Obliviate

Prolog

    Albastru... tot ce e in mintea mea in acest moment e de culoare albastra.
    Marea, ce se întinde in fata mea și de la care sunt nevoită sa-mi iau rămas bun. Cerul , ce ma urmărește pana la capătul lumii... și doi ochi ce mi-au rămas întipăriți in minte din momentul in care i-am văzut la piscina hotelului la care sunt cazata.  Ochi de un albastru fermecător, atât de pur.
     In acest moment sunt in Marsilia, dar mâine voi fi in drum spre casa, in Ecully. Îmi va fi dor de plaja si de răsăriturile pentru care ziceam in fiecare zi ca am sa ma trezesc devreme sa le prind, dar niciodată nu a fost așa. Îmi e dor puțin și de casă. De Phineas și de prieteni, de familie.
      Dar ceva nu ma atrage spre casa. Gândul îmi umbla bramburea, iar inima îmi bate mai puternic de fiecare data când imi amintesc. Nu știu de ce, dar acei ochi și acele bucle drăgălașe îmi trezesc unele senzații, ca și cum sunt niște amintiri încearcă sa iasă la iveală din capul meu. Azi, după ce am venit de la mare m-am gândit că nu mi-ar strica să văd cum e apa și în piscina. Așa ca mi-am lăsat tot ce aveam de făcut pentru o ora și m-am pus pe relaxat... Apoi l-am văzut. Stătea in fața mea pe margine, probabil nehotărât dacă sa intre sau nu, sau se dădea mare cu acel corp de zeu. Recunosc... m-am holbat puțin, dar hei, cine nu a făcut-o?!!
Am mai înotat puțin apoi am ieșit din apa. Mi-am înfășurat prosopul in jurul corpului apoi m-am îndreptat cu pași ușori spre lift. Apăs pe butonul cu numărul 13 și aștept ca ușile sa se închidă. Tot ce vreau in acest moment este un dus fierbinte care sa mă curețe de tot ce înseamnă acest loc, așa sper ca voi fi pregătită sa plec. Sa mă întorc in lumea mea.
Ușile liftului ma trezesc din visare atunci când se deschid și mă anunța ca e timpul sa ies. Mă îndrept spre camera mea, deschid ușa, iar tot dezastrul din camera mă așteaptă exact cum l-am lăsat. Trec pe lângă tot acel dezastru nebăgându-l in seamă. Intru la dus și dau drumul la apă.
Acei ochi, acel trup, acel bărbat... mi-l amintesc perfect. Fiecare detaliu al lui ca și cum ar fi ceva familiar in timp ce apa fierbinte îmi mângâie corpul. E atât de straniu... atât de familiar, dar totodată atât de necunoscut.