Formarea unui întreg.

4

– Capitolul 4 –
Punct și de la capăt
Ruggero

       Mă simt ca între ciocan și nicovală. Trebuie să aleg între o blondă și o brunetă. Cu blonda am o relație deosebită de ceva vreme. O relație bazată în exclusivitate pe sex de calitate. Îi place să creadă că deține controlul asupra mea și a relației noastre. Inițial, nu am fost de acord cu toate acele reguli și termeni de respectat când suntem împreună, dar, după ce am făcut prima dată sex, nu m-a mai interesat nimic. Poate să creadă ce vrea despre mine, poate să stea doar ea deasupra în timpul actului sexual, nu mă interesează. Vreau să continui să o văd și să o am alături de mine. Orele petrecute împreună mi se par o eternitate. Cât despre brunetă, este complet opusul blondei. Nu vrea să mă vadă și cu toate astea îmi rănește orgoliul de fiecare dată, căci cu cât mă evită mai mult, îmi doresc tot mai tare să o am doar pentru mine.
       Un ciocănit în ușă îmi atrage atenția și mă trezește din visul erotic pe care îl aveam cu bruneta încăpățânată.
       — Intră, răspund dregându-mi vocea.
       — Bună! Deranjez fiule?
       Mama aici? Ce Doamne iartă-mă s-a mai întâmplat? În mod sigur nu este ceva de bine. De când părinții mei au divorțat, mama evită să vină pe la clinică. Nu de alta, dar să îți vezi bărbatul cu care ai împărțit multe întâmplări și amintiri frumoase, la brațul unei domnișoare de aceeași vârstă cu fiul tău, nu este chiar așa ușor.
       Ei bine, da, tata a lăsat totul în urma lui, pentru a fi cu aceea care trebuia să îmi fie mie soție. E o poveste lungă, peste care am trecut, și acum nu mă mai afectează cu absolut nimic.
       — Ce s-a întâmplat, mamă?
       Mă ridic din scaunul meu, și mă prezint în fața ei prinzându-i mâinile în ale mele.
       — Nimic important, fiule. Eram prin apropiere și am zis să trec să te salut, având în vedere că tu ai uitat de existența mea.
       Îmi sărută fruntea și mă privește cu ochii sclipindu-i de fericire și iubire maternă.
       — Mamă! Lasă glumele pentru altă dată și spune-mi, ce problemă te aduce pe aici?
       — Bine! Fie, ai dreptate. Nu are rost să mă ascund după deget. Zilele trecute am fost la bancă și am văzut-o pe fata Ameliei Rago ieșind supărată foc. Cred că a primit vești proaste. Am vrut să o salut, să o întreb ce s-a întâmplat, dar s-a închis repede în mașină și nu am mai vrut să o deranjez.
       — Mamă, știi că nu îmi plac bârfele, îi reamintesc pe un ton puțin cam ridicat în timp ce o ajut să se așeze pe canapeaua din cabinetul meu.
       — Dar, fiule, nu este vorba de bârfă, eu sunt doar îngrijorată pentru fata pe care mi-o doresc ca noră. Știi că o vreau pe Emily pentru tine, adaugă accentuând în mod special ultimele ei cuvinte.
       Îmi place de bruneta aceea încăpățânată încă din prima clipă când a venit în cartierul nostru. Dar, din păcate, nu știu din care motiv, ea nu vrea să aibă de-a face cu mine. Nu îmi amintesc să îi fi făcut nimic ieșit din comun, dar nu reușesc nicicum să mă apropii de ea.
       — Fiule, ai auzit ce te-am întrebat?
       Mama este în picioare în fața mea și și-a așezat mâna pe umărul meu. Îmi așez și eu o mână peste a ei și decid să îi răspund.
       — Îmi pare rău, mamă, dar nu am fost atent la întrebarea ta. Vrei să o repeți?
       Își așază mâna liberă pe obrazul meu și îmi zâmbește. Mă sărută apăsat pe frunte după care îmi șoptește:
       — Încă îți mai place de ea! După părerea mea, acum este momentul potrivit pentru a face ceva în sensul ăsta și să îți dezvălui sentimentele tale față de ea.
       — Ai dreptate, mamă. Am să ascult sfatul tău și...
       Dar suntem întrerupți de către o asistentă care mă chema alarmată.
       — Băiețelul de la 102 este în plină criză, au nevoie de ajutorul dumneavoastră!
       Biata de ea, abia acum a realizat că a intrat fără să bată la ușă și își duce mâinile la gură speriată de reacția mea menită să îi atragă atenția în acest sens. Nu îmi plac persoanele care intră așa într-o încăpere, și toți știu care îmi sunt regulile și cât țin la ele. Mama își așază mâna pe obrazul meu și mă îndeamnă să o privesc, iar asistenta profită de moment și se face nevăzută.
