Formarea unui întreg.

1

– Capitolul 1 –
Probleme la tot pasul
Cristian

        Un ciocănit în ușa biroului mă readuce cu picioarele pe pământ și mă scoate din transa în care m-am scufundat fără să îmi dau seama.
       — Intră! răspund pe un ton autoritar și ușa masivă se deschide făcându-și apariția Morgan, cel mai bun și unicul meu prieten.
       — Hei, Boss! De ce ai fața asta? închide ușa în urma lui și din doi pași mari se așază pe scaunul din fața mea.
        Îl privesc fără să îi răspund. Îl analizez puțin înainte pentru a mări tensiunea dintre noi și a-i stârni astfel curiozitatea mai mult decât mi-aș putea imagina. În schimb, el îmi zâmbește triumfător. Probabil că a înțeles jocul meu. Așteaptă următoarea mișcare pentru a reacționa.
        Morgan vede viața prin alți ochii. Diferiți de cei ai muritorilor de rând. Câteodată, am impresia că nu este niciodată supărat sau îngândurat de problemele pe care știu în mod sigur că le are. Pe chipul lui găsești în permanență acest zâmbet care te face să fii și tu fericit alături de el, chiar dacă ai avut o zi de rahat asemeni mie.
       — Morgan, azi chiar nu am chef de glumele tale! Zi repede! Ce vrei? încerc să scap de el, căci încă nu am găsit o rezolvare la problema ivită în dimineața aceasta.
       — Cum? Ai uitat unde trebuie să mergem? mă întreabă cu o față de cățeluș plouat, ceea ce aduce imediat zâmbetul pe buze.
       Ei bine, da. Am uitat cu desăvârșire de promisiunea făcută către bunul meu prieten. Cred că o să îmi facă bine să abandonez pentru puțin timp biroul și toate problemele mele. De nu, în mod sigur o să înnebunesc cât de curând. În plus, Morgan voia să îmi vadă noua achiziție, o mașină sport decapotabilă. Mi-au adus-o de-abia ieri, direct de la fabrica din Germania. Azi am condus-o pentru prima dată și este perfectă. Mă ridic de pe scaun, închid calculatorul, îmi recuperez sacoul abandonat pe spătarul scaunului și mă îndrept spre Morgan care încă are fața aceea de cățeluș. Îl bat cu palma peste umăr.
       — Hai să mergem! M-ai convins!
       Și reacția lui îmi pare cât se poate de normală. Sare în sus de bucurie și bate din palme triumfător.
       Ar trebui să se maturizeze, dar este inutil să vorbim despre acest subiect. Morgan este un copil prins într-un corp de adult. Dau din cap pentru a înlătura toate gândurile și întrebările în legătură cu prietenia noastră bizară și ne îndreptăm către frumoasa mea. Adică noua mea mașină.
       — Uau!? își duce o mână la gură când îmi vede bijuteria.
Știu că este frumoasă, dar reacția lui îmi aduce zâmbetul pe buze și mândrie în suflet.
       — Cristian, este o bijuterie! De-abia aștept să o conduc! exclamă trecându-și delicat degetele pe suprafața sclipitoare a caroseriei. Pot spune cu mâna pe inimă că te invidiez în momentul acesta! adaugă întorcându-și privirea către mine și clipind des, sperând să mă convingă să îl las să îmi conducă mașina.
       — Hai, urcă și mai taci odată din gură! Cât despre condus, poți să îți iei gândul, nu o să îmi las frumusețea asta de mașină pe mâinile tale în veci vecilor.
       Până acum credeam că nu este cine știe ce să conduci o decapotabilă, dar, după ce am făcut o plimbare cu decapotabila Sofiei, am rămas plăcut impresionat și am decis să îmi cumpăr și eu una.
       — Cristian ce s-a întâmplat? îmi atrage Morgan atenția și mă obligă să oftez.
        Eram pierdut printre gânduri și evitasem în mod intenționat să îi răspund la șirul de cuvinte rostite.
       — Îmi pare rău! Cred că nu a fost o idee bună să te însoțesc. Azi nu sunt o companie plăcută pentru nimeni!
       — Îmi explici și mie când ești tu vreodată o companie plăcută? Noroc că mă cunoști pe mine, căci altfel ai fi singur cuc închis în birou și în casa ta.
       — Lăudăros mai ești! am spus zâmbind.
       În cele din urmă, am decis să îi aduc la cunoștință discuția dintre mine și unchiul Geremia.
       — La prima oră a dimineții a venit în vizită Geremia. Inițial am fost fericit să îl văd, dar după zece minute de discuție sentimentul s-a schimbat, îmi aminteam oftând și strângând cu putere volanul.
       — Chiar atât de grave au fost cuvintele lui încât ți-a stricat întreaga zi?
       Se așază mai bine în scaunul său și îmi dă alte câteva indicații pentru a ajunge la destinație.
       — Zice că este pe moarte, arunc vestea care nu este tocmai o noutate. În ultimii ani, Geremia a fost tot mai bolnav lipsind cu desăvârșire din cadrul afaceri, motiv pentru care eu i-am ținut locul cu mândrie și respect față de încrederea oferită.