Dragă jurnalule

08.09.2018

Dragă jurnalule,

Încă două zile şi încep liceul, dar nu asta e important...aseară, surioara mea mi-a apărut din nou în vis, de fapt, nu a fost un vis, a fost un coşmar care îmi macină sufletul şi mintea, un coşmar pe care îl trăiesc zi de zi.
Aveam nevoie să spun cuiva durerea mea, aveam nevoie să îmi vărs amarul, iar Mike, aşa cum este el, tăcut şi retras, a fost lângă mine şi m-a ascultat. Cu lacrimi în ochii i-am povestit în detaliu.
Eram într-un loc sumbru, întunecat şi trist, Lisa mi-a apărut în față. Acum nu mai era veselă, plângea, țipa şi îmi cerea ajutorul. Purta rochița ei violet, cea pe care o purta şi în ziua accidentului, aceasta era sfâşiată în mici locuri, iar în mare parte avea pete de sânge.
Am luat-o în brațe, pielea ei era rece, parcă atingeam o stană de piatră, trupul ei firav avea răni, răni deschise care încă sângerau. Inima mi se rupea când o priveam în acea stare.
" - Îmi e dor de tine, de ce m-ai lăsat aici? De ce nu ai venit cu mine? . " mi-a spus aceasta cu o voce tremurândă.
Vocea ei, pe care nu o mai recunoşteam, m-a lovit direct în suflet. Cuvintele ei, pline de durere mă ucideau. Eram nepuntincioasă, nu puteam să îi ofer niciun ajutor. Eram incapabilă să îi vorbesc, nu ştiam ce să fac. Am lăsat-o uşor din brațele mele şi m-am îndepărtat câțiva paşi. Cu toate că gândurile mele erau răvăşite, am reușit să mă stăpânesc, eram conștientă că rătăceam în lumea viselor şi tot căutam o cale de a ieși.
Îmi era milă de ea, sufletul mi se rupea când mă gândeam că se simte singură, şi că tânjeşte după timpul petrecut împreună. Aș minți să spun că pot trece peste acele amintiri, nu pot, nici măcar nu îmi pot stăpâni lacrimile, aceste lacrimi grele, s-au transformat în cioburi care îmi lasă răni pe suflet.
" - Surioara mea...mi-ai lăsat un gol adânc, un gol pe care nu îl pot umple cu nimic. Lipsa ta îmi distruge sufletul în fiecare clipă. " i-am spus cu ochii înlăcrimați şi am început să mă îndepărtez de ea pe cât posibil. Nu suportam să o văd aşa, eram îngrozită de chinul prin care a trecut.
Când în sfârșit am găsit o modalitate de a străpunge ușile acestor vise, mă oprește, mă strigă, în acel moment totul devine rece, plângeam în hohote. Eram prinsă între două lumi, una materială și una imaterială.
Lisa e la fel, la fel de imaterială pentru mine, cu toate că o văd în vise, cu toate că pot vorbi cu ea, nu mai poate fi lângă mine... voi rămâne mereu prinsă în aceste vise? Voi plânge o eternitate? Aceste gânduri îmi răsunau în minte când m-am trezit din acel coşmar care a părut real.
Mike m-a ascultat cu atenție, iar pe chip îi se citea copătimire. Este o persoană bună, o persoană care ştie ce înseamnă suferința, o persoană care ascunde în inimă un ocean adânc de chinuri şi dezamăgiri, dar care niciodată nu a vorbit despre ele. Mă întreb oare ce durere ascunde acest suflet trist?
Acesta mi-a dezvăluit un lucru, mi-a spus că mama sa se află în închisoare. Am preferat să nu intru în detalii, îmi doresc să-l descopăr, îmi doresc să aflu care este cauza amărăciunii sale neîncetate. Chiar daca întrebările îmi invadau mintea, am considerat că nu este momentul să îi pun eu alte întrebări şi să aştept să-mi spună el ce apăsare are.
Sper să aflu într-o zi ce se ascunde în inima lui.

Cu drag, Eva.