sappho and erinna

"Acolo unde rozele înfloresc"

'Istoria ne-a portretizat oamenii din perioada victoriană ca petrecând, apatic, numeroase seri în jurul pianului, cultura secolului XIX poate fi caracterizată, mai degrabă, de căutarea neobosită a plăcerilor de tot felul.'

Închid carnetul și mă îndrept spre un alt loc al listei mele de vizitat-biblioteca Guildhall .Aceasta se află în capătul opus al Londrei, o zonă mai rafinată, unde nobilii au reușit să se distanțeze de muncitorii industriali.

Ora 17.Combinația dintre ceața Tamisei și smocul fabricilor a întunecat mai repede cerul, cum de nu am realizat?Nu îmi pot continua drumul grație temerilor mele, așa că mă opresc la un mic salon, cum nu am mai văzut prin Londra.Spre uimirea mea, este un fel de bibliotecă, are câteva mese, carți, însă oamenii par mai interesați să bea.Privind pereții, ochii mei s-au oprit la un tablou acoperit de fum de țigară și mucegai.Erau două femei, și apropiindu-mă de perete încerc să-mi dau seama dacă scrie autorul.

-Este un Solomon, o copie, recunosc.

Era o tânară cam de 25 de ani sau poate greșeam, fetele de aici nu prea își arătau vârsta.Remarcabil la ea era faptul că nu arăta ca o victoriană-nu avea un corset care să o strângă până la leșin sau o crinolină uriașă care să o împiedice să intre pe o ușă.Rochia de pe ea era fluidă, de o culoare măslinie, asortată cu un guler alb de dantelă.

-Oh, nu am vrut să vă sperii.Doar că este o premieră să văd pe cineva admirănd tabloul, spuse ea cu un glas cald.
-Nu este nimic, am rămas puțin uimită de faptul că este expus publicului un tablou atât de...îndrăzneț.
-Originalul se află la Galeria Tate.M-a atras modul în care se privesc.
-Dețineți acest loc?
-Se poate spune și așa.Unde îmi sunt manierele, mă numesc Irene Adler.Dumneavoastră?Îmi păreți străină.
-Îmi scuzați impolitețea, Irene Adler ca pe cea din Sherlock Holmes?

O tânără patroană cu un nume fals, cunoscătoare de artă-merită cercetat, îmi spun în gând.

-Oh, nu credeam că sunteți cunoscătoare de literatură, începe să se eschiveze.

Oare am descoperit ceva?

-Îmi cer scuze, nu vă simțiți prost.Eu sunt Hedy Lamarr și sunt doar în trecere.
-Ce nume frumos, sună austriac.Cu ce vă ocupați?

Dacă ea minte, de ce nu aș putea și eu, mai este timp până la nașterea lui Hedy Lamarr.

-Eu sunt scriitoare, mă inspir de unde pot și încerc să gasesc un loc în care să innoptez.
-Desigur, avem câteva camere la etaj.Lăsați-mă să vă aranjez camera.

Ora 23.Mi-am notat detaliile zilei de azi.Îmi dau seama că am uitat să întreb numele tabloului. Am rămas profund surprinsă de această doamnă.

Ora 7.Dimineața se arată peste Londra, fumul intră în cameră la fel și zgomotul bărcilor.

Cobor la parter unde găsesc o altă femeie care mă îndrumă să iau micul dejun alături de doamna Irene.Mă gândesc cum de nimeni nu și-a dat seama de numele proprietarei.Sunt invitată la locul unde rozele înfloresc.
Este un fel de metaforă?