       — Eu te las să îți faci datoria. Te aștept să treci pe la mine să îmi spui ce ai aflat. Deoarece sunt convinsă că o să cauți informațiile necesare direct la sursă.
       Nu așteaptă reacția sau răspunsul meu, mă sărută în grabă pe obraz și se face nevăzută.
       După o zi lungă de muncă la clinică, gândul, dar și pașii m-au purtat până în fața casei în care locuia odinioară frumoasa mea brunetă. Știu foarte bine că ea nu a fost niciodată a mea în adevăratul sens al cuvântului, dar mie îmi place să îi spun așa.
În decursul anilor, Amelia Rago nu s-a schimbat cu absolut nimic. Este aceeași femeie dispusă să facă orice pentru a-și atinge obiectivele. Așa se face că am aflat tot sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, mai mult decât credeam posibil. Și asta fără niciun efort din partea mea. Practic mi s-a servit singură pe tavă. Urât din partea ei, dar nu este treaba mea. Nu-mi rămânea decât să mă folosesc de informații ca să-i cuceresc inimioara ei de piatră.
       — Emily Rago, pregătește-te, de data aceasta ai să fii doar a mea! mă trezesc vorbind singur, în timp ce mă îndreptam spre mașină. Dacă m-ar auzi cineva, ar crede că sunt nebun. Însă brusc, gândurile îmi sunt întrerupte de vibrația telefonului. Scot telefonul din buzunar și răspund în grabă.
       — Alo!
       — Hei, frumosule, ești liber în seara aceasta?
       Recunosc vocea blondei care îmi răsună în timpane și mă face să zâmbesc instantaneu.
       — Sună, tentant! De ce întrebi? Ai ceva în program și eu nu știu? răspund zâmbind și mă așez comod pe scaunul șoferului la volanul minunatei mele mașini.
       — Vreau să mă revanșez pentru că data trecută am ratat întâlnirea noastră săptămânală. Ce zici, ne vedem la cuibușorul nostru de nebunii?
       — După părerea ta, pot să refuz o asemenea invitație?
       — Atunci este perfect! Te aștept! Eu sunt deja aici! îmi spune trimițându-mi un sărut prin telefon și închide.
       Blonda mea preferată reușește să îmi trezească toate simțurile doar prin simplul fapt că îi aud vocea. Câteodată mă sperie ce este capabilă să facă din mine. Păcat că Emily nu este ea, ar fi un vis devenit realitate.
Pornesc mașina și pornesc fără să mai stau pe gânduri către o noapte de plăcere. Nu vreau să o fac să mă aștepte foarte mult. Tot corpul îmi este în extaz, toate simțurile sunt pregătite. Parchez mașina în fața hotelului și cobor în grabă. Femeia asta mă scoate din minți și nici nu își dă seama. Uneori, am senzația că sunt marioneta ei și problema este că mie chiar îmi place. Bat la ușă cu respirația întretăiată. Îmi deschide doar în lenjerie intimă și își trece limba peste buzele de un roșu-aprins. Înghit în sec și mă trec transpirații reci la gândul că toate acele forme perfecte mă așteaptă doar pe mine.
Nu spun nimic, intru și închid ușa cu piciorul. Nu de alta, dar rămăsesem pierdut în fața ei. Din doar câțiva pași, mă năpustesc asupra buzelor ei. E clar, e ca un drog pentru mine și realizez surprins că de data aceasta ceva este diferit față de celelalte întâlniri ale noastre. Corpul ei îmi pare încordat, cu gândul în altă parte. Nu îmi place de ea așa, ceva nu este în regulă și vreau să aflu care îi este problema. Întrerup sărutul nostru și îmi așez palmele pe fața ei făcând-o să mă privească. Este vizibil obosită și tristețea din privirea ei pare nemărginită. De obicei, este zâmbitoare, dar acum zâmbetul pe care îl afișează pare fals.
       — Ce se întâmplă cu tine? îi mângâi chipul cu buricele degetelor, iar ea își închide ochii oftând adânc.
        — Nimic! Suntem aici să ne distrăm împreună, nu să plâng pe umărul tău. O să reușești să supraviețuiești fără problemele mele pe capul tău. Încearcă să mă sărute, dar îmi feresc capul. Da, suntem aici doar pentru sex, dar totuși mă interesează persoana ei. Vreau să știu ce o face să fie tristă.
