Jurnalul Din Salcie

Capitolul 10 - O Filă Din Aiden

Fiica lui Franc Horom părea o adevărată enigmă, privită dintr-o parte. Se potrivea peisajului unei femei de statut înalt, rece, prefăcută, atotștiutoare, dar... Desigur că pentru ea există un "dar", ea avea și altă parte, cea care emana doar tristețe, dor, simplitate, mister, înțelepciune și desigur frumusețe. Se diferenția cu mult de celelalte femei, dar ce femei? Celelalte de vârsta ei erau doar niște copile. Copile, copile... Dar ce li se mai aprindeau călcâiele după bani. Erau viclene, batjocoreau lumea care nu era la nivelul lor, bârfeau și aveau multe alte vicii. Toate astea îi lipseau ei, atrăgea cu ușurință privirile bărbaților, dar chiar și a doamnelor din sală, și nu doar din cauza că ea era fiica lui Franc despre care nimeni nu știa nimic, ci din cauza frumuseții care îi eclipsa pe cei din jur. Îi saluta pe toți politicoasă, iar când mai primea câte o îmbrățișare "plină de emoții", nu se mai încorda ca la început. A fost chiar puțin amuzant să o văd cum se crispa când cineva îi înfășura trupul firav - doar dintr-o parte, deoarece dacă o priveai mai bine, îți puteai da seama că este la fel și chiar mai puternică decât un băiat - cu brațele. După ce își îndeplini datoriile față de jumătate de sală, cei doi, în sfârșit se îndreptau spre noi, elita acestui oraș, dar și cei mai importanți oaspeți. Într-adevăr înainte familiile noastre erau foarte apropiate, dar nici acum nu s-a rupt acel fir imaginar care le lega. Poate că personal nu țin minte prea multe, dar am auzit atâtea și atâtea povestiri! Mereu în familia mea a fost pomenit numele Mariei sau a lui Franc. Amintirile Mariei sunt neclare, eram prea mic pentru a îi reține în întregime chipul, dar și din imaginea vagă a ei, îmi pot da seama că fiica ei îi poartă unele trăsături.

***
O trag pe Linda după mine fiind destul de aprins, Lyndon își bagă din nou nasul unde nu îi fierbe oala. O simt cum își trage mâna din strânsoarea mea.

-- Mă doare! Strigă la mine. La naiba, nu mi-am dat seama că strâng prea tare și o sperii.

-- Îmi pare rău, nu am vrut sa te rănesc! Mă privește urât și se oprește din mers.

-- Unde mergem?

-- Departe de aici. Știu ca toți se vor îngrijora, dar chiar vreau sa o iau de aici. Imediat ce îi răspund aud sunete de pași apoi într-o secundă Linda este lovită și cade la pământ. Înjur în interiorul meu când îmi dau seamănă cine e aici.

-- Simon, pleacă, nu o să primești nimic! Încerc sa îl prind pe cel care a lovit-o dar acesta fuge în locul său apărând Ryan.

-- Ce păcat de ea... Zice el cu compătimire falsă în timp ce eu o iau pe Linda în brațe.

-- Păcat de tine, nu de ea.

-- Mai bine rămânea acolo unde a fost.

-- Nu! țip, dar nu am nevoie ca Ryan sa afle vreo ceva ceea ce ma face sa ma corectez. Nu e treaba ta. Nu înțeleg de ce te legi de ea, e absurd.

-- Doar doream sa o văd...

-- De asta ai lovit-o? Spun mânios în ciuda tonului calm al lui Ryan.

-- Nu am vrut să mă vadă.

-- Foarte bine, acum ca ai văzut-o și ea nu te-a văzut ești liber să pleci. Spun cu ironie încercând sa scap de el apoi sa ma ocup de Linda.

-- Mi-aș dori să mai stau, dar nu pot... Sper ca Franc sa nu afle!

-- Nu garantez nimic. Imediat ce rostesc ultimele cuvinte, Ryan ne mai privește odată și pleacă. Chiar nu-mi doresc ca Franc sa afle despre acest incident, dar nu cred ca e posibil asa ceva. O duc pe Linda spre mașina și o șez pe bancheta din spate umezindu-i fruntea cu apă și încercând să o trezesc, dar niciun rezultat. O așez mai bine pe banchetă și mă așez la volan pornind mașina. De ce fac toate astea, puteam pur și simplu să o duc în camera ei și sa o las acolo. Cred ca turul orașului, care era programat pe mâine va fi anulat.

Noaptea cumplită învăluie periferiile orașului, doar farurile automobilului mai aduc puțină lumină, deja conduc de dooă ore și mă simt epuizat atât mental, cât și fizic. Linda încă nu s-a trezit, ceea ce înseamnă că a suferit o lovitură puternică, nenorocitul de Ryan.

Probabil acum toți vor sări îngrijorați. Sper că Lyndon le va zice că ea e cu mine, chiar dacă asta nu înseamnă că totul e bine, dar cui îi pasă, pentru că mie nu.

771