Cea dintai iubire

Capitolul 14.

Philophobia - the fear of emotional attachment, the fear of being in/falling in love.

MA IUBESTE ?! Oare n-am auzit eu bine ?! Dar, dar .. El imi povestea de fata pe care o placea.. Fata pentru care era gata sa faca orice.. Nu pot fi eu. Doamne, ce proasta sunt ! Cum de nu mi-am dat seama ?! Eram total orbita de dragostea pentru Jay, incat Edi nici nu exista pentru mine .. Cat l-am ranit.. Si totusi el m-a asteptat. El e langa mine acum si ma iubeste. Mi-am ridicat capul si m-am oprit din plans. L-am privit si pentru prima oara am observat cat de dragut era. Are un par blond, ochii verzi si trasaturi perfect conturate, un corp bine facut dar mai presus de orice vedeam in ochii lui dragoste, mila, regret, sinceritate si sensibilitate.

"Esti asa de frumoasa ! Nu suport sa te vad trista, plangand.."

"Ediii.. ,Am spus printre suspine, imi pare asa de rau ! Te-am ranit fiind obsedata de Jay.. Cat de greu trebuie sa iti fi fost.. Oh Edi .. Ce persoana groaznica sunt !"

De data asta plangeam atat de tare incat nu i-am mai auzit raspunsul. M-a lasat sa plang in timp ce imi mangaia parul pana la mijloc. M-a sarutat pe frunte si cu greu m-a lasat sa plec pentru ca de facuse trziu. Abia atunci am observat ca m-a tinut in bratele lui in tot acest timp. Ii era frica ca daca imi va da drumul ma va pierde .. Ce mai zi !

Duminica urmatoare am avut program special pentru ca orchestra canta. Eram asezata in primul rand, la mandolina intai. Ciudat e ca in ziua cand i-am zis lui Jay ca il iubesc, si Edi mi-a zis asta mie, a fost ziua cand implineam 2 ani in orchestra. Triplu eveniment ! Intotdeauna am fost fascinata de mandolina, fiind instrumentul familiei. Toti stiau sa cante. Eu am copilarit pe bancile orchestrei. Am crescut cu toata orchestra in fata, ascultand-o in fiecare duminica, privind cu fascinatie cum parintii mei faceau sa rasune imnuri armonioase impreuna cu intreaga orchestra.. Inca de mica mi-am dorit sa fac parte din orchestra, iar visul meu s-a implinit !

Duminica aceea am fost varza. Am gresit o tona de note. Ma uitam degeaba in caietul de note, incercand sa fiu atenta si sa tin pasul cu ceilalti. Insa parca vedeam prin el. Am inceput sa cant dupa ureche. Melodiile erau cunoscute. Mintea mea era pierduta, insa urechea muzicala m-a ajutat. Inconstient, ma holbam in gol in loc sa ma uit in caiet si aveam o privire plina de durere. L-am alarmat pe dirijor care imi tot facea semne da fiu atenta la note si sa zambesc. Sigur ! Doar de-as putea.. Am scos-o la capat si cu orchestra. Incercam sa traiesc cate-o zi pe rand, dar si orele pareau ca trec insuportabil de greu .. Oare cand o sa se sfarseasca ?!

Ziua urmatoare am aflat ca Edi pleaca in America pentru toata vara. Super ! Chiar voiam sa petrec mai mult timp cu el, sa imi rascumpar greselile din timpul anului.. Sa ii ofer timpul si atentia mea. Dar el pleca in 2 zile si eu abia ca am reusit sa merg sa ii zis la revedere la cat de ocupat era .. Oare de ce nu imi zisese mai din timp ?! Oare peste vara, avand in vedere ca nu ma va mai vedea vreo 2 luni, sentimentele lui pentru mine se vor schimba ? Oare se va gandi ca nu mai merita sa isi bata capul cu mine, ca mi-am batut joc de el si ca sunt o cauza pierduta ? Oare va crede ca l-am ranit si il voi rani in continuare ? Intrebarile nu imi dadeau pace, eram ingrijorata si parca fara el durerea ameninta sa fie mai mare. Voiam sa ii intorc sentimentele. Voiam mai mult decat orice pe lumea asta sa il vad fericit, pentru ca e un baiat extraordinar si merita ce e mai bun pe lume. Voiam sa il iubesc, insa nu puteam. An fost ranita iremediabil din cauza lui Jay. Inima mea nu era capabila sa mai iubeasca. Defapt, nici nu stiu daca o mai aveam.. Parca nu mai simteam nici un fel de emotie. Poate ca el a luat si inima mea, atunci cand a plecat din viata mea, lasand un gol imens..

Era adevarul dur si trebuia sa accept. Nu mai aveam capacitatea de a iubi.