Povestea lui Clockwork

Capitolul IV

Natalie trânti mâinile pe tejgheaua băii,  se uită în oglindă.... avea cearcane la ochi. 
          -el nu mă va afecta la fel ca ceilalți.. pot si fără el .....avea  un ac și ață neagră în mână ..

          -Este inutil... nu ajută  Unele senzații ciudate trec in subconstientul acestea....chicoti ușor.
Fata ridică acul care avea un nod pe la sfârșitul aței care atârnă de ac și ranji larg ..

         -Timpul s-a terminat

Bucată după bucată,  taie si se coase ..taie și coase

Chiar dacă durerea chinuitoare era de nedescris , nu se văita. Nu tipa. Nu  plângea. Doar avea multe lacrimi de varsate pe obrajii.  Tot ce făcea era sa zâmbeasca. Sângele scurs și durerea chinuitoare o străpungeau și un zgomot mic este facut de o picură care cade în chiuvetă și pe tejghea. Când a  terminat s-a asezat pe spate și  își admira lucrarea , isi mîngîia firele îngrozitoare pe partile laterale ale gurii, care se răspândeau într-un zâmbet larg.

Își simțea  sângele cald si  umed pe degete și il linse ușor ca si cum ar fi fost o consumatoare fidelă a acestui lichid. Sa oprit când a văzut-o pe maica-sa in reflecția  oglinzii in spatele sau și brusc se întoarse, vedea cum ochii mamei sale erau mari și fața palidă  și apoi și-a privit degetele  văzând sângele. A simțit brusc durerea  și a început să plângă.
Mamaaaaa...
       Nu s-a  simțit niciodată atât de confuza. Ce tocmai s-a întâmplat cu ea....

Mama a programat o terapie pentru fica sa.  Natalie nu a scăpat de cusături, din cauza fricii, și durerea pe care ar fi cauzat-o scoaterea acestora. Deci, fata fusese dusa la terapeuti cu cu părinții săi. Isi pusese gluga pe cap ca să nu lase pe nimeni să o vadă asa. Se așeză pe scaunul din piele, confortabil,  și se uită in tăcere la femeia blondă din fata ei.
          - Deci numele tau este Natalie, nu-i așa?  Natalie doar a dat din cap afirmativ.

          -Sunt Debera! Și sunt aici pentru a te ajuta! Acum spune-mi  care au fost  problemele tale recente, Natalie se uită

        - Timpul. Timpul a fost problema mea.  Debera îi aruncă o privire confuza...

        -Ce zici de timp draga ?   Mâinile lui Natalie au cuprins aproximativ toata pielea scaunului, zgâriind o cu unghiile.

        -Totul. Te face sa traiesti prin el progresând încet prin viață...fiind controlat de societate, doar pentru a fi torturat pentru aparent.. nici un scop până când afli nu mai ai un scop. Este un cerc vâscos. Timpul nu se termină,  el nu incetineste, nu se grabeste,  e violent! Te face să trăiești prin tortura  din nou și din nou în imposibilitatea de a derula mai rapid momentele in favoarea ta.

Natalie nu avea într-adevăr nici o idee despre ceea ce tocmai spunea... Simțea de parcă nu mai era ea însăși.  Ar putea fi aceasta cauza. Toate lucrurile pe care ea le-a păstrat in adâncul ei...Nu  era imposibil. Dar pentru un motiv ciudat... i-au plăcut.

Terapeutul se aplecă mai aproape 
         -iubito, vreau să-mi spui ce sa întâmplat cu tine!
Natalie încă se uită...  După o pauză lungă, ea ranji ușor străpunge din copci ușor deschide rana din nou.
          -De ce nu -mi spui tu blonda experta!
Debera avea un pic un aspect iritat.. 
           - Eu nu pot ajuta dacă nu -mi spui ce sa întâmplat  Natalie!  Degetele ei au început din nou să scaunul din piele.

       -Natalie nu mai este aici ...

Apoi ochii lui Debera s-au lărgit si se  ridică  usor de pe scaun...

        -Mă întorc repede...Te rog  stai aici! Si a plecat  lăsând-o pe Natalie singura. Poate că dacă ar fi făcut ceva la momentul potrivit poate nu ar fi ajuns să fie ceea ce este astăzi . Poate mai mulți oameni ar fi în viață. Și poate  ea ar fi din nou sanatoasa.
Natalie nu se mișcă. Se așeză perfect încă  perfect tăcuta și perfect calma în scaunul ăla. Și după un timp de așteptare și nerăbdare, părinții ei au intrat în cele din urmă. Aștepta fericita pentru a merge acasa, dar a observat ca  părinți aveau niste fete ciudate..chiar tatăl ei a avut o privire ciudată si întristat pe fata lui. Confuzia ei a crescut, dar nu a spus nici un cuvânt,și i-a urmat la masina. Pe drum  spre casa  ea a adormit.

Ciudat, auzea o voce întunecată ce vorbea în visul ei. Sună aproape ca  ca un ecou al sau in intuneric etern.

" Timpul tau s-a terminat"

I se varsau niste mărgele de sudoare pe fata...

Nu era acasă. Nu era în mașină.

Ea era într-un pat,un pat alb. Intr-o camera alba, sa uitat la partea ei  văzând ca era cuplata la un monitor cardiac. A vrut să se ridice  dar a realizat brusc că  era legata de pat.

Era panicata. Ea a început să se zbata dar se opri auzind o usa care se deschise. Un om într-o cămașă albă se uită la ea cu mâinile la spate, arata aproape  ca unul dintre acei doctorii pe care l-ar găsi într-un laborator științific.  A acordat o atenție deplină doctorului că mai apoi " MrScientist " să vorbească.
      -Cred că ești confuza, te inteleg. Dar te las sa știi, tu ești aici pentru a te ajuta. Părinții tăi au  fist de acord sa semneze un contract pentru a va da anumite medicamente mentale care vor ajuta la refacerea starii tale de spirit.  Ea a deschis gura pentru a protesta, dar fost redus la tăcere repede..

         -Nu    iti face  griji!  Vei  reveni la viata normala în cel mai scurt timp. Încearcă să te relaxezi.
Doctorul se apropie de ea.Fata Ar fi vrut sa fuga departe , dar nu  putea din cauza legăturilor de curele din piele din jurul încheieturilor și picioarelor sale, doctorul a luat cu grijă o mască  și a pus-o peste gura și nasul fetei.  A încercat cu încăpățânare să-l opreasca, dar se simțea ... incepea să alunece în droguri ... și inchise ochii  încet.

Și dintr-o dată  sa trezit!