Brusc ai oprit conversatia dintre noi, in modul tau taios si categoric.
-Crezi in Dumnezeu?
Intrebarea ta m-a descumpanit, nu pentru ca nu as fi stiut raspunsul ci pentru ca privirea ta avida imi scotocea in suflet.
Cred in tot ce ma inconjoara: in cer si soare, apa si vant, munti si desert, pasari si oameni. Nu stiu cine ne-a facut, dar continui sa ador maretia muncii sale. Cred in suflet, sufletul care este nemuritor. Cred in tine si in gandurile tale care ma ravasesc.
Cred in prima respiratia a barbatului si in echilibrul statornic dat de femeie.
Cred in firul de iarba si furnica care isi face drum cu greutatea in spate, printre oamenii uriasi.
Suntem uriasi pentru micuta gaza care se lupta pentru a supravietui in labirinturile subterane, suntem exploatatorii nemilosi pentru albine, suntem canibalii fara suflet pentru animale. Raspandim teroare si ura intr-o lume care s-a dorit sa fie plina de iubire si lumina.
Nu sunt atee, nu sunt nici habotnica. Nu pot sa inchid ochi in fata stiintei, dar nici sufletul sau simturile nu le pot pacali.
Cum poti fi in doua timpuri in acelasi timp, cum poti fi in doua locuri in acelasi timp te-as intreba eu acum.
Ne renastem purtand in noi locuri si amintiri, iubiri si pierderi, regrete si pasiuni.
Tu chiar ai crezut ca ne-am intalnit absolut intamplator?
Imi povesteai cu atata seninatate despre gandurile tale identice cu ale mele declarandu-mi fericit ca in sfarsit ne-am gasit.
Atunci ar fi trebuit sa te intrerup si sa te corectez. In sfarsit ne-am regasit.
Ma intrebi daca cred in Dumnezeu sau as putea eu adauga in mai multi zei? Poate fi raspunsul meu o blasfemie?
Cine sunt eu sa contest sau sa neg existenta lui. Vad faptele, vad rezultatele, vad consecintele.
Suntem suflete calatoare in timp si spatiu. Drumurile noastre incep in viata si se continua in moarte. Stiu ca iti e frica de moarte. Asta m-a facut sa te privesc usor amuzata.
Privesc moartea ca la sansa noastra de a ne elibera
Discutiile noastre nu au avut niciodata un inceput, pentru ca noi doi am continuat ce a ramas nespus din alte timpuri.
Cu siguranta fiinta noastra a uitat timpurile in care eu purtam rochii largi si lungi, iar hainele tale erau de catifea.
Ai ratacit in minte vremurile in care avizi de cunoastere rataceam prin India salbatica.
Mintea ta a uitat. Sufletele noastre insa s-au recunoscut imediat. Sufletul meu te-a purtat in mine din secunda in care am pasit din nou intr-o noua viata.
Timpul sau spatiul nu ne vor putea desparti.
Noi doi nu ne-am intalnit intamplator ci doar reintalnit sa ne continuam
Ne renastem cu indarjire pentru a ne putea regasi si merge impreuna mai departe.
CITEȘTI
Saruti asa cum scrii sau Jurnalul Evei
Romance"Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai cei mai bun si te hotaresti sa i te dai pe tine". Octavian Paler O poveste de dragoste dintre un arhitect si o tanara scriitoare. El o zareste intr-o seara intr-un restaurant. Era la o masa...