       — Nu vreau să te văd plângând, dar nici nu îmi poți cere să fac pe nesimțitul și să ignor starea în care te afli. Te pot ajuta cu ceva?
       — Nu ai cu ce să mă ajuți. Problema este că nici eu nu știu ce am.
       Se depărtează de mine și se îndreaptă spre bar unde toarnă două pahare de vin. Îmi dau sacoul jos și îmi deschid câțiva nasturi la cămașă, când aud glasul ei.
       — Crezi în destin sau în faptul că universul ne arată drumul de urmat? îmi întinde paharul și îl primesc recunoscător.
       — Nu. De ce întrebi? Tu crezi în prostiile alea?
       — Nu. În mod sigur nu, aș fi răspuns cu ceva timp în urmă. Dar când lucrurile acestea li se întâmplă persoanelor de lângă tine, începi să îți pui întrebări.
       — Eu tot rămân de părere că sunt doar povești de adormit copiii, adaug dând peste cap paharul și mă descalț de pantofi.
       — Am să îți povestesc câteva întâmplări, după care vreau părerea ta, îmi spune serioasă, iar eu îi fac semn să continue.
       Începe și eu rămân uimit de toate informațiile pe care mi le transmite. Între timp, mă dezbrac și ne așezăm cu fața în sus pe saltea. Până la urmă, avea dreptate, cei doi protagoniști sunt făcuți să stea împreună.
       — Ce părere ai? Nu ai scos un cuvânt, ai adormit? Te-am plictisit? se interesează cu voce joasă.
       — Nu, nu mă plictisești niciodată. Mă gândeam la cât de frumoasă este povestea lor. Este vorba despre tine? mă așez deasupra ei și îi sărut delicat buzele.
       — Nu. Fratele meu și cea mai bună prietenă a mea, îmi spune abia articulând cuvintele, din cauza atingerilor mele. Mă aplec asupra ei și îi gust buzele până când o simt că rămâne fără aer. Cobor cu săruturi fine pe gât în jos, până între sâni. Îmi par atât de perfecți sânii ei. Parcă sunt făcuți pentru mine. Nu mă mai satur de ei, dar cum ea este cea care deține controlul în pat, mă prinde de păr și îmi ridică capul la nivelul ei.
       — Te vreau acum.
       Scap rapid de chiloții ei și de boxerii mei, și o pătrund ferm. Sunt atât de prins de moment, încât uit regula numărul unu a acestui joc. Inițial, totul pare perfect. Nu spune nimic, ba mai mult o simt că îi place, dar nu după mult timp corpul ei începe să tremure, iar privirea îi rămâne fixată în a mea. Parcă s-ar fi transformat în cu totul altă persoană.
Mă las pe saltea și o trag deasupra mea. Îmi ridic capul la nivelul ei și încep să o sărut cu foc și patimă. Reacția ei întârzie să apară, dar nu mă descurajez așa ușor. Zâmbet satisfăcut când începe să se miște deasupra mea făcându-mi corpul meu să freamăte de plăcere. Din ce în ce mai mult, până în momentul în care ne eliberăm amândoi. Se lasă ușor lângă mine și privește în liniște tavanul. Sunt tentat să o întreb de ce îi este frică, dar nu știu dacă vreau să aud confirmarea bănuielilor mele.
       — Nu întreba, oricum întrebarea o să rămână fără răspuns, aud vocea ei subțire și joasă.
       — Am gândit cu voce tare?
       — Nu, dar am înțeles că ești curios și că ai de gând să întrebi despre lucruri pe care nu sunt dispusă să le împărtășesc cu tine. Știi ce cred? Cred că cel mai bine ar fi să nu ne mai vedem. Se ridică în șezut și vrea să coboare din pat, când îi prind încheietura brațului și o opresc.
       — Sunt de acord cu tine, dar am o singură condiție.
       Îmi face semn să continui și eu o fac.
       — Vreau să rămânem împreună noaptea aceasta. Mâine plecăm fiecare pe drumul nostru fără remușcări.
       — Bine! Fie, cum spui tu.
       Vrea să se așeze pe saltea, la o distanță rezonabilă de mine, dar dacă crede că o să dormim în ultima noapte împreună, atunci se înșală amarnic. Vreau să mă asigur că o să îmi simtă lipsa. O trag la pieptul meu și îi mângâi spatele gol.
       — Având în vedere că este ultima noapte împreună, îmi spui și mie cum te cheamă?
       — Nu.
       — Ești rea. Ai trecut prin viața mea mai ceva ca o nălucă și nici măcar nu știu cum te cheamă.
       — Nu păstra amintirile, uită-le. Trăiește doar momentul de față, restul sunt doar nimicuri.