Jurnalul Din Salcie

A Șasea Zi

Zorii ce se ivesc de la orizont mă trezesc. Mă scol din pat și mă gândesc cum să încep o discuție cu tata, dar până atunci trebuie să hrănesc și să dau apă la animale, trebuie să fac un pic de curățenie prin casă, trebuie să mă îngrijesc și trebuie să merg la salcie, iar referitor la salcie, de asemenea trebuie să îl trezesc pe Lyndon, dar până atunci, mai am de muncă!

Ciocănesc ușor în ușa din lemn în spatele căreia se ascunde iubitul meu văr. Aud scârțâitul patului de la o mișcare bruscă, iar ușa se deschide în câteva secunde dezvăluind un Lyndon îmbrăcat și pregătit pentru plecare. Mm... Harnic!

- În sfârșit! Credeam că te trezești mai dimineață.

- Am de lucru, Lyndon! Înainte să plec spre salcie, am multe de făcut. Dacă veneai jos, erai să mă vezi.

- Am fost jos, dar nu te-am găsit acolo.

- Probabil eram prin ogradă, îngrijeam de animale.

- Bine, mergem?

- Mergem, mergem... Spun și simt că pământul îmi fuge de sub picioare, eu aflându-mă pe umărul lui Ly. Aaa! Țipătul meu răsună în toată casa, sper că nu s-au trezit tata și bunica Lea. Râsul lui Lyndon îmi trezește stânjeniala și în același timp o ușoară stare de nervozitate.

- Needucat și nesimțit... Bolborosesc supărată, iar intensitatea râsului său se amplifică.

Sunt stabilă din nou pe picioarele mele abia când ajungem în micul grajd. Ambii cai ne așteaptă nerăbdători să îi conducem spre lac unde vor avea libertatea de a scurta în lung și lat dealurile și câmpiile. Astăzi sunt ferm convinsă să îl duc pe Lyndon în niște locuri frumoase ale acestui sătuc uitat de timp și de lume. Salcia este un locuitor bătrân al acestui lac, dar bătrânețea nu îi taie din frumusețea și culoarea veșnică. Trunchiul ei ar adăposti încă mii de ani urmași ai familiei mele și desigur a altor familii, asta dacă acestea ar lăsa paranoia și vorbele fără izbândă într-o parte. Chiar aș vrea să schimb părerea stranie a localnicilor de pe aceste pământuri, acest copac mereu verde este o minune, nu un blestem cum consideră toți nebunii de pe străzi.

Aerul răcoros și curat ne mângâie nările, căile respiratorii și plămânii. Fericirea de a mă afla în așa loc alungă toate sentimentele mohorâte. Soarele abia răsare și mă aruncă printre valuri de fericire, căci norii negri au mai dispărut de pe cerul ce acum este deschis la culoare.

- Astăzi este o nouă zi! O nouă zi mult mai frumoasă și mai radiantă decât ieri!

- Și sufletul tău este mult mai frumos și mai radiant astăzi, decât ieri!

- Nu aș vrea să îmi amintesc de ziua de ieri, a fost oribil tot ce am simțit...

- Nici eu nu aș vrea, Linda, dar nu putem evita veșnic realitatea aceasta, cât de crudă și ucigătoare nu ar fi!

- Știu, dar nu era mai bine când trăiam absentă de toate aceste secrete și minciuni? Tu nu îți dai seama cât de mult mă doare că cele mai dragi persoane mie, m-au mințit ani la rând! Cum? Cum crezi că mă simt când mă gândesc că am avut încredere în niște persoane mi-au ascuns atâtea lucruri importante? Cum, Lyndon, cum? Rostesc neputincioasă ultima întrebare.

- Să lăsăm acest subiect pentru mai târziu... Acum spune-mi ce planuri avem pentru această dimineață, pentru că presimt că nu vom sta tot timpul la trunchiul salciei primitoare!
- Citești cumva gânduri? Întreb suspicioasă și puțin amuzantă.

- Desigur! Ce nu poate face marele Lyndon Johnson?

- Nu, nu, nu! Tu ești Lyndon Horom! Pe Lyndon Johnson să îl lăsăm în politica sa!