Michael P.o.V
M-am holbat la demonul care statea in fata mea cu gura cascata,il analizam. II priveam fata care era alba si el era tanar. Am crezut ca este batran, trebuia sa aiba 100 de ani, dar fizic arata de o varsta cu a mea..este la fel de tanar. Doar nu este un adolescent..
-De....de..-Am incercat sa il intreb cate ceva despre el, dar nu reusesam sa imi formulez cuvintele. S-a intors spre mine uitandu-se vag, acum poate crede ca sunt si nebun dupa fata pe care a facut-o. L-am vazut cum a pocnit din degete i-ar pe masa a aparut o cutie uriasa.
-Ow, ce este in aceasta cutie?-Am intrebat examinand-o..
-Pai aici este pastrata fosta sabia a tatalui tau..-Mi-a spus deschizand cutia, a scos sabia iar in urmatoarele secunde mi-a daruit-o...Am ramas nemiscat, nu aveam idee ce sa fac, am intins mainile apucand-o.
-Vreau sa te intreb ceva, de ce ma ajuti? si de unde ai sabia aceasta?
-Nu ti-am spus, de la tatal tau..El mi-a dat-o inainte....-Nu a mai continuat propizitia, s-a oprit stiind ceea ce simt eu.
-Dar care este numele tau?-Am deviat de la subiectul anterior, nevrand sa stiu nimic mai mult, sau sa imi aduc aminte cea ce s-a intamplat cu mult timp in urma. Am incetat sa mai traiesc in trecut, acum incerc sa traiesc in prezent, fara sa mai incerc sa ma gandesc la ceea ce a fost .
Am vazut ca nu doreste a raspunde asa ca mi-am pus sabia in teaca si mi-am ridicat rucsacul, am pasit spre lumina venita de la soarele care era acoperit de nori, ultimele raze imi croiau drum prin casa intunecata spre iesire. Am continuat nepasandu-mi ce era prin jurul meu, doream sa ies afara sa simt aerul proaspat. M-am apropiat de usa si am pus mana pe clanta deschizand-o cu miscarii lente. Am impins usa cu mana stanga iar cu cealalta ajutandu-ma sa ies din casa. Am mai facut cativa pasi indepartandu-ma de usa, acum puteam simti briza proaspata de aer care te linistea, reuseai sa iti limpezesti gandurile si sa uiti de tot stresul si amintirile neplacute care iti reapareau in minte. Mi-am aruncat rucsacul si sabia pe iarba cea verde si m-am lasat in bataia vantului, am cazut pe spate pe iarba cea racoritoare si gingasa la atingere. Mi-am inchis ochii si am inceput sa visez, sa visez lucrurii pe care pana acum nu le-am dat voie sa se arate, am tinut totul inchis ne dandu-i voie sa i-asa la iveala.Am ascuns toata bucuria, lasand ura sa puna stapanire pe mine, pe modul meu de a gandi limpede, pe inima mea, pe sufletul meu. Intunecandu-mi gandurile si ne lasandu-ma sa imi arat sentimetele. Imi aratam doar ura pentru cea ce sa petrecut cu mult timp in urma, nu lasam pe nimeni sa imi ajunga la inima sa imi fac prieteni, dar se pare ca am pe cineva care tine la mine, din cauza ca ei nu au cedat chiar daca eu i-am ranit prin felul in care ma manifestam, chiar daca am incercat sa ii indepartez ei tot langa mine au incercat sa fie. Pana acum nu am inteles in nici un fel ce inseama sentimente, de ce oamenii plang, si ce este acea durere. Aceste lucrurii pentru mine au fost uitate, am incercat sa le inchid si sa le las in urma, sa nu m-ai imi pese de cea ce se intampla, sa nu mai sper la nimic. Am incercat sa nu imi pese de oamenii, de lume, de viata. M-am tot gandit daca mor, nu ar fii ceva rau, daca sunt ranit nu mi-ar pasa, daca nu m-ai ma intorc acasa nu este nimenii in urma de care sa imi fac griji, sau sa isi faca griji pentru mine. Am luat hotararea sa imi intiparesc in minte ca nu mai