un suflet pierdut

IV

Două săptămâni de când stau aici. Nu mai pot sa rezist între pereții acestei case imense. Ma simt închisă, blocată, nu pot respira cu toate ca vântul imi suflă în ceafă.

Oh, stai, nu vântul imi suflă în ceafă.
- Ce vrei Shan?
- Nu vreau nimic. Ce te face sa crezi ca vreau ceva?
- Poate faptul că dacă nu ai trece prin mine ai avea nasul lipit de ceafa mea?
Se strâmbă si trece prin mine pentru a ajunge în fața mea. Trupul lui e atât de transparent. Nu ma poate atinge dacă el nu dorește asta. A învățat să controleze acest lucru în favoarea lui. Ma cutremur si tip la el pentru a 1000 oara pe ziua de azi sa nu mai facă asta.
- Dar e amuzant sa simti un trup uman dupa atata amar de vreme.
- Poate o fi amuzant pentru tine dar mie nu îmi place.
Ma simt ciudat sa stiu ca el poate face asemenea lucruri. Sau sa stiu ca poate fi oricunde si oricand. Cu toate ca uneori ma intreb cu ce sunt eu asa speciala. A zis ca nimeni până la mine nu a intrat în casă asta,  ca nimeni nu la vazut, nici măcar cei ce se ocupau de cazul dispariției misterioase a familiei lui. De ce doar eu îl mai pot vedea? Si toate dupa atata timp. 

Dupa atata timp in care acest tip mi-a stat in ceafa nonstop am decis sa imi pun cateva intrebari, toate dupa ce am terminat de aranjat vechiul conac gigantic. Mai am cateva camere dar nu imi permit inca. Plus  nici nu am nevoie de ele. 

Astazi, la o luna dupa ce am ajuns in casa  lui, sau mai bine zis in noua mea casa, m-am decis sa intru in camera in care nu ma lasat pana acum sa patrund. Am apasat clanta, si am simtit un curent pe sira spinarii.

- Ce cauti acolo? Ti-am mai zis sa nu intrii in camera aia pana nu iti dau eu voie. 

Am tresarit la auzul vocii lui. M-am enervat si m-am intors cu fata la el. Nu ma mai intereseaza de ceea ce vrea el. Trebuie sa cunosc si eu ceea ce se intampla in casa mea. Nu suport sa nu stiu ce e cu el. De fapt  nici el nu stie ce se intamla cu el, nu stie de ce e asa, de ce nu poate sa atinga lucrurile din casa decat in prezenta mea, de ce nu poate fi vazut de alt cineva inafara de mine si de ce toate cele intamplate sunt legate de noi. Cine sunt eu, mi-a zis ca e ceva în neregula cu mine, ca eu sunt cea anormala, dar el este normal? Este fantoma si are 120 de ani, daca cumulezi si ani in care e fost un om. 

-Doar de la faptul ca ti-am zis ca e posibil sa fi mai mult decat un om crezi ca ai dreptul de a umbla in lucrurile mele, nu iti e deajus ca mi-ai  stricat casa, mi-ai facut camera roz, tu gandesti macar. 

-Asta nu mai e casa ta de ani de zile, ce te face sa fi atat de sigur ca ai dreptul de a decide ceva. 

- Scuza fantoma ca nu a murit si ca e sechestrat in casa asta de 100 de ani. Nu stiam ca un proprietar nu mai are drepturi asupra casei sale chiar daca e "disparut". 

-Da! Disparut de 100 de ani. Casa asta nu ar mai fi fost a ta nici daca nu ai fi fost fantoma. Ai fi fost in mormant de minim 20 de ani .

- Hai adu-mi  aminte ca nu e locul meu aici. Iti stau  ca un ghimpe in coaste. Sti ceva mai bine plec. Oricum se apropie momentul disparitiei mele, ma simt din ce in ce mai slabit, si apropo, inca nu s-au implinit 100 de ani. Mai sunt 2 luni. 

- Stai, ce?

Nu mi-a mai raspuns, s-a  evaporat din fata mea. L-am suparat destul de tare ce pot spune. Sunt o dobitoaca, totusi e locul lui. Trebuie să îl respect.