică?

Eu-Păi în viziune...erau 3 fetiţe cam de vârsta noastră de acum vreo 8 ani(adică aveam gen 6 ani fiecare,cam aşa) care se jucau cu nişte baloane în faţa casei.Iar apoi veniseră mama lor care le-a spus să stea aici cuminţi că ea se va întoarce repede.
Iar apoi am avut încă o viziune cu mama lor care mergea cu maşina undeva şi deodată,s-a auzit o bubuitiră.Iar maşina şi femeia au dispărut.Iar mama nu s-a mai întors la ele...
•
V-Bya,înţeleg dar,sunt doar vise...
Eu-Nu,nu cred.Mai am ceva de spus...
V-Ok,continuă...
•
După ce s-a terminat îmbrăţişarea,vizinuea s-a oprit...Iar azi când noi am adormit îmbrăţişate...Eu,tu,Ioa şi Cris...Am visat că aceleaşi fete,doar că acum erau mari,plecau de lângă mine,iar apoi apare mama lor care cânta acelaşi cântec care îl fredonai şi tu adineauri...
•
V-Offf Bya,eşti bine? Ai dormit în ultima vreme? Poate o fi de la insomnie...
•
Eu-Nu nu e de la insomnie şi în plus,eu dorm şi chiar foarte devreme.Dar nu ştiu ce e,tot am viziuni şi vise de genul.Îmi e frică Vero...*spun eu foarte speriată*
•
V-Pitico,stai calmă,sunt aici...
•
Eu-Off nu ştiu ce se mai cred,ce să mai spun,sunt foarte speriată...*spun eu lăsându-mi capul în jos*
•
V-Bya,tu eşti sigură de ceea ce spui acum?
•
Eu-Da sunt foarte sigură...Dar ce putem face?
•
V-Păi...Ştiu eu ce putem face dar...
~Nu apucă să termine ce are de spus căci eu o întrerup:
Eu-Vero,te rog,trebuie să aflu ce e cu mine şi de ce am viziuni şi vise de genul,te rog!!!*spun eu uitându-mă în ochii ei foarte fix cu lacrimi în ochii*
V-Bine pitico.Acum haide să ne culcăm şi vedem mâine bine?
Eu-Bine.Noapte Bună...

[ORA 23:47]
~Eu nu aveam deloc somn.Mă tot gândeam la ce spusese Veronica.Oare chiar ştie cum să mă ajute?...
~Tot gândindu-mă la asta am decis să merg să investigez singură.
~Da o fetiţă de 14 ani,singură,pe străzi la 00:00 noaptea.
~Deci cum am spus,mi-am pus un hanorac pe mine,mi-am pus niste tenişi în picioare şi m-am hotărât să plec.
~Fix când am vrut să deschid uşa ca să cobor scările şi după să ies pe uşa de afară,o aud pe Veronica.Venise să îşi ia un pahar cu apă.
~M-am decis să ies pe geam.Fereastra mea era destul de sus şi până la sol,cred că rămâneam fără o mână sau un picior.
~În timp ce mă gândeam cum să cobor,o aud pe Veronica care urca scările ca să vină să îmi spună 'Noapte Bună'.
~Aşa că fără să mă mai gândesc,am sărit.
•
~M-am trezit într-o încăpere întunecată,se auzeau voci malefice de peste tot.Eu eram pe un scaun şi mă uitam nedumerită şi speriată peste tot.
~Când am vrut să mă ridic de pe scaun,am văzut un om îmbrăcat în roşu,cu coarne şi care avea după el un cazan (oală foarte mare) de unde se auzeau voci de copii care plângeau de durere,care parcă voiau să iasă de acolo.
~Omul se apropia din ce în ce mai mult de mine.Am încercat să fug dar eram lipită de scaun.Am început să ţip şi să strig cât pot de tare,la care omul acela spune:
-Nu te aude nimeni!*spune el râzând malefic şi apropiindu-se de mine*
~Era fix în faţa mea,se uita în ochii mei nevinovaţi şi plini de lacrimi.Dar când eram pe cale să îl privesc şi eu în ochii cineva a spus:
-Nu,nu te uita în ochii lui dacă mai vrei să trăieşti!
~Omul din faţa mea nu auzea acea voce,doar eu.Auzind ce mi-a zis acea voce blândă,m-am ridicat cu toată voinţa şi i-am dat o palmă omului din faţa mea.El râdea în continuare.
~Îi mai dau o palmā şi râde din nou copios.
•
Apoi aud iar acea voce:
-Nu,nu da în el... Asta face el, te face să fi rea,nu face asta,poartă-te frumos cu el.Asta îl va distruge...
Vocea tace iar eu mă rodic încrezătoare spunând:
-De ce faci asta? Asta produci tu nu? Lacrimi... Faci oamenii să plângă,oamenii te urăsc.Nimeni nu te place,toată lumea te urăşte.Nu te doare să ştii că nu vri avea niciodata un prieten?
-A da,tu nu ştii ce e aia un prieten,pentru că nu ai avut niciodată.Încearcă să te schimbi.Te pot ajuta dacă vrei.
~Atunci omul tace.
~Eu mă uit în ochii lui şi văd cum erau înainte,avea flăcări în ochii,deodată se preschimbă în lacrimi...Coarnele lui se lasă în jos,gura lui se întoarce în sensul tristeţii şi se aşează jos şi îmi spune:

[DACĂ VREI SĂ AFLII CE SE ÎNTAMPLĂ,
VOTEAZĂ ACEST CAPITOL]
[LA 2 VOTURI CONTINUII POVESTEA]