exist, doar pentru a putea uita tot, sa nu imi doresc nimic, sau poate imi doream dar lucru pe care il doream cu adevarat era distrugerea?...rautatea?...ura?....suferinta?...Nu aceste lucruri erau deja pentru mine acceptate de mult, nu imi pasa daca sunt ranit, daca sufar, daca urasc. Lucrul pe care il doream era doar sa pot sa mor, sa ma duc unde nimenii nu a mai fost, sa imi doresc cea ce nimenii nu si-a dorit. Poate pentru mine era prea mult, dar pentru alti era ceva ce nu si-ar fi dorit de la viata, alti si-ar fi dorit iubirea, sa nu aiba parte de necazurii. Dar eu imi doresc cea ce alti nu doresc sa auda sau sa rosteasca, mi-am dorit un singur lucru sa.......mor...sa fiu acolo, cu ei. Sa nu mai stau aici, oricum sufar si acest lucru a fost uitat de mult, nu imi pasa daca o sa sufar in continuare, cel mai "drag" lucru a fost luat, a fost dus departe unde nu pot ajunge decat sa dispar, sa nu mai exist distrugandu-ma singur. Mi-am urat viata de ziua acea, m-am urat ca am venit pe lume, am urat ziua cand m-am nascut, si ziua ca totul a fost luat de langa mine, am urat cand toti au spus ca a fost "prea tarziu pentru ei" dar nici nu au incercat sa faca ceva. Erau cu toti cei mai buni magicieni, demoni, vampiri, si vindecatori care nu au vrut sa ii ajute, stiu acest lucru din cauza ca toti mi-au spus ca a fost prea tarziu. Stiu ca nu a fost prea tarziu pentru a ii salva. Ei mi-au spus ca au facut tot cea au putut, dar am refuzat sa cred acest, am refuzat sa traiesc cu ideea ca ei sunt morti, din cauza aceasta nu am lasat pe nimeni sa incerce sa se apropie de mine, sa ii i-a de langa mine cum au vrut sa faca. Din cauza aceasta am continuat sa ma antrenez, si am continuat sa imi ridic puterile la un alt nivel, am continuat sa distrug, si am continuat sa nu cred in nimenii. O singura persoana a putut sa ma faca sa cred ca nu doreste sa ii i-a de langa mine, aceasta persoana acum sar putea sa fie in pericol. Dar acest lucru nu inseamna ca inima mea a putut sa fie deschisa, sa fie deslusita. Iar misterul ramane in continuare un mister nedeslusit. Pentru un demon ca mine este destul de greu sa creada in oamenii din apropierea mea sa ii pot crede cand ei rostesc cuvintele pe care am promis ca nu o sa le m-ai pronunt. Oamenilor le este frica de mine din cauza ca sunt diferit, din cauza ca nu sunt cea ce par a fi, eu sunt cea ce ei nu au putut sa fie, cea ce lor le este teama sa creada si cea ce lor le este teama sa gandesasca ca ar putea deveni. Mi-am deschis ochii la atingerea calda pe care am simtit-o,am privit persoana care statea langa mine nestind cum sa reactionez, am ramas precum o statuie, ma holbam dar nu reuseam sa imi dau seama ce se intampla.
-Hai, trebuie sa plecam..-Am auzit persoana soptindu-mi in ureche cuvintele care m-au facut sa rup transa si sa pot sa imi dau seama cea ce trebuie realizat. M-am ridicat luandu-mi rucsacul si sabia, mi-am pus rucsacul in spate urmadu-l pe tipul misterios care nu mi-a dezvaluit indentiatea sa.
-Numele meu este Sake si nu sunt batran eu nu trebuia sa am 100 de ani, am doar 17 ani...-Mi-a spus destul de serios..
Am ramas uimit, -cum adica 17 ani?.........
-Da am 17, eu nu imbatranesc, dar nu o sa fiu tanar nici pe veci....-Cand am auzit vorbele rostite de el m-am oprit in loc privind-ul pentru cateva secunde, nu imi venea sa cred ca el este la fel ca mine, el este de aceasi varsta cu mine iar eu am crezut ca este mai batran...
