Mi-ai promis

*********

- Hei ce faci?

- Nu te-ai schimbat deloc.

- Ce te-a apucat?

- Visai cu ochii deschişi.

- Puteai să îmi atragi altfel atenţia nu să mă săruţi.

- Îmi era dor.

- Te urăsc. Să nu îndrăzneşti să mai zici nimic. Nu ai nici un drept.

- Dar vreau să vorbim.

- Nu avem ce discuta. Nu mă atinge!

- La fel de încăpăţânat. Dar mă vei asculta.

- Ce să ascult? Că m-ai părăsit deşi ai zis că nu o vei face. Că ţi-ai refăcut viaţa? Ce să ascult? Acum părerile de rău nu mai au nici o valorare. Ar trebui să îţi vezi de viaţă şi de familie. Pe mine nu mă interesează. Puteai să îmi trimiţi un amărât de mesaj şi să îmi zici. "Bă prostule doi ani mi-am bătut joc de tine şi acum te părăsesc ca pe un câine".

- Nu am vrut să se întâmple aşa. Dă-mi o şansă să îţi explic ce s-a întâmplat.

- Nu vreau. Nu îmi pasă.

- Ba îţi pasă. Dacă nu îţi păsa atunci nu mai plângeai.

- Ba nu îmi pasă!

- Off Yuu. Nu am avut de ales. Părinţii mei au murit într-un accident imediat ce mama a născut-o pe Sofi. Eu a trebuit să vin în America şi să am grijă de ea. Am vrut să mă întorc, dar e mai complicat să fac rost de toate actele necesare, aşa că am decis să rămân aici. Când am primit telefonul care anunţa tragedia, de nervi mi-am spart telefonul şi l-am aruncat în rău. Aşa am pierdut legătura cu toată lumea şi mai ales cu tine.

- Eşti un idiot. Cel mai mare idiot. Puteai să îmi zici, puteam să te ajut cretinule.

- Nu am mai gândit. Îmi era frică. Îmi pare rău. Te-am iubit în tot acest timp şi am sperat că te voi întâlni pentru a clarifica situaţia.

- Tot un idiot rămâi.

- Ştiu.

- Ce faci? Cine ţi-a dat voie să mă săruţi?

- Nu m-am putut abţine. Am tânjit după acest moment atât de mult. Dar te iubesc.

- Eu te urăsc. Dar la dracu te iubesc.