-Bine, deci trebuie sa ne intoarcem in orasul tau, pentru a o putea opri pe prietena ta..-Linistea a fost perturbata de spusele lui Sake...L-am privit calm, nu trebuia sa arat o urma de fustrare sau de suparare. M-am uitat la cerul inorat, am oftat scurt bagandu-mi mainile in buzunarele de la pantaloni, am pasit pe iarba racoritoare mergand spre poteca care ducea direct in padure..I-am aruncat o ultima privire, si l-am vazut indreptandu-se spre mine. A trecut lovindu-ma peste mana, nu am spus nimic, am incercat sa ma calmez si mi-am continuat drumul nedandu-i atentie. Nu doream sa ma implic in jocurile lui asa ca l-am lasat in pace gandindu-ma la lucruri interesante. Eram prins in gandurile mele, am simtit ceva lovindu-mi obrazul si prelingandu-se in jos spre gatul meu, am trasarit deschizand ochii privind spre cer. Vedeam picaturi de ploaie cum loveau puternic pamantul, copacii din jur si frunzele.
-Michael ne oprim?
-Nu, mergem in continuare.
~~~
Dupa ce am mers jumatate de padure uzi din cap pana in picioare din cauza ca eu am ales sa nu ne oprim, daca ne opream atunci nu faceam nimic, ne intorceam si plecam dimineata, asa dupa ce am strabatut jumatate din padure, am ales sa facem un popas pana maine dimineata. Sake a reusit cu magia sa aduca mancare si un loc in care sa dormim, neam schimbat hainele iar dupa aceasta am intrat in cort, am mancat cam tot ce era pe masa..
-Deci Sake, parintii tai unde sunt..?-Am intrebat in timp ce beam un pahar cu apa..L-am privit cu coada ochiului, nu prea ii face placere de cea ce auzea..
-Nu mi-am ales bine cuvintele nu?
-Hm, nu este asta, doar ca sti iti este destul de greu sa vorbesti despre un lucru pe care ai promis ca nu o sa mai aduci vorba, cand iti aduci aminte despre lucrurile pe care nu ai doriti sa le mai vorbesti, sa te mai gandesti la ele, pe care nu doresti sa le scoti la lumina din intunericul in care au fost puse sa stea...Si oricine trebuie sa stie cate ceva despre persoana care ii sta alaturi...
-Da aici ai dreptate, imi pare rau pentru ca am adus vorba, stiu cum te simti, din cauza..
Inainte sa termin propozitia m-a intrerupt..-Sti parinti tai mi-au fost si ei precum parinti mei, eu au avut grija de mine, le-a pasat de mine, eu care m-am inchis in mine insumi si nu am m-ai vorbit cu nimeni. Dar parinti tai au fost precum ai mei, eu m-au iubit precum te-au iubit pe tine..
-Dar parinti tai?
-Pai ai mei au murit imediat ce m-am nascut, ei au fost omorati....
-Oh, imi pare rau..
-Nu trebuie, fiecare are calea lui si fiecaru-ia i-se daruieste ceva, ori i-se ia un lucru la care tine enorm..
-Da, dar cate o data lucru care este luat, este familia cea ce te face sa nu m-ai ai incredere in destin si in lume...
Linistea s-a asternut in cortul ridicat, doar picaturile de ploaie se mai auzeau. L-am vazut pe Sake facandu-si patul si trantindu-se in el, sa invelit cu o patura...L-am urmat,intinzandu-ma pe pat si stingand lumina
-Noapte buna..-A spus Sake punandu-si patura in cap..
-Noapte buna Sake..-Am spus acoperindu-mi o parte din fata intorcandu-ma cu spatele la Sake, priveam in gol nu aveam idee la ce mai exact priveam dar acel ceva imi aducea aminte de acea zi...Mi-am dus mainile sub cap, priveam la picaturile care loveau cortul si se prelingeau in jos.
